Dirijorul Horia Andreescu şi pianistul Mihai Ungureanu, la Adevărul Live: „Muzica lui Lipatti trăieşte în noi şi e important să o recuperăm“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dirijorul Horia Andreescu, în studioul Adevărul Live       FOTO: Eduard Enea
Dirijorul Horia Andreescu, în studioul Adevărul Live       FOTO: Eduard Enea

La Ateneu, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), are loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de Horia Andreescu. Vinderi, de la ora 12.00 Horia Andreescu şi pianistul Mihai Ungureanu, care va interpreta duminică o lucrare de Lipatti, au vorbit, la Adevărul Live, despre semnificaţiile muzicii lui Lipatti.

În programul de la Ateneul Român de duminică seară vor fi lucrări de Dinu Lipatti (Concertino in stil clasic pentru pian si orchestra de camera, op. 3)- solist: Mihai Ungureanu, Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 9 pentru pian si orchestra, Jeunehomme, KV 271)- solistă: Dana Borşan şi Frederic Chopin ( Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 11) - solist: Nikolai Demidenko.

Horia Andreescu a studiat cu Sergiu Celibidache.

Maestrul Horia Andreescu a devenit, pe 22 februarie, director general adjunct al Filarmonicii "George Enescu".

image
"Muzica lui Lipatti trăieşte în noi şi e important să o recuperăm", a spus Horia Andreescu, la Adevărul Live.

Născut pe 18 octombrie 1946 la Braşov,  Horia Andreescu  şi-a făcut studiile la Universitatea de Muzică din Bucureşti, la Academia de Muzică de  la Viena (cu Hans Swarowski si Karl Osterreicher), urmând şi cursuri cu Sergiu Celibidache. „Celibidache era foarte precis, era un om cald dincolo de miturile despre autoritatea sa exacerbată“, a povestit Horia Andreescu.


Fondator al orchestrei de camera Virtuozii din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucuresti, dirijorul Horia Andreescu a fost mulţi ani director al formaţiilor muzicale Radio. Din colaborările lui Horia Andreescu cu orchestre din România şi străinătate, cele mai importante au fost în Germania, unde a fost 13 ani de „dirijor oaspete permanent“ la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin. A ocupat 10 ani  aceeaşi funcţie la Dresdner Philharmonie şi 21 de ani la Staatskapelle Schwerin. A realizay 60 de inregistrări pe piaţa discografică, dintre care 16 cu orchestre din Europa.

A colaborat cu London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, filarmonicile din Amsterdam, Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim, Nagoya, BBC Scottish, orchestrele radio din Madrid, Leipzig. De asemenea, Horia Andreescu a susţinut turnee individuale, cu Orchestra Naţionala Radio sau cu Filarmonica „George Enescu“ la festivaluri precum Wiener Festwochen, Dresdner Festspiele, Europa Musicale Munchen, fiind permanent invitat şi la Festivalul Internaţional „George Enescu“ de la Bucureşti.

image

Numele pianistului Mihai Ungureanu (foto), care va fi de la ora 12.00, in studioul Adevarul Live, deţine un palmares foarte bogat, fiind strâns legat de Filarmonica Oltenia din Craiova. În calitate de solist concertist al ansamblului, a susţinut numeroase concerte în ţară, dar şi turnee în Italia, Germania, Franţa, Elveţia, Spania, Gibraltar.

 Solista Dana Borşan are un repertoriu vast şi complex, abordând cu succes şi genul cameral. În paralel cu activitatea concertistică, solista desfăşoară o prestigioasă carieră didactică, începând din 1990, la Univesrsitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din 2001deţine funcţia de şef al Catedrei de pian.

Festivalul Serile Lipatti, în parteneriat cu Filarmonica “George Enescu”, l-a invitat pe pianistul rus Nikolai Demidenko să concerteze la Ateneul Român în cadrul sărbătoririi centenarului Lipatti. Specialist în creaţia chopiniană, Demidenko va delecta publicul cu una dintre lucrările preferate ale lui Lipatti, Concertul nr. 1 de Fr. Chopin. Evenimentul legat de prezenţa lui Nikolai Demidenko este organizat de Asociaţia Art à la carte, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

DINU LIPATTI

Personalitate aparte în panteonul pianisticii mondiale, faima internaţională a lui Lipatti se datorează nu numai marelui talent cu care fost înzestrat, cât şi înregistrărilor de valoare inestimabilă, ce reprezintă şi astăzi un reper pentru pianiştii din întreaga lume.

Dinu Lipatti s-a născut în 19 martie 1917 la Bucureşti. Elev al eminentei Florica Musicescu şi, mai târziu, al compozitorului Mihail Jora, se prezintă în 1933, la doar 16 ani, la un mare concurs de pian din Viena, unde îl întâlneşte pe legendarul Alfred Cortot, care îi va deveni profesor la École Normale de Musique din Paris. Odată cu primul recital de la Paris, Dinu Lipatti devine un nume cu rezonanţă în viaţa muzicală a Franţei şi continuă pe drumul unei cariere strălucitoare. Şi în ţară va susţine multe recitaluri, unele dintre ele în compania lui George Enescu. Din 1943 Lipatti este diagnosticat cu o formă de leucemie, ceea ce însă nu-l împiedică ca în următorul an să devină profesor la Conservatorul din Geneva. Totodată, îşi continuă cariera concertistică dând recitaluri de pian sau ca solist împreună cu renumite ansambluri orchestrale din toată Europa. Colaborează cu şefi de orchestră ca Herbert von Karajan, Ernest Ansermet sau Alceo Galliera. În 1946 încheie un contract exclusiv cu casa de înregistrări Columbia, realizând înregistrări ce vor deveni un adevărat tezaur pentru o lume întreagă.

În anul 1950, în ciuda agravării bolii, Lipatti susţine în septembrie la Besançon un ultim recital, care din fericire a fost şi înregistrat. Pentru noi toţi acest recital reprezintă un rămas bun al unuia dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX, căci Lipatti se stinge din viaţă trei luni mai târziu. De atunci şi până acum s-au publicat şi republicat în lumea întreagă înregistrările sale, Lipatti rămânând şi astăzi o icoană pentru pianiştii de pretutindeni.

Duminica, 19 Martie 2017, 19:00 - 21:00

image

Sala mare

Concert extraordinar

Centenar Dinu Lipatti

Camerata Regala

Dirijor: Horia Andreescu

Program

Dinu Lipatti - Concertino in stil clasic pentru pian si orchestra de camera, op. 3

Solist: Mihai Ungureanu

Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 9 pentru pian si orchestra, Jeunehomme, KV 271

Solista: Dana Borsan

Frederic Chopin - Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 11

Solist: Nikolai Demidenko

Concertele dedicate aniversării celor 100 de ani de la naşterea lui Lipatti vor fi transmise în direct pe TVR3, TVR HD şi www.tvrplus.ro

Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Observator Cultural, Allgemeine Deutsche Zeitung.

Mai multe informaţii:aici.

image
Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite