Epitaf pentru Operetă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul Regina Maria, fostul sediu al Operetei, demolat în 1988
Teatrul Regina Maria, fostul sediu al Operetei, demolat în 1988

Într-o degringoladă definitorie pentru activitatea din anul centenar a ministerului culturii, astăzi s-a pus punctul final la concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului de Operetă şi Musical.

A câştigat dna Bianca Ionescu, recuperând „spectaculos” handicapul de aproape un punct de la proba proiectului scris.

Dnii Răzvan Cernat (fost director al Operei) şi Dan Dediu (fost rector al Universităţii de Muzică) împreună cu un reprezentant al ministerului în comisia de evaluare au decis – ruşine lor!– că performanţa orală a actualului interimar al teatrului a fost atât de impresionantă încât să merite nota 9,73.

Indiferent cât de extraordinară o fi fost prezentarea dnei interimar, realitatea este că ministerul a ales să premieze cu o funcţie pe 5 ani şi un buget cumulat de 100 de miloane de lei (cca 21 mil. €) o epitomă a contraperformanţei manageriale din ultimii doi ani.

TNOMID a „reuşit” să obţină 28.000 de euro ca venituri proprii în tot anul 2017, o sumă ridicolă care nu acoperă nici măcar venitul net al directorului interimar al instituţiei din acel an. O instituţie care are mai mult de 200 de angajaţi.

TNOMID a „reuşit” să aibă cele mai mari costuri per beneficiar (un indicator standard în lumea teatrului) nu doar din ţară, ci şi din lume. Practic, acest indicator este dublu ca valoare faţă de Metropoltan Opera din New York.

TNOMID a „reuşit” să aibă una dintre cele mai jalnice medii de spectatori la extrem de puţinele spectacole pe care cu greu reuşeşte să le organizeze de-a lungul unui an: cca 200, cu o medie a invitaţilor care nu plătesc bilet de 40%.

image
image

Sunt doar cele mai flagrante trei exemple de management greşit al acestui teatru din ultimii doi ani şi jumătate. Cu toate acestea, ministerul culturii, ale cărui instituţii muzicale sunt coordonate de dl secretar de stat Mădălin Voicu, a ales să premieze incompetenţa şi să permanentizeze contraperformanţa, semnând astfel, dacă nu actul de deces al teatrului, cel puţin ferparul a 20 de milioane de euro din banii publici la care contribuim cu toţii. Către aceste instituţii muzicale, ministerul direcţionează anual mai mult de jumătate din subvenţiile pe care le acordă.

Indiferent cât de convingător a fost discursul câştigătoarei concursului, atâta vreme cât proiectul contracandidatului de pe al doilea loc (cel al regizorului Erwin Şimşensohn) a fost evaluat cu nota 9,31 şi având în vedere mangamentul prost al ainterimatului de până acum, veerdictul final este dubios.

După scandalul concursului de la Operă, ministerul recidivează cu o decizie care face de ruşine guvernul PSD, încă o dată. În aceste condiţii, ministerul culturii a devenit ceea ce se numeşte „liability” pentru guvern. Nu voi obosi nici acum să cer din nou demisia ministrului George Ivaşcu şi a secretarului de stat Mădălin Voicu, responsabili pentru aceste decizii.

RIP TNOMID.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite