Se pare că sfârşitul de an a adus ceva semne bune, în special într-una dintre direcţiile obligatorii ale unui asemenea studio, selectarea şi lansarea de tinere talente, aflate încă pe băncile învăţăturii. Un parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică, fiind vorba de studenţi ai Facultăţii de Interpretare Muzicală, Departamentul Canto şi Artele Spectacolului Muzical.

În acest decembrie, sub genericul „Studenţii de azi, artiştii de mâine”, două după-amieze de duminică au programat în Foaierul Galben recitaluri la ora 13. Aşadar, în timpul dejunului. Logica îmi scapă.

         Am fost la al doilea, în care au cântat studenţi din anul al IV-lea la clasele profesorilor Ştefan Ignat (soprana Aida Pascu) şi Iulia Isaev (mezzosoprana Adelina Cociobanu, baritonul Andrei Cocîrlea), în acompaniamentul Ioanei Maxim.

         S-a derulat un program prudent selectat, care a arătat buna pregătire profesională dobândită la instruirea universitară, siguranţa în cânt, approach-urile de stil. Înzestrările vocale native, consolidate la clasele de canto, au reieşit cu prisosinţă în  arii din „Vecerniile siciliene”, „Poliuto”, „Herodiada” (Aida Pascu), „Gioconda”, „Carmen”, „Samson şi Dalila” (Adelina Cociobanu), „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Favorita” (Andrei Cocîrlea), dar şi în duete din „Don Giovanni” (Adelina Cociobanu şi Andrei Cocîrlea), „Povestirile lui Hoffmann” (Aida Pascu şi Adelina Cociobanu), „Boema” (Aida Pascu şi Andrei Cocîrlea).

Pregătirea muzicală pentru recital a fost făcută de dirijorul Vlad Conta de la ONB. Fără discuţie, glasuri calitative, interesante şi de mare perspectivă, cu condiţia ca studiul să nu fie abandonat niciodată, nici în momentele în care vârsta începe să  acţioneze nemilos. Risc chiar o butadă cu bătaie largă şi lungă, venită din jocul cuvintelor, „Artiştii de azi, studenţii de mâine”. De luat aminte.

         Dezvoltarea studioului trebuie să continue cu recitaluri similare, cu spectacole în concert derulate în foaiere sau chiar pe scena mare, alături de multe altele, care sunt convins că există în preocupările manageriale, aşa cum stipulează documentele guvernamentale iniţiale din 2006, completate şi modificate în 2013. Aşteptăm. În plus, minunat ar fi dacă Studioul Experimental pentru Artele Spectacolului Muzical Ludovic Spiess ar căpăta recunoaştere europeană şi ar deveni membru al ENOA (European Network of Opera Academies), o asociaţie gestionată de Festivalul de la Aix-en-Provence şi finanţată din fonduri europene. Ar deschide multe ocaziuni favorabile pentru dezvoltare sustenabilă.

„Traviata” cu trei oaspeţi

         Mai întâi era programată în două spectacole cu opera verdiană soprana arădeană Adela Zaharia, câştigătoare în 2017 a marelui concurs Operalia-Plácido Doningo şi prezentă pe multe scene importante europene. Urma să fie un debut în teatrul liric bucureştean. Din motive neexplicate publicului a fost înlocuită în ambele seri. Pentru prima, cu bucureşteana Cristina Păsăroiu, neuitată Marietta în concertul cu opera „Die tote Stadt” de Korngold la recenta ediţie a marelui Festival George Enescu.

În rolul Alfredo, compania titularei a fost asigurată de tenorul bistriţean Ştefan Pop, un prieten al Operei din Capitală, pe a cărei scenă a cântat des, în paralel cu multele sale prezenţe internaţionale.

A dirijat italianul David Crescenzi, a cărui carieră are o foarte solidă bază în România.

Ştefan Pop şi Cristina Păsăroiu

Cristina Păsăroiu posedă experienţă de cânt în străinătate şi faptul se vede. Pătrunsă până în adâncurile fiinţei de trăirile personajului, are o fără de fisură degajare pe platou, o siguranţă a jocului de scenă prin care conturează o Violetta de viziune proprie, agitată, chiar nevrotică, ultra-mobilă, cuceritoare. Poate doar actul final nu a lăsat impresia unei muribunde, în rest artista a convins şi a atras publicul, chiar după primele momente ale intrării în rol, în care volumul vocal a avut de luptat cu orchestra, deloc conciliantă. Odată cu valsarea lui Alfredo „Un dì felice eterea” din duet, echilibrajul fosă-scenă s-a normalizat şi a rămas aşa.

Registrul central al sopranei, „plin”, bogat colorat este cel care îi oferă cele mai mari oportunităţi pentru expresiile spinte abundente după actul întâi şi către care se îndreaptă momentul actual al carierei sopranei. Marea arie i-a prilejuit fraze inspirate, sensibile, deşi uneori fragmentate de respiraţii în celebrul Allegro brillante „Sempre libera”, încheiat totuşi cu un spectaculos Mi bemol acut, pildă a începuturilor Cristinei Păsăroiu în teatrele lirice. O remarcă nu lipsită de importanţă sunt nuanţele pe care le-a înfăţişat în cânt, pornind de la duioase sonorităţi în pianissimo („Ditte alla giovine”, „Alfredo, Alfredo, di questo core”, „Addio del passato” sunt doar spicuiri).

Următoarea întâlnire cu Cristina Păsăroiu va fi în 3 februarie, când distribuţia bucureşteană de „Don Carlos” va avea toţi principalii invitaţi dintre tinerii români care activează sistematic în străinătate. Un rar regal de nivel internaţional.

Ştefan Pop

Studiul şi prezenţele în teatrele din Peninsulă i-au adus lui Ştefan Pop o clară italianità în construcţia frazelor romantice. Accentele  sunt plasate la locurile potrivite, glasul rezonează puternic, exprimările sunt variate, intenţiile vocale abundă. Ceva din lirismul lui Alfredo (primul act în special) s-a pierdut în timp, pentru că aplombul şi pasiunea adresării spinte domină. Mă gândesc la intervenţiile de la balul Florei sau, până atunci, la aria „De' miei bollenti spiriti” şi la cabaletta abordată eroic „O mio rimorso!”, finalizată cu un Do natural acut, pe care cred că toată lumea l-ar fi dorit mai calitativ, deşi tenorul l-a pregătit cu atenţie, renunţând la zicerile anterioare „laverò, laverò”. În ultimul act, după un început firav al duetului „Parigi, o cara”, Ştefan Pop a dăruit tente piangendo, încheiate expansiv dar doloroso.

Lărgindu-şi repertoriul în direcţie spintă, tenorul va debuta în februarie la Opera Regală Covent Garden din Londra în „Tosca”, alături de Angela Gheorghiu.

Cristina Păsăroiu şi Adrian Mărcan

Baritonul Adrian Mărcan se află într-o formă vocală optimă. În rolul Germont-tatăl a abordat marele duet cu Violetta dintr-o postură de părinte îndurerat, concretizat printr-un cânt moale şi interiorizat. „Pura siccome un angelo…”, dolcissimo cantabile, cum notează Verdi. Rigiditatea personajului a ieşit în evidenţă îndeosebi în aria „Di Provenza il mar”, în care strofa a doua „A il tuo vecchio genitor” ar fi trebuit să diferenţieze expresia.

În roluri episodice au cântat Andrei Lazăr (Gastone), Sorana Negrea (Flora), Zsuzsana Cerveni (Annina), Vasile Chişiu (Baronul), Daniel Filipescu (Marchizul), Filip Panait (Doctorul), Constantin Negru (Giuseppe), Adrian Ionescu (Comisionarul şi Servitorul).

La pupitru, David Crescenzi a redat tensiunea specifică dramaturgiei, a ales tempi tradiţionali în pretenţiosul concertato final din scena balului Florei şi şi-a demonstrat personalitatea prin unele licenţe – rallentando-uri, „coroane” – mai puţin obişnuite.

După uşoare neglijenţe în stretta corală din primul act, ansamblul pregătit de Daniel Jinga a cântat bine şi omogen.

David Crescenzi