Despre luxul de a avea emoţii artistice pe viu la Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii“ de la Sinaia

FOTO Virgil Oprina

Stau pe iarbă, sprijinită de un castan, în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia, duminică la prânz, ascult concertul de muzică de promenadă susţinut de ansamblurile Orchestrei Naţionale Simfonice a României şi mă întreb de ce mi se pare atât de altfel decât în alţi ani.

Pentru că şi înainte de această a 21-a ediţie, Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii“ a avut în program şi astfel de concerte, cu intrarea liberă şi dedicate publicului larg, acela care intră prea rar sau deloc în sala de concert.

Răspunsul este, la prima vedere, pentru că nu e voie altfel, pentru că oamenii poartă măşti în parc, pentru că ploaia sau vântul prea puternic au devenit – în România cel puţin – duşmanul principal al celor care se ambiţionează să spună că modul de exprimare artistic este important şi nicidecum neesenţial, pentru că normalitatea înseamnă nu numai să avem voie să mergem la serviciu, la şcoală, în vacanţă, ci şi să ne dorim altceva, să ne imaginăm că avem voie să avem alte emoţii, alte gânduri, decât cele filtrate de reţelele online, să simţim şi altfel fără a fi „puşi la zid“... virtual.

Şi totuşi, nu este doar asta. Este ceva ce simt venind către public dinspre cei care cântă şi dinspre cei care au curajul de Don Quijote de a-şi asuma să organizeze astfel de evenimente în aer liber, pentru care trebuie să respecte zeci, chiar sute de subpuncte de articole de lege, pentru a face ceea ce fac de când au atins prima dată un instrument muzical, la 6 ani... Ceea ce simt, este un fel de teamă care s-a instalat în cele aproape 6 luni de când au fost aproape reduşi la tăcere, aşa cum – află ei de la bunici –, nu s-a întâmplat nici în vreme de război...

Un răspuns logic nu se poate obţine la întrebarea de ce un concert de muzică clasică, o proiecţie de film sau o piesă de teatru într-o sală mare, cu aer condiţionat, ocupată de public cu măşti astfel încât să se păstreze distanţa „aprobată“ între spectatori nu poate avea loc şi la noi în ţară, ca în multe alte ţări din Europa care au comunicat indici similari cu noi la un moment dat pe parcursul verii, în condiţiile în care în transportul în comun – pentru a da un singur exemplu – totul poate fi şi deveni mult mai „periculos“. Iar în avioane, peste tot în lume, lucrurile sunt şi mai evidente, iar perioada în care oamenii stau unul lângă altul este mult mai lungă. Caut un răspuns ingineresc, bazat pe cifre şi nu îl identific.

FOTO Virgil Oprina

Răspunsul este unul singur. Pentru că povestea asta cu muzica, teatrul, filmul este considerată... neesenţială, un moft... Sau pentru că receptarea emoţiilor artistice pe viu poate uni oamenii, poate modifica percepţii, poate pune pe gânduri. Sau...

Sigur că asta nu se întâmplă doar la noi, sigur că peste tot în Europa sunt restricţii sau ceea ce s-a început este prea timid... Dar se încearcă. Şi la noi se încearcă. Voi reveni la această idee zilele acestea, marcând câteva dintre întâmplările artistice care au fost posibile în această vară la noi, generate de persoane de formaţie artistică şi care cred în sensul existenţei artei (persoanele cu putere de decizie ce conduc instituţii ce au în obiectul de activitate realizarea de concerte sau evenimente culturale care au fost numite la un moment dat strict politic sau/şi cu formaţie non-artistică se găsesc la polul opus, fiind în topul non-acţiunii, purtând grija propriei poziţii şi nicidecum a justificării existenţei artiştilor din instituţie).

Una dintre aceste personalităţi care demonstrează că a visa că artiştii sunt esenţiali are sens, este Marin Cazacu, violoncelist şi manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, care deşi priveşte cu îngrijorare către lunile de toamnă, a profitat de fiecare ocazie pentru ca artiştii cu care lucrează să aibă posibilitatea de a se exprima, de a genera emoţie artistică..

După 20 de ediţii în care nu a ratat ocazia să aibă cel puţin un concert în aer liber în Foişorul din Parcul din Sinaia, Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii“, a revenit în 2020 cu ediţia a XXI-a, exclusiv în aer liber, între 2 şi 19 august, la Sinaia, în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Muzeul Sinaia, Casinoul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai. În program, nu mai puţin de 14 de concerte şi recitaluri, până acum toate petrecându-se conform planului, cu distanţarea de rigoare. Din anul 1999 şi până în prezent, festivalul propune celor aflaţi la Sinaia în vacanţa de vară (mai mulţi ca niciodată anul acesta) un program atractiv, ediţia din 2020 fiind una cu totul originală, în primul rând pentru că, din motive obiective, se desfăşoară exclusiv în aer liber.

Acest proiect creat de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu va avea anul acesta concertul de închidere exact în ziua care aniversează naşterea lui Enescu, 19 august, pentru că festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu şi este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România.

FOTO Virgil Oprina

Ca şi în anii trecuţi şi actuala ediţie a avut în centru prezenţa celor patru orchestre naţionale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, cu un concert pe 5 – solist Ştefan Cazacu, în aer liber la Casino Sinaia, Orchestra Naţională Simfonică a României, cu concert pe 11 august, de la ora 19, Orchestra Junior, dirijor Andrei Stănculescu, pe 16 august, ora 19 şi Romanian Sinfonietta Orchestra dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un concert programat pe 19 august, de la ora 19, tot la Casino Sinaia. Publicul adunat în parc în faţa Casinoului la aceste concerte mai ample a depăşit numărul sutelor, lumea venind disciplinat, cu măşti, respectând rigorile vremurilor, dar bucurându-se sincer de ocazia care li se oferă.

În organizarea Primăriei oraşului Sinaia şi Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ - beneficiind şi anul acesta de contribuţia UCIMR (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii“ a propus un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri şi foarte tineri muzicieni. In afara celor patru orchestre româneşti care au concertat în această ediţie – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională Simfonică a României, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naţionale de Tineret ale României, având în componenţă excepţionali muzicieni din patru categorii de vârstă, trei dintre orchestre susţinând concertele din program atât la Sinaia, cât şi la Bucureşti, în cadrul Festivalului internaţional „Vara Magică“, în Curtea Ateneului Român, am avut ocazia de a participa şi la concerte mai mici, camerale, într-un spaţiu precum cel al Muzeului oraşului Sinaia, publicul agreând programele de divertisment, pline de culoare, cuprinzând prelucrări ale unor piese de mare popularitate, prezentate chiar de Marin Cazacu, fie că au fost sau vor fi susţinute de Cvartetul Arcadia (2 august, în concertul de deschidere), Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu (15 august), sau alţi tineri intepreţi reuniţi în diverse formule.

Este vorba în acest articol despre luxul de a avea emoţii artistice pe viu participând la un festival de muzică clasică? Care lux, vă veţi întreba poate, la nişte concerte cu intrarea liberă accesibile oricărui localnic sau turist din Sinaia? Dacă ne gândim mai mult de câteva secunde la acest subiect, vom realiza că prin emoţia artistică ne putem aminti că suntem fiinţe pentru care bogăţia sufletească înseamnă mai mult decât simpla supravieţuire. Iar posibilitatea de a trăi astfel de emoţii este, în aceste zile, un lux. Cu mască sau fără mască.