EXCLUSIV VIDEO Interviu cu Sir Derek Jacobi: „Mi-ar plăcea să-l mai joc pe Hamlet, dar sunt prea bătrân“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sir Derek Jacobi, încântat de TIFF şi de Cluj                      FOTO&VIDEO: Florin Ghioca
Sir Derek Jacobi, încântat de TIFF şi de Cluj                      FOTO&VIDEO: Florin Ghioca

A jucat în „Hamlet“ de aproape 400 de ori, l-a avut ca partener de scenă pe Peter O'Toole, a fost adus în teatru, ca membru fondator al Royal National Theatre din Londra chiar de către Laurence Olivier. Sir Derek Jacobi a fost oaspete de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj şi a oferit un interviu în exclusivitate pentru Adevărul.

Cariera sa este legată de lumea teatrului, acolo unde a obţinut numeroase premii, dar şi de cea a televiziunii şi a filmului. Prezenţa sa la Cluj este legată de rolul principal pe care l-a avut în lungmetrajul "Povestea iubirii", regizat de Radu Mihăileanu şi filmat la New York, în Canada şi în... judeţul Cluj.

Sir Derek Jacobi (78 de ani) a putut fi văzut în pelicule precum "Gladiator", "The King's Speech", "Vicious", "Cyrano de Bergerac" (1985), "Gosford Park", dar şi în filme de televiziune precum "The Borgias" sau "I, Claudius", care avea să îi aducă faima şi recunoaşterea timpurie. 

În 1994 a fost numit cavaler, pentru serviciile aduse teatrului, fiind al doilea deţinător al unui asemenea titlul în Anglia şi în Danemarca, după Sir Laurence Olivier. 

Prezent la Cluj, pentru premiera filmului "Povestea iubirii", Sir Derek Jacobi a avut amabilitatea de a oferi un interviu în exclusivitate pentru Adevărul, povestind atât despre felul în care a colaborat cu regizorul român, cât şi despre arta actorului de teatru sau despre relaţia pe care o are de 40 de ani cu partenerul său de viaţă, actorul şi regizorul Richard Clifford.

Adevărul: - Care sunt primele impresii pe care le aveţi, legate de Cluj şi de TIFF?

Sir Derek Jacobi: -  Clujul este un oraş minunat. Am mai fost o dată în România. Am făcut un film în Bucureşti (Adam Resurrected - 2008 n.r.). Dar n-am mai fost până acum la Cluj. Este încântător! Am remarcat mulţi oameni tineri, sunt foarte mulţi studenţi. Locul este încântător, mă simt minunat şi sunt fericit că sunt aici.

- Aţi lucrat pentru prima dată cu un regizor român?

- Da, a fost minunat! Radu este cel mai bun! Nu l-am cunoscut până atunci. Regia se face sub diverse forme. Sunt mulţi regizori care dictează, care dau ordine. Dacă Radu face asta, o face într-un mod plăcut, foarte prietenos, este foarte sensibil. M-a ajutat enorm! A scos tot ce-i mai bun din mine, delicat, cu blândeţe, cu iubire, cu multă afecţiune şi sensibilitate. A fost o bucurie să lucrez cu el, mi-ar plăcea să repetăm asta. Are un ochi foarte bun, ştie cum trebuie să arate totul. Este un mare artist. 

- Cum aţi ajuns în acest proiect? Aţi primit un scenariu, cum se întâmplă de obicei?

- Am ajuns printr-o întâmplare, accidental. Nu am fost prima opţiune pentru acest rol. Actorul care trebuia să joace s-a îmbolnăvit şi n-a mai putut, chiar înainte de începerea filmărilor. Şi m-au căutat pe mine, m-au întrebat dacă pot să joc. Aşa că eu am fost o alegere ulterioară, şi dincolo de orice sentiment de nepotrivire m-au ajutat cu toţii foarte mult. 

- Puteţi să îmi spuneţi şi cine a fost prima alegere pentru acest rol?

- Desigur, a fost un mare, mare actor, din păcate între timp decedat: John Hurt.

image

- Povestiţi-mi despre experienţa pe care aţi avut-o în acest film. Cum aţi lucrat cu Radu Mihăileanu şi cum a fost atmosfera pe platoul de filmare?

- A fost o atmosferă foarte blândă, foarte creativă. Nu au fost "scene", nu au fost probleme. De la actori la regizor, toată lumea a fost concentrată. Dar nu a fost încordată, în sensul de inhibare. Toată lumea a fost liberă. relaxată, dar foarte concentrată. Hai să spunem că a fost încordată într-un sens bun. Atmosfera între scene a fost foarte calmă. Cu toţii am lucrat la un film în care am crezut, cu toţii ne-am bucurat să îl facem. Aşa că rezulatul, să sperăm, încapsulează aceste stări pe care le-am avut când l-am făcut. Am fost relaxaţi, liberi să exprimăm, să simţim, să iubim, să plângem, să Trăim, cu T mare.

- Aţi spus că aţi învăţat multe de la Radu Mihăileanu. Cineva cu experienţa Dumneavoastră încă mai are de învăţat ca actor?

- Desigur, nu te opreşti niciodată. În momentul în care nu mai înveţi în actorie mai bine te laşi de meserie, renunţi, te opreşti. Un actor trebuie să cerceteze permanent, să caute căi şi drumuri spre roluri, să exploreze continuu, să înveţe permanent. Şi când cineva ca Radu îţi oferă darurile sale, acceptă-le, nu le respinge! Foloseşte-le, bucură-te de ele! Iar Radu este foarte generos cu aceste daruri. Când cineva îţi dăruieşte şi-ţi împărtăşeşte din experienţa sa, nu e cazul să respingi, să spui "nu, nu, nu-mi trebuie, am tot ce-mi doresc, nu am nevoie de nimic!".

- Tocmai de aceea aş vrea să vă întreb, pentru că sunteţi un actor cu o asemenea experienţă, ce i-aţi învăţa pe tinerii actori, mai ales pe cei care vor să lucreze în teatru? Aveţi nişte sfaturi?

- E o întrebare bună. Nu cred că poţi învăţa pe cineva "cum să joace". Nici măcar şcolile de teatru nu pot învăţa un actor cum să "joace". Dacă abia ai intrat pe porţile unei asemenea şcoli sau dacă eşti actor, atunci deja eşti un Actor. Cred că actorii se nasc. Ceea ce pot să te înveţe şcolile de teatru şi profesorii este ceea ce e bun în privinţa talentelor tale, ceea ce e rău, ce de lucruri trebuie să scapi sau pe ce anume să te concentrezi. Te pot învăţa cum să îţi foloseşti vocea sau corpul, cum să pătrunzi în sufletul tău. Te pot învăţa asta, dar nu te pot învăţa cum să joci. Şi cred că dacă i-aş da un sfat cuiva, ar fi că dacă vrei să "joci" - nu o face. Dacă simţi să joci - fă-o! Trebuie să simţi, să fie ca un foc în stomac. Trebuie să fie o vocaţie. Dorinţa nu este de ajuns. Trebuie să fie viaţa ta. Dacă nu poţi, dacă ai alte talente, dacă este doar aşa, pentru că vrei să te joci, atunci mai bine nu o face. 

sir Derek Jacobi TIFF Foto Florin Ghioca

- Care a fost cel mai preţios sfat pe care l-aţi primit ca student sau ca actor, din partea cuiva cu o experinţă mai vastă? Ceva ce aţi învăţat...

- Eu nu am făcut o facultate de teatru, am mers la universitate, am jucat în timpul şcolii. Am început să scriu diverselor companii de teatru, am mers la audiţii, am primit roluri şi joburi. Aşa că nimeni nu m-a învăţat meserie. Am fost autodidact. Cred că reacţia pe care am primit-o a fost că oamenii acceptă că pot să fac meseria asta. Eu nu am avut parte de acel moment minunat, în care cineva îţi spune ceva magic şi pune totul într-o cu totul altă perspectivă. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Am fost norocos. Am fost norocos şi pe parcurs cred că am avut acea umilinţă de a învăţa permanent. Şi asta este foarte importantă. 

- Aş vrea să vorbim puţin despre Hamlet. Aţi avut mai multe roluri în piesa lui Shakespeare, de la Laertes la Hamlet, apoi Claudius....

- Da, într-o zi aş putea fi Polonius. Este singurul care mi-a mai rămas de jucat! Dar l-am jucat pe Hamlet de aproape 400 de ori în toţi aceşti ani. Mi-ar plăcea să-l mai pot juca şi acum. Cred că acum ştiu mult mai multe despre el, dar sunt prea bătrân. Este piesa lui Shakespeare pe care o ştiu cel mai bine, o pot recita pe de rost. Primul rol a fost Laertes, alături de Peter O'Toole, în regia lui Laurence Olivier. Şi am redeschis împreună Old Vic Theatre, prima companie naţională de teatru. Pe 22 octombrie 1963...

- Chiar de aniversarea Dumneavoastră!

- A fost chiar când am împlinit 25 de ani. A fost una dintre cele mai memorabile nopţi din viaţa mea! pentru că jucam Laertes cu O'Toole şi Olivier, era ziua mea... Ce putea fi mai bine de-atât? A fost minunat! Apoi a venit vremea să îl joc pe Hamlet. L-am jucat peste tot, la televiziune, în teatru, l-am jucat chiar şi în China. 

EXLCUSIV Interviu cu marele actor britanic Sir Derek Jacobi

- L-aţi jucat chiar şi la Elsinor, în Danemarca, unde se desfăşoară acţiunea din piesă.

- Am fost primul actor care a jucat acolo în ultimii 25 de ani, eram împreună cu Richard Burton. E o tradiţie acolo... care a fost reluată în 1969. A fost minunat să jucăm la Elsinor, pur şi simplu minunat! Apoi, derulând înainte, am jucat "Hamlet" în regia lui Kenneth Branagh (în 1988 n.r.)  şi ne-am întors la Elsinor, unde l-am regizat şi eu pe Ken. Apoi el a făcut un film "Hamlet", iar eu l-am jucat pe Claudius. A fost grozav să joc Claudius, e un rol minunat. De multe ori, o scenă-cheie este tăiată din spectacole, aceea a complotului pentru uciderea lui Hamlet. În film scena este întreagă. A fost grozav să o facem aşa.

- Hamlet este personajul Dumneavoastră preferat?

- Hmm... cred că da. Sunt trei personaje de fapt: Hamlet, urmat foarte aproape de Cyrano de Bergerac, un rol minunat! Fabulos, genial, necesită dăruire totală, la fel ca Hamlet, solicită vocal, fizic, spiritual, mental... total! Ultimul rol preferat este şi ultimul Shakespeare pe care l-am făcut, Lear. Este un rol gargantuesc, de dimensiuni himalaiene. Din nou, cere foarte mult de la un actor. Orice "unealtă" din tolba unui actor este folosită.

- Am citit într-un interviu pe care l-aţi acordat presei în urmă cu ceva timp, un apel pe care îl făceaţi, pentru ca publicul să vină la teatru. Credeţi că teatrul pierde teren în faţa cinematografiei, televiziunii sau a incernetului?

- Cred că teatrul este puternic şi va rămâne puternic. Cred că este un mod de entertainment în care oamenii vor să fie implicaţi. În film nu eşti direct implicat, te uiţi la un ecran. În teatru eşti implicat altfel, este o comunicare specială între actor şi public. Este diferită în fiecare seară, pentru că audienţa este diferită, actorii joacă diferit în fiecare seară. Este un mod de comunicare care nu se întâmplă decât în teatru. Sunt lucruri neprevăzute care se întâmplă. Pe ecran nu se întâmplă nimic neaşteptat. Nu se schimbă nimic, nu se poate întâmpla nimic rău sau greşit. În teatru, pe scenă, este o emoţie aparte, pentru că se poate întâmpla orice. Şi asta naşte nişte emoţii puternice.

jacobi hamlet

- Aţi avut parte de asemenea accidente?

- Nu unele despre care aş vrea să povestesc acum (râde). Nu unele mari, dar mereu merge aiurea câte ceva. Din fericire nu cât să observe şi publicul. Dar când publicul observă se bucură cumva şi de ele.

- De obicei vă place să improvizaţi sau urmaţi cu stricteţe textul, scenariul?

- Nu sunt aşa bun în improvizaţie, trebuie să admit. Mulţi se bazează pe asta. Mie îmi place textul care îmi spune încotro să mă duc, ce zone să explorez, ăsta este "cârligul".

- M-aş întoarce puţin în zona de unde am plecat, a filmului. Sunteţi familiarizat cu filmul românesc? Aţi văzut filmele "noului val"?

- Trebuie să recunosc că nu, din păcate. Cu excepţia filmelor lui Radu, desigur. Nu pot să comentez în domeniul ăsta. Însă ceea ce pot să spun este că văzând ce se întâmplă zilele acestea în jurul meu, aici, la TIFF, filmele româneşti sunt vii, foarte sănătoase şi pline de vibraţie. Şi cresc permanent. Şi festivalul ăsta este un exemplu, are 16 ani şi este cel mai important festival internaţional de film făcut în România. 

- Vă aşteptaţi să vedeţi aşa ceva aici?

- Nu ştiam la ce să mă aştept. Nu mă aşteptam la un festival de o asemenea mărime, la felul frumos în care se desfăşoară, totul merge ca un ceas. Şi nu mă aşteptam la o asemenea susţinere. La proiecţie am avut peste 3.000 de oameni în piaţă! A fost minunat, au rămas după, la discuţii, deşi era târziu.

- Acest film al lui Radu Mihăileanu este despre iubire. Şi din câte ştiu v-aţi găsit iubirea de mult timp...

- Sunt împreună cu partenerul meu de 40 de ani. Chiar anul acesta serbăm. E minunat, sunt fericit de 40 de ani. Iniţial nu a fost atât de uşor, pentru că trebuie să te gândeşti şi la celălalt, să împărtăşeşti totul. dar 40 de ani mai târziu.... ce idee bună a fost!

jacobi clifford gay pride photomasi

Derek Jacobi, alături de partenerul său, actorul şi regizorul Richard Clifford     FOTO: PhotoMasi

- Ce menţine vie o asemenea relaţie?

- Încrederea reciprocă, prietenia adevărată, plăcerea pe care o găseşti în compania partenerului, dăruirea, dar în principal încrederea şi convieţuirea cu celălalt, o persoană care este acolo când ai nevoie să vorbeşti cu cineva, la care să ţipi eventual. Şi viceversa. E bine să ai o legătură, să aparţii cuiva, undeva. E bine să ai libertate, dar şi să vii acasă şi să te aştepte cineva.

- Partenerul dumneavoastră este şi el actor şi regizor. Aţi lucrat până acum împreună? Cum este?

- Da, a regizat şi am jucat împreună în trei spectacole. Pare să meargă treaba şi din punctul ăsta de vedere. Cum spuneam, sunt un om foarte norocos. Foarte norocos.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite