Expoziţia lui Ciprian Mureşan, o istorie personală a României postcomuniste

Expoziţia lui Ciprian Mureşan, o istorie personală a României postcomuniste

Ciprian Mure;an expune la Muzeul S.M.A.K.

Expoziţia artistului Ciprian Mureşan,proiect al domeniului de Arte vizuale din Festivalul EUROPALIA România, a fost vernisată la Muzeul Municipal de Artă Contemporană S.M.A.K., din oraşul Gent, Belgia, în prezenţa unui public numeros, critici de artă, artişti, profesori, jurnalişti.

Alături de artist şi de invitaţi, curatorul expoziţiei Tanja Boon şi directorul SMAK Philippe van Cauteren au făcut câte o prezentare elogioasă. De asemenea, la vernisaj au participat directorul ICR Bruxelles, Liliana Ţuroiu, coordonatorul general EUROPALIA România şi Horia Barna, director artistic EUROPALIA România.

Proiectul, care marchează 20 de ani de la inaugurarea actualului sediu al muzeului, cuprinde lucrări din colecţia artistului şi creaţii noi, una dintre ele fiind dedicată acestei aniversări. Lucrarea specială pentru eveniment este o machetă a clădirii muzeului cu o înălţime de 150 cm, înăuntrul căreia sunt expuse desene în creion, reproducând peste 2.000 de lucrări din colecţia S.M.A.K.

„Sunt mândru că vernisajul acestei expoziţii a avut loc la S.M.A.K., cu ocazia EUROPALIA România.Sunt foarte încântat că Ciprian Mureşan, alături de lucrările pe care i le cunoaştem deja şi care conferă expoziţiei o natură retrospectivă, şi-a dedicat timpul şi eforturile pentru a realiza o nouă lucrare, dedicată întregii colecţii a muzeului. El a decis să realizeze un model la scară largă a muzeului, iar în interior să plaseze un set de desene, palimpsest tipice, care includ conţinutul întregii colecţii a muzeului, aproximativ 2.000 de lucrări. Astfel, expoziţia reflectă lucrările lui Ciprian Mureşan însuşi, dar este, de asemenea, o reflectare a ceea ce ar trebui să conţină o colecţie a unui muzeu“, a declarat Philippe van Cauteren, directorul muzeului.

„Alegerea noastră pentru Europalia România este artistul clujean Ciprian Mureşan. Credem că el are un loc special în peisajul artistic. A creat o artă critică faţă de epoca postcomunistă, faţă de istoria ţării sale şi foloseşte, de fapt, o mulţime de strategii artistice ale moştenirii postmoderne, precum reproducerea, recontextualizarea, hibridizarea. Toate acestea provin din educaţia sa artistică, astfel încât, prin tot ceea ce creează, poţi citi cu adevărat istoria artei româneşti şi cadrul ei instituţional, ceea ce îl face cu totul special. Ciprian Mureşan este cunoscut mai ales pentru tehnica sa, desenele prin care reproduce toate imaginile unei surse în straturi consecutive şi, în acest fel, creează imagini dense ale istoriei care „tulbură” ideile canonice, istoria artei, aşa cum o cunoaştem. El a realizat o nouă lucrare pentru această expoziţie. Este o frumoasă oglindire a artistului, făcând un comentariu asupra a ceea ce reprezintă muzeul, asupra accesibilităţii şi statutului unei opere de artă originale, asupra reproducerii şi importanţei pe care reproducerea a avut-o de-a lungul carierei sale. Pot spune că expoziţia uneşte această reflecţie asupra muzeului ca instituţie şi o extinde către alte mijloace cu putere religioasă, politică şi economică“, a precizat Tanja Boon,curatorul expoziţiei.

„Mi-am început cariera artistică analizând, comparând şi problematizând relaţia dintre periferie şi centrele artistice. Totul se învârte în jurul acestei relaţii şi nu este doar teoria mea, am găsit-o şi la alţii. Ierarhizarea în artă nu e necesară.Straturile folosite acoperă sau evidenţiiază aleatoriu unele aspecte.Lucrarea din centrul expoziţiei, macheta muzeului cu toate lucrările în mod democratic, fără ierarhizare, cuprinde totul şi este un fel de statement. De aici şi toată legătura aceasta dintre Est şi Vest. Barierele se diminuează, din ce în ce mai mult, dar, bineînţeles, apar alte bariere . Şi asta mă preocupă“, a spus artistul, după vernisaj. „EUROPALIA face legătura între state şi culturi.

Este atât de interesant să vii în Belgia şi să vezi ce mai fac artiştii români. Mă bucur de această ocazie fericită care i-a adus aproape pe colegii noştri, pe profesori şi artişti, într-un context irepetabil. E admirabil faptul că artiştii români expun atât de mult în străinătate, în cele mai importante muzee, în perioada Europalia România“, a subliniat Ciprian Mureşan (foto).

Coordonatorul general Europalia România, Liliana Ţuroiu, a spus despre expoziţia lui Ciprian Mureşan că este, fără îndoială, unul din proiectele de referinţă din cadrul acestei ediţii a Festivalului Artelor dedicat României în 2019. „Arta românească este parte integrantă a celei europene. Ne-o dovedeşte cu prisosinţă expoziţia lui Ciprian Mureşan, deschisă la Gent, în generosul spaţiu al muzeului de artă contemporană SMAK. Expoziţia este un reper important în dialogul dintre arta contemporană românească şi demersul artistic de pe alte meridiane. Este evidentă abordarea unor tematici de tip postmodern privind relaţia periferie-centru, a ierarhiilor în artă sau preferinţa revizitării unor momente sau repere din istoria artei recente, fără a fi o naraţiune liniară, ci, mai degrabă, o stratificare a unor contexte, din perspectiva unei generaţii de artişti români care au asistat la schimbări ideologice după căderea regimului comunist“, a conchis Liliana Ţuroiu, directorul ICR Bruxelles.

Ciprian Mureşan, absolvent al secţiei Sculptură de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj şi coeditor al revistei VERSION, trăieşte şi lucrează la Cluj. Din 2005, este editor la revista IDEA- artă + societate. În 2009, a expus în Pavilionul României de la Bienala de la Veneţia, iar în 2017 desenele sale au fost incluse în selecţia curatoarei Christine Macel pentru Pavilionul Central de la ediţia a 57-a, Bienala de la Veneţia. Lucrările sale sunt prezentate în galerii şi muzee dintre cele mai importante şi prestigioase din toată lumea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: