Articol publicat pe blogul Despre Opera

Prin urmare, cea mai mare parte a publicului nu a putut reţine până acum decât informaţiile oficiale din chapeau-ul comunicatului de presă, unele chiar ridicole, cum ar fi Oedipe-cu-tenorul-Budoiu.

Programul îl puteţi găsi aici: Program Enescu 2017. El merită o discuţie, înainte de a face recomandări.

Prima observaţie este că nimeni nu îşi asumă acest program în mod serios, deşi, până la ediţia din 2015, dl Ioan Holender îşi justifica funcţia de director artistic aproape exclusiv prin această agendă de concert, dar nu a menţionat niciodată nimic despre implicarea sa în ediţia din 2017. La conferinţa de presă, dl Vladimir Jurowski a declarat textual că: „la vremea când am fost solicitat să-mi asum acest rol (de director artistic, n.n.), cea mai mare parte a programului era deja întocmit”. Dl Mihai Constantinescu nu se ocupă de aşa ceva (altfel ar face inutilă numirea unui director artistic).

E greu de presupus, prin excludere, că dna Oana Marinescu, directorul de comunicare, l-ar fi făcut, chiar dacă, în aceeaşi conferinţă de presă, domnia sa a început prin a spune că: „o să adaug acum câteva dintre cele mai importante momente pe care le-am pregătit pentru ediţia din 2017 a Festivalului Enescu”. Mai ales că OMA Vision pretinde un statut semi-onorific şi patriotic, mândrindu-se că nu încasează nici un ban din bugetul bienalei (ceea ce induce în acelaşi timp ideea că, din moment ce comunicarea ar fi gratuită pentru statul român, nu e nevoie de nici un pitch pentru selectarea firmei de PR), la fel cum şi funcţia de director artistic a devenit onorifică, „adică neplătită”, după cum a precizat ministrul culturii, dl Vlad Alexandrescu.

În aceste condiţii, singurul om plătit e dl Mihai Constantinescu, el fiind şi singurul responsabil, singurul factor de decizie executivă, unicul impresar, dar care nu-şi asumă programul artistic. Sună amuzant, dar dacă luăm partea bună a lucrurilor, atunci sunt mulţumit de un lucru: oricât aş critica acest program, nu se va supăra nimeni, pentru că nimeni nu şi-l asumă.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera