Nu numai pentru cumplita sa actualitate merită văzut filmul „Timbuktu“ al regizorului african Abderrahmane Sissako, originar din Mauritania, ci şi pentru că este într-adevăr foarte bun. De altfel, filmul a fost foarte bine primit în toată lumea, începând cu premiera canneză din mai 2014, în cadrul festivalului de film în care „Timbuktu“ a făcut parte din competiţia oficială (având, aşadar, şanse la Palme d’Or) şi a fost distins cu Premiul Juriului Ecumenic, un premiu foarte important, mai ales din punct de vedere politic. Cariera internaţională a filmului lui Sissako, coproducţie între Franţa şi ţara sa natală, a culminat cu nominalizarea la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului 2014, cu alte cuvinte „Timbuktu“ a făcut parte dintre cei cinci finalişti ai acestei prestigioase competiţii.

Ascensiunea ISIS

„Timbuktu“ este, astfel, cel mai mare succes de până acum al regizorului Abderrahmane Sissako, născut în 1961 în Mauritania şi aflat la al patrulea lungmetraj de ficţiune, autor despre care a început să se vorbească mai ales după anul 2000. Cu toate că Sissako este un exponent al cinemaului african, atât de des neglijat de către restul lumii, şi vorbeşte despre realităţile zonei din care provine (Mali şi Mauritania), maniera sa stilistică este una pur europeană; dacă nu ar fi vorba de actori şi situaţii din interiorul Africii, nici nu ne-am da seama că avem de-a face cu un autor de pe „continentul negru“. Este şi firesc, pentru că formaţia sa este una franceză şi toate filmele sale sunt realizate în coproducţie, cu finanţare franceză.

De data aceasta, Abderrahmane Sissako îşi propune să atragă atenţia asupra unei realităţi atroce, pe care o neglijăm dar care ar putea avea consecinţe grave pentru civilizaţia noastră: ascensiunea mişcărilor afiliate organizaţiei teroriste Statul Islamic spre interiorul Africii şi eventuala lor joncţiune cu mişcarea-mamă din Orientul Mijlociu. Este vorba despre ţări precum Libia, Mali şi Mauritania, plus Nigeria, unde fac legea în mare parte a ţării sceleraţii din Boko Haram. Întâmplările relatate în film se petrec în timpul ocupaţiei islamiste a oraşului Timbuktu, care a avut loc pe parcursul lui 2012 şi a fost învinsă ulterior de forţele franceze şi cele locale.

Crime împotriva culturii

Timbuktu (varianta franceză: Tombouctou, pe care multă vreme am calchiat-o şi noi în română) este un oraş legendar situat în centrul statului saharian Mali, un important centru al lumii islamice medievale (una dintre primele universităţi din lume a funcţionat aici). Înainte de distrugerile asupra patrimoniului cultural efectuate de ISIS în Siria şi Irak, o mare cantitate de manuscrise medievale şi alte artefacte a fost distrusă în acest oraş african subsaharian, mişcările islamiste distrugând cu intenţie mormintele vechi, aflate în patrimoniul UNESCO (considerate un exemplu de idolatrie şi contrare Islamului), şi incendiind biblioteci de o valoare inestimabilă (Institutul Ahmed Baba). Genericul filmului, de altfel, prezintă o secvenţă cu militanţi islamişti – care se autodenumesc „jihadişti“ – trăgând la ţintă în obiecte de artă ancestrale, aşa-numita „artă neagră“, cunoscută şi apreciată în toată lumea.

Filmul lui Sissako relatează evenimentele aşa cum sunt ele „la firul ierbii“, nu face nicio prezentare a conflictului şi a felului în care s-a ajuns până aici, trebuie să te documentezi singur dacă nu eşti la curent. Sharia (legea islamică), odată decretată, trebuie aplicată totuşi de nişte oameni, oricât de primitivi ar fi ei, şi în aceasta constă originalitatea modului de abordare al autorului. „Timbuktu“ mi-a amintit de documentarele despre regimul talibanilor din Afganistan pe care le-am vazut siderat în trena lui 11 septembrie 2001. Ca şi acolo, odată un regim integrist instalat, cetăţenii obişnuiţi trebuie să trăiască cotidian această realitate, iar regulile care frizează absurdul şi stupidul sunt aplicate de – totuşi – nişte oameni, cu slăbiciunile şi defectele lor.

O deturnare a Islamului

Militanţii islamişti spun că sunt „jihadişti“ şi că duc războiul sfânt, aşadar se revendică de la religie, dar ei intră în contradicţie în primul rând cu reprezentantul autorităţii religioase locale, al cărui cuvânt împăciuitor îl nesocotesc. Obsesiile acestor oameni nu sunt la un nivel profund cu adevărat spiritual, ei sunt preocupaţi exclusiv de aspecte formale şi de interdicţii stupide: sunt interzise portul netradiţional şi muzica (chiar când aceasta este una religioasă, pro-Allah, aşa cum se întâmplă în film), femeile trebuie să poarte văl, mănuşi şi ciorapi, cu toate că munca lor face un chin din aceasta etc. În momentele de relache, tinerii jihadişti se joacă pe telefon şi discută despre fotbal, ca orice prost din lumea asta.

Aşa cum în Afganistan responsabilul taliban local (fost secretar de partid pe vremea comuniştilor, de altfel) îi chema pe reporteri pentru a le arăta casa plină de CD-uri confiscate şi păstrate pentru sine, şi aici unul din liderii „jihadişti“ are o slăbiciune: fumează, deşi fumatul a fost interzis cu stricteţe de la bun început. Mai grav este însă că „jihadiştii“ practică abuzul în interes propriu (de exemplu, căsătoriile cu forţa ale adolescentelor cu luptători de-ai lor) îmbrăcând totul cu justificări legale şi cu citate din Coran, ai cărui unici legatari se consideră. Aşa cum spunea în 2001 (an în care a fost asasinat, cu câteva zile înainte de 11 septembrie) marele luptător islamic (mujaheddin) Ahmad Shah Massoud (din păcate uitat acum, împreună cu mesajul său) despre talibani, „aceştia nu sunt credincioşi adevăraţi, ei doar au deformat şi pângărit Coranul şi spiritul Islamului“.

Info

Timbuktu (Franţa-Mauritania, 2014)
Regia: Abderrahmane Sissako
Cu: Ibrahim Ahmed, Abel Jafri, Toulou Kiki

4 stele

Citeşte şi:

E război, proştilor

De la „primăvara arabă“ la Statul Islamic