Dezbatere despre libertatea presei. „Ne lipseşte o cauză pentru care să luptăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta: Teodora Stanciu, Stelian Negrea, Dan Grigore, Radu Carp şi Antonio Momoc
De la stânga la dreapta: Teodora Stanciu, Stelian Negrea, Dan Grigore, Radu Carp şi Antonio Momoc

Cu ocazia Zilei Mondiale a Presei, sărbătorită la nivel internaţional pe 3 mai, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România a organizat, luni seară, la Biblioteca Naţională a României, dezbaterea „Libertatea presei. Care presă? Care libertate?”. Printre personalităţile prezente s-au numărat Dan Grigore, Sorin Alexandrescu, Tania Radu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan.

Dezbaterea având ca subiect central libertatea presei româneşti a adunat, în Sala ”Mircea Eliade” a Bibliotecii Naţionale a României, numeroşi intelectuali din sfera academică, jurnalistică şi literară, precum profesorii Dan Grigore, Sorin Alexandrescu, Radu Carp, Antonio Momoc, jurnaliştii Petrişor Obae, Mircea Carp, alături de soţia sa, Daniela Carp, scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan, istoricul Petre Guran, fosta vice-preşedintă a Institutului Cultural Român, Tania Radu, Livius Ciocârlie, Sorin Lavric, Cătălin Buciumeanu, precum şi Doina Jela, Teodora Stanciu şi Stelian Negrea, din partea Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România. 

La începutul dezbaterii s-a vorbit despre rezultatele unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), conform căruia 80% din români îşi iau informaţiile zilnice urmărind televiziunile. Stelian Negrea a punctat că, astfel, televiziunea predispune la o informare bazată pe emoţii, pe infotainment şi pe opinii, motiv pentru care „jurnalismul de investigaţie are o luptă enormă de dus cu televiziunea”. 

Profesorul Radu Carp a adus în discuţie şi statutul incert al jurnaliştilor în prezent. ”Statutul jurnaliştilor e o problemă nedefinită în acest moment. Ei se confruntă cu asaltul celor care nu au un statut definit ca jurnalist, precum bloggerii. (...) Noi nu mai avem ştiri, avem doar interpretări. E mult mai greu să realizezi ştiri, presupun costuri pe care televiziunea nu şi le asumă. Ştirile se mută în social media, iar interpretarea în televiziune”, a spus Carp.

Profesorul Antonio Momoc, lector univ. la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a nuanţat procentajul celor 80% dinre români care se informează de la televiziuni, menţionând că studiul arată că „60% dintre aceştia ştiu că sunt minţiţi şi manipulaţi”. Totodată, „locul al doilea de unde oamenii îşi culeg informaţiile este internetul. Există şi un anumit tip de jurnalism alternativ. Presa alternativă e compusă din jurnalişti dezamăgiţi de presa tradiţională. Ei fac jurnalism de investigaţie, tratează subiecte adesea ignorate de presa tradiţională. Ei fac asta pentru a servi interesul public, nu pentru a fi plătiţi”, a mai spus Momoc. 

Nu există nicio ţară în Europa cu atâţia miniştri băgaţi la puşcărie, la fel cum nu există nicio altă ţară europeană cu un prim-ministru plagiator. Eu sunt profesor - când îi spun unui student că îi dau nota 1 pentru că a plagiat, îmi răspunde că ar putea deveni prim-ministru. Eu ce fac cu aceşti studenţi? Sorin Alexandrescu, profesor

Tania Radu, care în iulie 2013 a demisionat din funcţia de vice-preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), împreună cu vice-preşedintele Mircea Mihăieş şi cu preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, consideră că lupta cu televiziunile este deja pierdută. „Cred că nu are rost să discutăm la infinit despre cât de rău fac televiziunile. Mă tem că această bătălie e pierdută pe termen scurt. Televiziunile vor face în continuare ceea ce fac. IRES spune că 80% dintre români se informează de la televizor, dar 40% dintre ei nu cred ce aud acolo. Tot mai mulţi se vor informa de pe internet, unde găsim o informaţie neprelucrată, necurăţată de subiectivism, de presiuni din partea presei tradiţionale. Şcoala de presă ar trebui să dezvolte gustul pentru acest tip de presă care nu aduce profit.” 

Profesorul Sorin Alexandrescu a pus punctul pe i, precizând că situaţia din jurnalismul autohton este întâlnită pretutindeni. „Problemele din presa românească există peste tot. Televiziunile nu se uită la realitate, televiziunile se uită la alte televiziuni. Cred că ne lipseşte o cauză pentru care să luptăm. Nu lipseşte nici libertatea, nici informaţia, ci o cauză pentru care să milităm. Avem o presă care să se bată pentru politicieni corecţi, de exemplu?! Ceea ce lipseşte în această ţară este un angajament serios pentru democraţie şi moralitate. Nu există nicio ţară în Europa cu atâţia miniştri băgaţi la puşcărie, la fel cum nu există nicio altă ţară europeană cu un prim-ministru plagiator. Eu sunt profesor - când îi spun unui student că îi dau nota 1 pentru că a plagiat, îmi răspunde că ar putea deveni prim-ministru. Eu ce fac cu aceşti studenţi?”, se întreabă Alexandrescu, retoric. 

Doina Jela a întărit ideea exprimată de profesorul Sorin Alexandrescu: „Societatea noastră e tolerantă la corupţie pentru că există posibilitatea de a pune semnul de egalitate între Pleşu şi Gâdea. (...) Peste tot sunt nebuni, dar ei nu conduc spitalul de nebuni, ci oameni foarte sănătoşi la cap, există peste tot plagiatori, dar ei nu sunt prim-miniştri”, a încheiat autoarea şi jurnalista Doina Jela.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite