Există anume speranţe... sunt noutăţi muzicale!

Nu este puţin lucru în conjunctura pandemică actuală! ...când au fost închise spaţiile publice destinate muzicii, teatrului. Sălile de concert au fost văduvite de freamătul aşteptărilor venite de pe ambele părţi ale rampei, de bucuria împlinirii actului artistic.

Ştirile sosite cu anume discreţie, cu anume timiditate de peste hotare, dar şi din ţară, s-au adeverit. Tânărul muzician Gabriel Bebeşelea este noul dirijor principal al orchestrei simfonice a Filarmonicii bucureştene; anunţul public a fost făcut zilele trecute pe parcursul conferinţei de presă susţinute de diretorul general al instituţiei, de domnul Andrei Dimitriu.

Nu este un nume nou pentru publicul bucureştean. A fost şi este apreciat pentru profesionalismul impecabil, pentru energia interioră, contaminantă, cu care îi conduce pe muzicienii ansamblului orchestral; este apreciat pentru felul antrenant, cordial dar ferm al comunicării sale. E posibil ca pe unii sa-i mire, poate sa-i intrige vârsta tânără a domiei sale; ...luând în consideraţie faptul că dirijatul în mod cu totul special este o profesiune a unui cumul de experienţe muzicale dobândite în timp. Este în parte adevărat.

Bebeşelea este actualmente dirijorul principal al filarmonicii clujene ”Transilvania”. Dar a condus, printre altele, în ultima vreme, Filarmonica regală britanică, Orchestra Radio din Berlin şi ”Konzerthausorchester” din capitala federală a Germaniei, de asemenea Orchestra Naţională a Capitoliului din Toulouse, Orchestra Academică de Stat a Rusiei; ...de asemenea Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Orchestra Română de Tineret. Relativ recent, în premieră mondială, a înregistrat în variantă CD oratoriul  Strigoii, de George Enescu, după Eminescu.

Trebuie recunoscut, pe ansamblu colectivul orchestral al Filarmonicii bucureştene nu s-a aflat în ultimii ani într-o condiţie fastă; în ultimii zece ani nivelul a fost ridicat prin participarea sub forma unor calup-uri – le-aş numi - a două sau trei concerte consecutive susţinute de şefi de orchestră cum sunt Horia Andreescu, Christian Badea sau regretatul Camil Marinescu.

Este adevărat, pentru moment, în cea de a doua parte a stagiunii actuale, tânărul maestru va conduce doar trei concerte; puţine pentru a marca un alt nivel profesional al ansamblului. Imposibil de aranjat altfel, în condiţiile în care o stagiune se construieşte cu un an sau cu doi înainte; şi chiar mai mult.

În condiţiile circulaţiei actuale a valorilor, contractul dirijorului principal cu instituţia orchestrei nu se încheie pe o perioadă mai lungă de trei sau patru ani; excepţii există, în cazul Filarmonicii din Berlin sau a celei din Viena unde acţionariatul este deţinut de înşişi muzicienii ansamblurilor; ...cei care decid în relaţia cu dirijorul invitat, cu autorităţile.

Noţiunea de dirijor principal numit ”pe viaţă” – cum fost maestrul George Georgescu cu şase sau şapte decenii în urmă - nu mai este de actualitate. Indiscutabil, misiunea dirijorului principal nu este aceea de a presta, pur şi simplu, un număr mai mare de concerte decât alţi colegi invitaţi; ...ci aceea de a forma o anume conduită a ansamblului, un anumit sunet funcţional; ...de a induce o anume conduită, o anume stare a ansamblului de muzicieni aflaţi în relaţia cu datele partiturii în momentul în care se făptuieşte muzica. A realizat acest lucru, spre exemplu, Sergiu Celibidache în comunicarea domniei sale cu filarmoniştii din München. Sperăm ca tânărul maestru să dovedească o orientare similară. Am fost asiguraţi că există un proiect care va fi făcut public în perioadele următoare.

Cert rămâne faptul că trei concerte, grupate sau disparate, convenite de ambele părţi, reprezintă foarte puţin faţă de scopul propus; ...faţă de condiţia dirijorului principal al Filarmonicii bucureştene. Este de sperat ca viitoarea stagiune să aducă aici un suflu nou.

Se poate observa, se continuă o tradiţie care începe în anii începutului de secol XX. Căci generaţiile succesive ale şefilor noştri de orchestră au adus pe scena Atheneului Român, nume rămase de referinţă, personalităţi de care este firesc să ne amintim în răstimpuri. Mă gândesc la primii cu totul importanţi maeştri ai baghetei, la personalităţi de anvergură internaţională cum au fost George Georgescu şi Ionel Perlea sau la mai tinerii Constantin Silvestri şi Sergiu Celibidache. In anii 70 ai secolului trecut au intrat în viaţa noastră de concert, Horia Andreescu şi Cristian Mandeal, braşoveni de origină, iar mai apoi Christian Badea. Succesiunea este continuată astăzi, spre bucuria marelui public, spre bucuria publicului de specialitate, de tinerii şefi de orchestră, de Gabriel Bebeşelea, de asemenea de către Cristian Măcelaru; dintre dirijorii români, domnia sa este deţinătorul actual al unor poziţii cu totul înalte în viaţa muzicală internaţională.

Revin la momentul conferinţei de presă pentru a menţiona inaugurarea la noi a statutului muzicianului performer ” în rezidenţă”. Este o poziţie întâlnită de ani buni în practica unor importante instituţii de concert. Publicul are posibilitatea de a cunoaşte mai multe dintre disponibilitaţile muzicianului desemnat; ...atât în calitate de solist cât şi pe parcursul unor concerte de muzică de cameră, de recitaluri. Pianistul Daniel Ciobanu va fi astfel primul muzician în rezidenţă al Filarmonicii bucureştene; desfăşoară de ani buni o susţinută activitate concertistică internaţională drept urmare a însemnatei distincţii cucerite cu ani în urmă la concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. Se califică, după părerea mea, pe aceeaşi poziţie, violoncelistul Andrei Ioniţă, deţinătorul distincţiei supreme a marelui Concurs  Ceaikovski, şi pianista Luiza Borac, autoare a unor imprimări discografice integrale ale creaţiei pianistice a lui Geroge Enescu şi Constantin Silvestri; de asemenea deţinătoare a unui important premiu oferit cu ani în urmă de B.B.C.

În finalul conferinţei de presă, anunţul pentru mine cu totul surprinzător a fost făcut de solistul flautist al Filarmonicii, de către maestrul Ion Bogdan Ştefănescu; a prezentat un program cu totul inedit, anume desfăşurarea unui ciclu de şapte concerte camerale susţinute on-line, din noiembrie a.c. şi până în ianuarie 2021, concerte destinate prioritar simfoniilor beethoveniene de la prima în do major la cea de a şaptea în la major, opus-uri simfonice capitale prezentate în compania colegilor mai tineri, pianista Diana Ionescu, violonistul Vlad Maistorovici; cu concursul violoncelistului Ştefan Cazacu. Este de menţionat, transcrierea iniţială pentru pian solo îi aparţine unui celebru în epocă pianist vienez, anume lui Johann Nepomuk Hummel; şi a fost făcută în condiţiile în care – este cunoscut acest lucru - prima orchestră simfonică stabilă, Filarmonica vieneză, a fost înfiinţată abea treisprezece ani după moartea lui Beethoven! Sălile mari de concerte au apărut şi acestea mai târziu. In saloanele epocii, protipendada, ”lumea cea bună” era ahtiată după muzica ”en vogue” a timpului. Vom putea observa felul în care principiul cardinal de creaţie dezvoltat de Beethoven, anume principiul simfonismului va putea fi redat de cele patru instrumente ale formaţiei camerale, anume Trio Affresco şi invitaţii acesteia.

În cu totul alt sens a fost confirmată ştirea conform căreia marele muzician, un apropiat al publicului bucureştean, mult simpatizat de acesta, pianistul şi dirijorul Christian Zacharias a acceptat postul de director onorific al Filarmonicii bucureştene; evident, va conduce şi domnia sa câteva concerte simfonice în format online. Sunt planuri importante care atestă faptul că filarmoniştii bucurelteni sunt în permanentă acţiune.

Personal am amintit nevoile stringente ale instituţiei, faptul că primul colectiv simfonic al ţării activează într-o formaţie sub-numerar faţă de normele colectivelor simfonice europene similare; sunt aspecte pe care instituţiile abilitate ale statului nici nu doresc a le cunoaşte! Situaţia este de-a dreptul dramatică. Dar, cum se spune pe la noi, speranţa moare ultima. Este drept, nu a decedat încă.   

Materialul a fost publicat anterior în revista România Literară.