În România nu există (încă) o presă specializată de muzică, toate încercările publicistice din ultimii ani au avut o viaţă prea scurtă. Ne rămâne astfel doar presa mainstream, care promovează fără prea mult discernământ cam orice spectacol sau concert, după cum se primeşte sau nu un comunicat de presă, reprodus integral. Aşa se creează iluzia unei abundenţe artistice din care, aparent, e greu de selectat.

 

Faptul că nu se operează nici o distincţie între o înjghebare de concert simfonic la Ateneu (cu Mahler în program, dirijat fără viziune) şi revenirea unui Christian Badea pentru o serie de patru duble concerte la Bucureşti face dificilă, dacă nu imposibilă, atragerea de public nou. Asta este şi explicaţia pentru exasperarea unui Andrei Şerban în faţa spectatorilor lipsiţi de criterii:

 

„Suntem pasivi la teatru şi la orice rahat de spectacol ne ridicăm în picioare şi aplaudăm. La orice mediocritate.”

 

Există o excepţie, totuşi, de la această regulă generală şi, bineînţeles, e o excepţie care confirmă regula: Festivalul Enescu. Este un eveniment de maximă anvergură pentru viaţa muzicală din România. Dar chiar şi acest caz, concertele sunt tratate fără prea mult discernământ.

 

Din aceste motive, evidente, a apărut un nou proiect. Un blog dedicat exclusiv Festivalului Enescu 2015, care se numeşte „Je suis Enesco”. Adresa lui este aceasta:

 

https://jesuisenesco.wordpress.com

 

Şi tu poţi fi Enesco. Dacă ai ceva interesant de spus despre muzica din cadrul festivalului, despre Enescu, despre interpreţii care vor veni să cânte la Bucureşti, poţi contribui, comentând sau chiar scriind pe acest blog.