INTERVIU Dulce Pontes, solistă de fado: „Nu mă aşteptam ca românii să mă cunoască“
0
Dulce Pontes (46 de ani), interpretă portugheză de fado şi compozitoare, va cânta în această seară, de la ora 20.00, la Sala Palatului.
Dulce Pontes, cunoscută îndeosebi pentru concertele de fado, muzică tradiţională portugheză, interpretează şi melodii din folclorul brazilian, bulgar şi african, precum şi muzică clasică. La începutul carierei nu avea încredere în compoziţiile sale pentru pian, dar cu timpul s-a încumetat să le cânte şi în prezenţa publicului. De-a lungul anilor, a colaborat cu muzicieni ca José Carreras, Andrea Bocelli şi Cesária Évora.
Artista portugheză a susţinut primul concert în România în 2012, când a participat la cea de-a cincea ediţie a Festivalului „Viaţa e frumoasă“. Anul acesta, din pricina unor probleme de sănătate, a amânat spectacolul din luna octombrie pentru 2 decembrie.
De ce vi se pare important să cântaţi fado?
Este important să cânt fado şi folclor portughez, în general, dar şi propriile compoziţii. Fado este cel mai cunoscut gen muzical din Portugalia, aşa cum e flamenco în Spania. Melodiile au legătură cu tradiţiile şi le cântă oamenii atunci când muncesc pământul, după însămânţare, de exemplu, sau în timp ce fac vinul.
Ce instrumente muzicale vă trimit cu gândul la cultura portugheză?
Pentru fado există chitara portugheză. De obicei, muzica din folclor se cântă cu diverse instrumente şi îmi vin acum în gând cavaquinho, o chitară foarte veche; chitara pământului, care are o muzicalitate specială, şi cimpoiul portughez.
Cum a fost reprezentaţia de la Carnegie Hall din 2007?
Am mers în turneu cu melodiile de pe albumul „The Heart Has Three Doors“/ „Inima are trei uşi“. Toată lumea îmi lăudase Carnegie Hall, dar când am intrat pentru repetiţii — poate că sună nepotrivit — am avut impresia că e o cutie de lemn. Nu se compară cu Palau de la Música din Barcelona. Legătura care s-a creat cu publicul, însă, a fost incredibilă. Şi acustica a fost foarte bună, desigur.
Aţi avut emoţii?
Înainte de concert, am emoţii peste tot. Nu contează câţi oameni vin sau cât de mare e sala. Când urc pe scenă, îmi exersez spiritualitatea, încerc să rămân receptivă, dar este o stare la care nu ajung mereu. Pentru mine, contează începutul şi sfârşitul concertului, pentru că nu ştii niciodată ce o să se întâmple. Uneori, sunt foarte critică faţă de propria persoană, dar reuşesc să controlez emoţiile prin respiraţie, practicând yoga.
Cum a fost colaborarea cu dirijorul şi compozitorul italian Ennio Morricone, care a semnat coloana sonoră a filmului „Cinema Paradiso“?
De neuitat. Mă emoţionez de fiecare dată când lucrăm împreună, pentru că ţin la el. Are 93 de ani, dar este la fel de plin de viaţă şi îi admir calităţile umane şi profesionale. Când am colaborat la albumul „Focus“, mă temeam că nu o să dau tot ce pot. Am înregistrat toate cele 15 cântece în cinci zile şi a fost o experienţă unică în viaţă. Melodia de dragoste din „Cinema Paradiso“, care se află pe acest album, a compus-o Ennio, împreună fiului lui, Andrea Morricone.
Vă e greu să cântaţi în limbi străine, pe care nu le vorbiţi?
După concertul de acum două veri din Grecia, unde am cântat melodii de Mikis Theodorakis şi Manos Hatzidakis, numai în greacă, nu mă mai sperie nimic.
Care este cea mai muzicală limbă?
Când am înregistrat albumul „Focus“, mi-am dat seama că versurile sună bine, căci nici italiana mea nu a fost rea. Îmi place să cânt în portugheză, spaniolă şi, uneori, în engleză. Cred că fiecare limbă îţi moduleză altfel vocea; vocalele şi accentele se schimbă şi este, într-adevăr, o provocare.
Aţi cântat alături de Andrea Bocelli şi José Carreras, printre alţii.
A fost un privilegiu să cunosc asemenea interpreţi, mai ales că o astfel de apropiere duce la prietenie. Şi cu Estrella Morente am susţinut multe concerte, în timpul cărora ne-am simţit ca două surori şi ne-am susţinut reciproc.
Cum aţi început să cântaţi la pian, la vârsta de şapte ani?
Aveam acasă un xilofon cu ajutorul căruia am descoperit sunetele. Mama m-a găsit cântând, iar la scurt timp m-a dus la un profesor de pian. Am studiat instrumentul şi la Conservator. Îmi plăcea să compun muzică pentru pian, dar a trecut mult timp până am avut încredere să şi cânt lucrările respective. Într-o zi, căutam un poem scris de Fernando Pessoa, „O infante“, ca să îl interpretez. Deodată, mi-am amintit de un cântec compus cu vreo trei luni în urmă şi mi-am dat seama că poemul parcă a fost scris pentru melodia respectivă. Spun de atunci, de prin ’94, că Pessoa m-a obligat să am încredere în calităţile mele de compozitor.
Foto: Eduard Enea
Ce anume vă inspiră?
Orice. Nu mă aşez la pian cu gândul să compun. Mai întâi, îmi ascult gândurile, după care cânt. Este un proces intuitiv şi prefer să fac asta noaptea, când e linişte.
Vă aşezaţi la pian zilnic?
Nu, dar ar trebui. În viaţa de zi cu zi apar tot felul de lucruri şi, mai ales de când sunt mamă, nu mai pot să cânt de fiecare dată când îmi doresc. Dar găsesc timp noaptea, când copiii dorm.
Pe copii îi atrage vreun instrument?
José, 13 ani, cântă la tobe, iar Maria, 6 ani, are înclinaţie spre pian.
Cum a fost primul concert în România, din 2012?
Am avut o mare surpriză. Nu mă aşteptam ca românii să mă cunoască, pentru că nu lucrez cu o casă de producţie mare, care să mă promoveze.
Ce vă mai place, în afară de muzică?
Îmi place să gătesc şi să stau în natură. Vreau să învăţ mai multe despre grădinărit, pentru că mă relaxează contactul direct cu pământul.
Ascultaţi muzică în timp ce gătiţi?
Da, dar apreciez şi liniştea. Cele mai multe idei îmi vin când e linişte.
CV
Numele: Dulce Pontes
Data şi locul naşterii: 8 aprilie 1969
Starea civilă: Căsătorită, are doi copii.
Studiile şi cariera: Absolventă a Conservatorului din Lisabona, a câştigat, în 1991, concursul naţional de muzică al Portugaliei. În urma acestei competiţii, a reprezentat ţara la Eurovision, unde s-a calificat pe locul opt. În 1992, a înregistrat primul album, intitulat „Lusitana“.
Se încarcă comentariile...
