În 7 februarie 2020, când a apărut albumul “Cherubini discoveries” semnat de Orchestra Teatrului Scala din Milano, condusă de directorul său, dirijorul Riccardo Chailly, nimeni nu se gândea că vor veni timpuri când vom putea asculta această orchestră doar în înregistrări. De aceea, cu atât mai interesant este să descoperi o mare orchestră, dirijată de unul dintre marii muzicieni ai contemporaneităţii, într-un repertoriu foarte rar întâlnit.

Cine mai ştie astăzi cine a fost Luigi Cherubini (poate cu excepţia celor care sunt pasionaţi de istoria muzicii)? Un compozitor, de altfel, foarte important al timpului său, reprezentant al stilului clasic în muzică. Beethoven mărturisea că singurul dintre contemporanii săi care i-ar putea fi egal este Cherubini şi sigur e şi ceva adevăr în această afirmaţie.

În orice caz, în ciuda faptului că era italian (născut în 1760 la Florenţa), Luigi Cherubini rămâne un reper pentru istoria muzicală a Franţei. Cherubini avea 25 ani când a vizitat prima dată Parisul; un an mai târziu se stabilea în capitala Franţei şi chiar în anul revoluţiei franceze, 1789, devenea director muzical al companiei italiene de operă de la Paris. În 1795, Cherubini era numit inspector la Institutul de Muzică din Paris, devenit apoi Conservatorul din Paris, unde avea să devină director în 1822. Cherubini a fost în primele decenii ale secolului al XIX-lea cel mai influent compozitor şi profesor de muzică din Franţa; cu un an înainte de a muri, în 1841, primea şi distincţia de Comandor al Legiunii de onoare, primul muzician astfel onorat în istoria Franţei.

Cherubini a scris în special operă şi lucrări vocal-simfonice religioase; astăzi, practic, niciuna dintre acestea nu mai sunt în repertoriile curente. Are însă şi câteva lucrări simfonice, înregistrate pe discul apărut pe 7 februarie 2020 la casa Decca: 9 dintre aceste lucrări sunt înregistrate în premieră mondială – este vorba despre 9 mici marşuri compuse pentru anumite ocazii, Cherubini fiind şi superintedent al capelei regale a Franţei. De altfel, una dintre cele mai cunoscute lucrări din creaţia lui Cherubini este un marş funebru (şi acesta prezent pe disc), compus în 1820 pentru funeraliile nepotului regele Franţei, Ludovic al XVIII-lea.

Lucrarea de rezistenţă a discului este însă Simfonia în Re major, datată 1815. Câte simfonii italiene sau franceze cunoaşteţi, compuse la începutul secolului al XIX-lea? Aş spune că este o simfonie europeană: compusă la Londra, în timpul unei vizite, cu o structură de tip german, dar cu o melodică de tip italian.

Marele atu al discului aş remarca, însă, că nu este repertoriul, deşi un compozitor clasic despre care se ştiu astăzi atât de puţine ar putea stârni curiozitatea: însă fără interpretarea revelatoare a Orchestrei Teatrului Scala din Milano, muzica putea rămâne lipsită de strălucire. Riccardo Chailly construieşte inteligent chiar şi în micile marşuri înregistrate aici în premieră mondială, care, să recunoaştem, nu reprezintă totuşi cea mai inspirată muzică scrisă vreodată. Iar orchestra îi răspunde cu supleţe şi entuziasm: avem şi acea spaţialitate de tip cameral, specifică muzicii clasice, dar şi verva şi implicarea pe care le solicită un repertoriu cu melodică de tip italian.

Orchestra Teatrului Scala din Milano şi dirijorul său, Riccardo Chailly, continuă astfel strălucit itinerariul lor în lumea descoperirilor: după Mendelssohn şi Verdi, albume apărute în 2009 şi 2013 tot la casa britanică Decca, iată acum un disc cel puţin la fel de interesant şi care cu siguranţă poate descreţi frunţile celor experimentează stresul şi anxietatea în aceste vremuri.

Albumul Cherubini Discoveries a fost difuzat la Radio România Muzical şi poate fi reascultat aici

De asemenea, este disponibil şi pe platformele de streaming online sau pe site-ul casei de discuri Decca.