În ultimul sfert de veac, situaţiile în care aceste nume cu relevanţă în lumea lirică internaţională au putut fi văzute în spectacol pe scena Operei Naţionale din Bucureşti pot fi numărate pe degetele de la o mână.

Raportându-ne la această stare de fapt, prezenţa Elenei Moşuc în rolul Violetta din „Traviata“ de Verdi a reprezentat un eveniment istoric în stagiunea bucureşteană.

Demonstrând o vitalitate şi o longevitate vocală demnă de invidiat, Elena Moşuc a confirmat şi chiar a depăşit cele mai înalte aşteptări. Am avut privilegiul de-a coordona echipa care a găzduit la Sala Radio apariţia recentă alături de Orchestra Naţională Radio a Elenei Moşuc, în cadrul concertului de „Cele trei Dive“, din decembrie, alături de Ruxandra Donose şi Laura Tătulescu. Şi deşi am toate motivele să pledez pentru genurile pe care Orchestrele şi Corurile Radio le promovează din plin, trebuie să recunosc că fără a vedea un artist liric şi pe scena de operă într-un rol important, nu poţi spune că l-ai cunoscut la adevărata valoare.

De aceea, după Ruxandra Donose pe care am văzut-o mai demult în Carmen, m-am simţit din nou privilegiată să admir o Violetta strălucitoare, dramatică, lejeră şi totuşi profundă, cu alte cuvinte nu doar un personaj, ci personalitate unică, pentru care datele dramatice iniţiale au însemnat nu o graniţă, ci un punct de plecare spre un incitant câmp de asocieri cu laturile contemporane ale feminităţii, aceleaşi şi totuşi mereu altele.

Elena Moşuc aniversându-şi ziua de naştere jucând pe scena Operei Naţionale din Bucureşti a fost precum vinul din soiul cel mai nobil, cu un buchet plin de arome şi nuanţe care nu au dispărut la sfârşitul ariilor, ci au continuat să capete noi şi noi rezonanţe senzoriale la mult timp după ce se vor fi stins şi ultimele aplauze, care parcă nu se mai sfârşeau.

Am văzut din nou că se poate ca un artist român de talie internaţională aflat în plenitudinea forţelor artistice să triumfe pe scena operei de acasă. Elena Moşuc a făcut-o şi la Iaşi, şi la Bucureşti. Cu siguranţă că, în anumite date, acest tip de apariţii poartă cu sine un tip de încărcătură afectivă mai mare decât în cazul unui artist străin. Din afară privind lucrurile însă nu putem spune decât: Da! Dar merită!

Actuala conducere a Operei Naţionale din Bucureşti a demonstrat deja de câteva ori că urmăreşte să facă posibile acest gen de apariţii, cea mai recentă fiind Alina Cojocaru. Nu putem decât să sperăm că va continua.

Cea mai cunoscută operă verdiană, „La Traviata“, a fost prezentată în această reprezentaţie specială dedicată aniversării sopranei Elena Moşuc în montarea cunoscută, existând plan o nouă producţie peste nu mult timp. Alături de ea s-au aflat pe scenă Sune Hjerrild (invitat din Danemarca pentru rolul Alfredo Germont), Ştefan Ignat (remarcabil într-un rol complex şi dificil, Giorgio Germont), Andrei Lazăr - Gaston, vicontele de Letorières, Iustinian Zetea (debut) - Doctorul Grenvil, Cristina Eremia - Annina, Orchestra şi corul operei evoluând sub conducerea muzicală a lui Adrian Morar.