VIDEO. Discurile unei săptămâni împlinite

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelson Freire
Nelson Freire

Nelson Freire, ansamblul Voces8 şi dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniştii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenţia publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaştere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în faţă luna aceasta.

Nelson Freire – din Brazilia, pe marile scene ale lumii

Numele acestui pianist este cunoscut şi în România: în 2007 a susţinut un recital în cadrul Festivalului Enescu alături de buna lui prietenă, Martha Argerich. Atunci am vrut să intru la Ateneu, dar mi-a fost imposibil, nu puteai să mai arunci nici măcar un ac în sală, aşa că am ascultat concertul din carul de înregistrare al radioului, parcat afară: chiar şi fără să fii în sală, puteai să-ţi dai seama de magia pe care cei doi pianişti reuşesc s-o creeze pe scenă.

Deşi pentru cei care-l ascultă în mod curent pare să fie imposibil (atât de tânăr şi viguros pare), totuşi, Nelson Freire a împlinit anul trecut 70 ani, iar casa sa de discuri, celebra casă londoneză Decca, l-a sărbătorit cu o serie de albume care pun în lumină atât prezentul, cât şi trecutul acestui pianist brazilian, considerat unul dintre marii interpreţi contemporani ai lui Chopin şi unul dintre cei mai mari pianişti care activează astăzi la nivel mondial. Şi aşa a apărut anul trecut albumul “Radio Days Concertos”, înregistrări realizate de tânărul Nelson Freire între anii 1968 şi 1979, nepublicate niciodată până în prezent, dar şi un disc pe care Freire interpretează un mare hit al muzicii clasice: Concertul nr.5 “Imperialul”  de Ludwig van Beethoven, alături de Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusă de Riccardo Chailly.

Iar în 5 ianuarie 2015, seria aniversară Nelson Freire a fost împlinită cu lansarea unui nou album, pe care pianistul brazilian a înregistrat Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră de Frederic Chopin şi câteva dintre lucrările celebre pentru pian solo ale aceluiaşi Chopin. Este un album pe care Radio România Muzical îl difuzează în premieră românească luni, 2 februarie, de la ora 19 (emisiune în reluare duminică, 8 februarie, ora 13.05), disc inclus şi campania ‘’Votează discul de muzică clasică al anului 2015”, acolo unde puteţi reasculta, afla informaţii suplimentare şi puteţi da note discurilor intrate în concurs.

Mai mulţi cronicari internaţionali deja au scris despre acest disc Chopin care reconfirmă statutul de mare interpret la nivel mondial al brazilianului Nelson Freire. Personalitatea omului Nelson Freire se reflectă şi în viziunea sa interpretativă: lipsită de excese, limpede, emoţionantă şi foarte muzicală.  Dacă tot am amintit de omul Nelson Freire, ar fi de subliniat că el este o vedetă care nu iubeşte promovarea şi interviurile, retras, dar nu neprietenos; este un om excepţional de talentat: gândiţi-vă că a început să cânte la pian la doar 3 ani, iar la 12 ani cucerea premiul I la cel mai important concurs de pian din Brazilia lui natală, interpretând Concertul “Imperialul”  de Beethoven (!).

Aşa că recomand acest disc Chopin pentru seri romantice, dar nu greţos de dulci; pentru cei care iubesc bunul gust şi excelenţa. Nelson Freire şi Gurzenich Orchester Koln, dirijor Lionel Bringuier – pe acest album de avut în colecţia personală.

Riccardo Chailly şi o viziune mereu proaspătă

Chailly este dirijorul italian care va prelua de la Daniel Barenboim directoratul Teatrului Scala din Milano, începând din stagiunea 2017-2018. Este de altfel o revenire la Scala pentru Chailly, care a fost asistentul lui Claudio Abbado pe vremea când regretatul dirijor conducea teatrul milanez.

Din 2005, Riccardo Chailly este dirijorul şef al unuia dintre cele mai bune orchestre germane, Gewandhaus din Leipzig, alături de care a avut câteva succese notabile. Unul dintre ele este înregistrarea în 2014 a integralei simfoniilor de Johannes Brahms, un album considerat de revista britanică Gramophone drept “înregistrarea anului”.

În 2 februarie 2015, Riccardo Chailly şi Orchestra Gewandhaus revin în atenţie cu un nou disc Brahms, de data aceasta cuprinzând cele două serenade de Johannes Brahms. Sunt două dintre lucrările mai puţin cunoscute şi cântate astăzi din creaţia acestui compozitor romantic german: o ocazie pentru Chailly, recunoscut pentru faptul că şi în muzicile mai vechi, el încearcă să redescopere noul.

Dacă încercarea este reuşită, puteţi să apreciaţi, ascultând selecţiuni de pe acest album vineri, 6 februarie, de la ora 11.30, la Radio România Muzical.

Lux cu Voces8

Merită să-i cunoaşteţi şi să-i ascultaţi pe cei 8 membri ai ansamblului coral Voces8, 8 cântăreţi britanici care şi-au stabilit deja un stil propriu caracterizat prin excelenţa interpretării unui repertoriu care acoperă o paletă foarte largă de stiluri, de la cel renascentist la cel contemporan, piesele având toate ca notă comună o atmosferă serafică şi fluidă.

Adică, exact ce au nevoie cei mai mulţi dintre noi, stresaţi, obosiţi, în căutarea calmului şi a liniştii.

Voces8 a fost înfiinţat în 2005, dar a apărut în atenţia presei internaţionale după lansarea primului lor album semnat pentru Decca, apărut în februarie 2014. “Eventide” a fost atunci un remarcabil succes de presă şi de vânzări, succes meritat de acest mic cor a cappella care cântă atât de bine – este imposibil să nu admiri vocile curate, limpezi, perfect controlate şi integrate în ansamblu ale celor 8 cântăreţi, ca şi inteligenţa cu care-şi aleg repertoriul.

În 2 februarie 2015, Voces8 îşi lansează al doilea album apărut la Decca – intitulat simplu “Lux”. Da, lumină: pentru seri întunecoase, pentru momente tensionate găsim pe acest album care reuneşte într-un mod ingenios şi piese renascentiste şi lucrări contemporane. Un album de atmosferă pe care-l puteţi descoperi şi la Radio România Muzical miercuri, 4 februarie, de la ora 11.30.

Albumele prezentate sunt disponibile şi în România în magazinele de specialitate şi la www.emag.ro sau www.getmusic.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite