Epoca Buricu’

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
z

Cui nu-i place să trăiască în buricu’ târgului? Tuturor. Dar mai ales potentaţilor. Căci buricu’ rămâne locul unde se învârteşte morişca politicii şi a afacerilor.

Şi chiar dacă, într-un impuls mimetic, potentaţii şi-au închipuit că pot trăi bine în suburbii, precum americanii, ei au descoperit repede că nu au infrastructura necesară unei vieţi normale şi că tot la centru’ se mişcă roata.

Vorbim, desigur, de un centru simbolic, dar şi de unul fizic, căci în toate oraşele europene, inclusiv cele româneşti, viaţa politică, comercială şi culturală rămâne legată în mare măsură de miezul istoric al comunităţilor, chiar dacă fluxurile financiare şi economice s-au globalizat.

Brăila, de pildă, frumosul oraş cu structură de semicerc, păstrează şi azi în inima sa, Piaţa Traian, şi în vecinătăţile sale, instituţiile care îi asigură viaţa culturală, fără de care nicio comunitate nu se poate defini deplin: Muzeul Brăilei Carol I (rămas de curând fără directorul care i-a adus strălucire intelectuală şi conexiuni europene), Teatrul Maria Filotti (rămas şi el fără un director care s-a retras, agasat de restricţiile imprevizibile ale pandemiei, dar care a adus teatrului coerenţă şi valoare artistică neegalată), Filarmonica Lyra –George Cavadia, sau Centrul de creaţie Brăila, care găzduieşte un eveniment cultural de largă rezonanţă: Salonul Internaţional de Caricatură (nu încercaţi să aflaţi mai multe de pe portalul Consiliului Judeţean Brăila, că nu funcţionează!).

2021 a fost anul scandalurilor culturale la Brăila. Cel mai nou este legat tocmai de acest Salon iniţiat şi purtat pe umerii săi de excepţionalul caricaturist Costel Pătrăşcan. Fire deschisă şi mobilă, umoristul ar fi putut organiza o astfel de întâlnire internaţională prestigioasă oriunde în ţară, dar a preferat să adauge oraşului natal o valenţă artistică importantă.

Când ai apariţii frecvente în publicaţii naţionale, precum Adevărul, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Academia Caţavencu, sau Plai cu boi şi România literară, desigur că nu e uşor (fiindcă înghite mult timp) a-ţi asuma şi munca organizatorică pentru un eveniment internaţional, precum Salonul de caricatură.     

Care, începând cu ediţia din acest an, îşi pierde fondatorul. Costel Pătrăşcan se retrage cu arme şi bagaje din acest eveniment pe care l-a creat şi care contribuia major la extragerea Brăilei din anonimat.  

i

Sanda Vişan: - Dle Pătrăşcan, vă ştiam mare susţinător al cauzelor ecologice, adică al cauzelor care susţin viaţa. Constat că acum vă faceţi vinovat chiar de infanticid. Vă ucideţi propriul copil: lăsaţi de izbelişte Salonul Internaţional de Caricatură, copilul dv. creativ, pe care aţi ales să-l aduceţi pe lume în Brăila natală.

Costel Pătrăşcan: - Sunt un ecologist şi lucrul ăsta ar trebui să facă parte din ADN-ul oricărui om care se gândeşte la viitor.

N-aş spune chiar că am ucis Salonul Internaţional de la Brăila ...

Am decis să pun capăt unei colaborări care anul acesta ar fi împlinit 16 ani. În 16 ani s-au schimbat multe, unele în bine, altele în rau. 

Imixiunea, aroganţa şi nepriceperea unui funcţionar al unei instituţii de cultură din Brăila, respectiv nou instalatul director Alina Sulicu, manifestate în relaţia instituţională cu mine, în poziţia mea de consilier de specialitate, m-au făcut să constat că, pur şi simplu, nu am partener de dialog.

 Anul trecut am fost îngăduitor, pentru că am considerat că este la prima ei experienţă, dar anul acesta a evoluat… spre mai rău. Mi-am dat seama că este o cauză pierdută, aşa că prefer să îmi canalizez energia în alte proiecte.

Desigur că un spirit alert, aflat în bune relaţii cu talentul său, cum este Costel Pătrăşcan, nu duce lipsă de şansa de a se întâlni cu fanii săi. Fie că va mai scoate un nou album cu caricaturile sale, ce se va adăuga celor opt deja existente, fie că va ilustra alte cărţi de umor, cum a făcut cu zecile deja publicate, fie că va continua să-şi bucure cititorii cu caricaturile din cotidiane, sau îi va face să moară de râs pe spectatorii show-ului său de caricatură comentată.Sanda Vişan: - Nu vă preocupă urmările alegerii dv.? Căci fără dv. Salonul de caricatură practic nu există.

ă

Costel Pătrăşcan: - Salonul va rămâne la Brăila, pentru că juridic este al instituţiei care îl organizează, dar, după părerea mea, a fost golit de conţinut! De Salon se va ocupa domna director care a vrut să-mi arate că ştie ea mai bine cum e cu caricatura, cum trebuie făcut un salon, ce temă trebuie aleasă etc.

Mie îmi place să creez evenimente, pentru a pune la un loc oameni şi idei pentru un interes comun. Îmi place cum arată chipul oamenilor când îţi faci treaba bine, sentimentul pe care îl ai atunci când finalizezi un proiect în care toţi participanţii, public şi organizatori se simt împliniţi. Pentru mine, mai important decât indicatorul instituţional, care este numărul de participanţi la un eveniment, este calitatea mesajului pe care îl transmiţi şi impactul pe care acesta îl are pe mai multe planuri.

Există două tipuri de evenimente: cele care trebuie bifate şi cele care există pentru mesajul lor, care adună în jurul lor comunităţi.

Din păcate, încă dinainte de nou-inaugurata epocă Sulicu, am consumat prea multă energie ca Salonul să nu fie tras în prima categorie, ci să fie viu, dinamic...

Aşa cum am mai spus, doamna Sulicu se pricepe la toate, aşa că am decis să o las să îşi dea măsura priceperii. Mă consider un caricaturist care, sper să nu fie considerată o aroganţă, nu trebuie să dau socoteală legată de grafica satirică în faţa unui funcţionar fără competenţă artistică.

Eu nu concep ca funcţionarul public să-mi fie stăpân, eu vreau ca acest funcţionar să fie în slujba comunităţii care îl plăteşte – de multe ori, mai mult decât merită – şi să îşi facă treaba cu decenţă şi cu simţul măsurii.

 Sanda Vişan: - Administrativ vorbind, cine susţine financiar Salonul? Sau ar trebui să spun a susţinut, la timpul trecut?

Costel Pătrăşcan: - Salonul este finanţat de Consiliul Judeţean Brăila, indirect de brăileni, dar pentru că finanţarea trebuia să aibă un parcurs instituţional, această instituţie a fost Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu rol de suport, de transpunere în practică a conceptului propus de mine. Deci, Salonul va rămâne al Centrului şi va face din el ce va considera doamna Sulicu.

Trebuie să mai spun ceva... Eu am avut o colaborare bună cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, domnul Iulian Francisk Chiriac, care mi-a susţinut proiectele, şi am avut uşa deschisă tot timpul. Dar, indiferent de calitatea umană a unui politician, problema apare în partid, iar partidele ştim cum funcţionează în România...

aa

Sanda Vişan: - Creativ vorbind, cum au fost determinaţi să vină, prin operele lor, la Brăila, caricaturişti talentaţi, din ţară şi din străinătate? Erau atractive premiile?

 Costel Pătrăşcan: - Conceptul acestui salon mi-a aparţinut de la început, iar partea de promovare, componenţa juriului şi invitaţiile la Salonul de caricatură erau făcute tot de mine. Este usor de demonstrat...

Anual participau peste 500 de caricaturişti din peste 60 de ţări. Făcând parte din breasla caricaturiştilor, contactele cu aceştia îmi sunt la îndemână fiindcă, să nu fiu judecat că lipsit de modestie, şi eu am obţinut premii la saloane internaţionale şi am făcut parte din jurii, la competiţii internaţionale. Altfel spus, este o lume mică... Premiile la Brăila sunt de nivel mediu, raportat la competiţiile internaţionale, dar au fost şi sunt, de departe, cele mai importante din ţară!

 Aici, meritul, trebuie să recunoaştem, încă de la început, a fost al hulitului preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, căruia i se datorează mai multe evenimente culturale, oricâte alte lucruri i-ar fi imputate. El a înţeles că dacă vrei calitate, trebuie să o finanţezi. Asta nu înseamnă că şi cei care au urmat nu au menţinut nivelul premiilor.

 În juriul de la Brăila s-a succedat elita caricaturii româneşti... Am reuşit să îl menţin de-a lungul  tuturor ediţiilor pe criticul de artă Tudor Octavian, am reuşit să îi aduc pe Mihai Stănescu, Ion Barbu, Leonte Năstase, Constantin Pavel, Doru Axinte, Constantin Ciosu, Iulian Pena-PAI etc.

Sanda Vişan: - Cum de, renunţând, nu vă gândiţi că pierdeţi câştigurile financiare uriaşe pe care cred că vi le asigura festivalul, pentru calitatea de factotum al evenimentului?

Costel Pătrăşcan: - Vorbim de caricatură, de umor, iar această întrebare chiar m-a făcut să râd!... Dar, să clarificăm puţin subiectul: în cei 15 ani am primit câte 1.000 de lei pentru fiecare ediţie la care am muncit.

 La un astfel de Salon se lucrează câteva luni bune, iar banii au reprezentat doar onorariul pentru jurizare, la fel ca şi ceilalţi membri ai juriului.

Am făcut în mare parte voluntariat, dar acest proiect nu a fost pentru mine o problemă de bani, am făcut-o pentru că am considerat, am mai spus-o, că am o datorie de a face ceva pentru Brăila, un oras care are un trecut glorios, dar nu are prezent şi nici viitor.  Am crezut că poate rămâne ceva în urma mea, pentru că trăiesc în acest oraş cu o moştenire culturală care te obligă şi că este de datoria noastră să punem ceva în plus… fiecare pe aria sa de competenţă.

 Ca să rezum: în cazul de faţă nu este vorba despre cât am muncit şi cât am primit, ci despre ce nu m-a lăsat un funcţionar să fac…

x

Nu doar că a adus în România, adică la Brăila, operele unor caricaturişti din întreaga lume, dar Costel Pătrăşcan însuşi participă la Saloane internaţionale şi obţine premii în Japonia, Canada, Germania, Belgia, Cipru, Macedonia, Serbia, Croaţia, China sau Iran. Nu avem dubiu că doamna Sulicu va continua să asigure aceeaşi deschidere internaţională Salonului, şi după plecarea lui Costel Pătrăşcan.

Sanda Vişan: - V-aţi investit talentul, timpul şi relatiile internaţionale în acest Salon de prestigiu, care contribuia la scoaterea din anonimat cultural a unui oraş în care un celebru baron roşu a decis, cu forţa muşchilor săi, să mute sediul central al Bibliotecii Judeţene Panait Istrati, pentru a face loc unei... discoteci cu bowling, după cum scria presa. Într-un oraş condus de oameni cu asemenea nivel cultural, Salonul de caricatură era destinat dispariţiei, mai devreme sau mai tirziu? Ce  viitor prevedeţi ciotului rămas din acest Salon?

Costel Pătrăşcan: - Cred că am făcut ce trebuia făcut... eu am făcut-o pentru brăileni, care chiar merită lucruri mai bune şi care au primit foarte puţin în cei 31 de ani de democraţie...

Prevăd un viitor sumbru, fiindcă, aşa cum am spus, a fost golit de conţinut, dar cred că va arăta "priceperea" unui funcţionar public care, paraşutat de nicăieri, are aroganţa să dea indicaţii culturale. Mi-am pus problema de unde vine aroganţa... din prea multă cultură, din prea multă competenţă, sau din susţinerea politică?

Vreau să specific, să nu existe echivoc, în cazul doamnei Sulicu competenţele sunt de necontestat, fiindcă dânsa a dat CONCURS pe post. A fost singurul candidat.Sanda Vişan: -Nu cred că vă lăsaţi copilul să moară atât de jalnic. Aveţi copyright pe festivalul caricaturii? Veţi muta salonul în alt oraş?

p

Costel Pătrăşcan: - Moral, acest Salon aparţine Brăilei. Brăilenii l-au finanţat şi când m-am ocupat eu de el şi îl vor finanţa şi când se va ocupa doamna Sulicu de el. Căci, da, aparţine Centrului de Creaţie. Aş spune acum, după toate aceste zbateri, că acest salon aparţine şi clasei politice brăilene...

Pentru ca informaţia circulă repede, am primit deja propuneri de la câteva oraşe din Ardeal, pentru a gândi concepte similare acolo...

Sanda Vişan: -Trăim un timp în care politicul ucide umorul? 

Costel Pătrăşcan: - Aş spune altfel... Noi alegem nişte oameni care, deşi ar trebui să fie în slujba noastră, partenerii noştri în evoluţie, devin totuşi stăpânii, jupânii noştri, care ne-au încălecat şi nu dau socoteală indiferent de câte alegeri vor fi. În politica românească nu este vorba despre NOI, este vorba doar despre EI!

La nivel local, şi mai ales în oraşele mici, au pus piciorul pe gâtul nostru, iar în cazul de faţă, pe gâtul culturii, atât cât a mai rămas şi din cultură...

Până la urmă aici nu este vorba despre moartea unui salon. Că au disparut resurse, bănci, industrii, păduri şi nu a păţit nimeni nimic. Ce să mai vorbim despre dispariţia unui salon de caricatură...

Aici vorbim de un sistem clientelar, care ne-a sufocat, care ne-a transfomat pe noi ceilalti, în dezirabili sau indezirabili, în partea din România care nu contează... Aici vorbim de ierarhii stabilite de cumetrii, de cârdăşii politice şi nu de sisteme de valori, de meritocraţie...

Când am postat pe Facebook pentru prima dată retragerea mea de la Salonul internaţional de caricatură am considerat că trebuie, că este de datoria mea morală să spun aceste nedreptăţi pe care un om simplu, atunci când le trăieşte, nu are vizibilitatea, notorietatea mea (atât câ este) să le spună!

Şi am văzut că, în spatele meu, că alături de mine sunt mulţi intelectuali de a căror susţinere sunt onorat, dar sunt şi oameni simpli, care au trecut prin ce am trecut eu, gândesc ca mine şi sunt revoltaţi... Mulţi au empatizat cu situaţia de la Brăila, fiindcă, la rândul lor, repet, au fost umiliţi de unii funcţionari publici incompetenţi, că o mare parte din clasa politică, aşa cum am mai spus, consideră că suntem românii faţă de care nu au de ce să dea socoteală!

Evident că susţinerea lor nu schimbă lucrurile şi că, în continuare, cumetriile vor stabili cine ia în arendă cultura, educaţia sau sănătatea, bucăţi din existenţa noastră.

Totuşi, e îmbucurător să ştii că oamenii de calitate te susţin emoţional, dar, din păcate pentru noi, nu reprezintă o masă critică, pentru a fi relevanţi sociologic. Sau electoral.

Da, aţi intuit, la Brăila umorul moare uşor...

Imi voi lua creioanele şi voi merge acolo unde oamenii cred în mine şi mă respectă pentru ceea ce sunt, nu pentru ce şi-ar dori ei să fiu! 

Voi merge acolo unde oamenii sunt mai veseli şi funcţionarii "culturali" nu mă învaţă cum stă treaba cu caricatura...

ss

Povestea aceasta a lui Costel Pătrăşcan îmi întăreşte credinţa că avem noi, românii., o capacitate înnăscută de a găsi căi de supravieţuire, fie că ne plecăm, până ce trece furtuna, fie că tratăm cu uşurinţă, ca în glumă, până şi ce ar necesita întreaga noastră gravă implicare.

Repetăm prea des că nimeni nu e de neînlocuit, tocmai într-o ţară în care construcţia instituţională depinde major de fondatori sau de liderii adevăraţi. Credem că ştim să facem la fel, sau chiar mai bine decât cei talentaţi şi atunci le facem vânt pe scări. Dar noi rămânem în buricu’ trebii!

Şi aşa, încet dar sigur, se întinde pecinginea mediocrităţii peste viaţa noastră socială. Şi credeţi că fenomenul e reversibil? Mi-e teamă că nu. De aceea, viitorul nu sună prea bine, oricâţi zurgălăi i-am agăţa la gât.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite