Soprana Irina Lungu este una dintre cele mai apeciate artiste ale scenei lirice, vocea sa fiind descrisă de către New York Times ca “strălucitoare, amplă, sclipitoare, înfloritoare şi caldă”.
 
Pe parcursul carierei sale, Irina Lungu a păşit pe scena celor mai importante teatre din lume, precum The Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala, Teatrul Bolşoi, Teatro dell’Opera din Roma, Opera din Paris, Teatro Real din Madrid, Deutsche Oper din Berlin, Opera de Stat din Hamburg, Teatro Regio din Torino, Teatro Comunale din Bologna, Teatro San Carlo din Napoli, Teatro Filarmonico din Verona, precum şi teatrele din Modena, Piacenza şi Reggio Emilia.
 
Soprana a colaborat cu unii dintre cei mai mari dirijori din lume, printre care Riccardo Muti, Lorin Maazel, Daniele Gatti, Michel Plasson, Daniel Oren, Gianandrea Nosea, Nicola Luisotti, Daniel Harding, Gustavo Dudamel, şi Stéphane Denève şi regizori, precum Franco Zeffirelli, Luca Ronconi, Robert Carsen, Laurent Pelly, Pierluigi Pizzi, Deborah Warner, Claus Guth, Eimuntas Nekrošius şi Liliana Cavani.
 
Absolvind Conservatorul de Stat din Voronej sub îndrumarea baritonului Mihail Podkopaev, Irina Lungu se perfecţionează ulterior în cadrul Accademia della Scala, fiind aleasă de către maestru Riccardo Muti pentru rolul Anaï din opera Moïse te Pharaon de Giachino Rossini, spectacol care avea să inaugureze stagiunea 2003/2004 a prestigiosului Teatro alla Scala din Milano. Astfel, soprana Irina Lungu devine o prezenţă constantă a acestei instituţii, interpretând roluri precum Adina (L’Elisir d’amore), Maria Stuarda, Marguerite (Faust), Nannetta (Falstaff), dar şi debutul în rolul Violetta (La Traviata) sub bagheta dirijorului Lorin Maazel, în producţia Lilianei Cavani, revenind pentru a interpreta acest rol în 2008 şi în 2013 în noua producţie a lui Dmitri Tcherniakov, sub conducerea muzicală a maestrului Daniele Gatti.
 
 
Printre cele mai recente angajamente ale sopranei ruse se numără rolul Violettei din La Traviata la Wiener Staatsoper, o nouă producţie a operei La Bohème (Mimì) la Opera Regală din Muscat şi la Opera din Monte-Carlo, Corinna din opera Il Viaggio a Reims şi Marguerite din opera Faust la Sydney Opera House, Donna Anna (Don Giovanni) la Wiener Staatsoper sub bagheta dirijorală a Maestrului Plácido Domingo, Manon în opera omonimă a compozitorului Jules Massenet la ABAO Bilbao, Gilda (Rigoletto) la Opera din Sydney.
 
În anul 2021 a revenit la New National Theatre din Tokyo în rolul principal al operei Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti şi la Opernhaus Zürich în rolul Elvira din opera I Puritani.
 
Spectacolul „La Bohème” de Giacomo Puccini de pe scena Operei Naţionale Bucureşti este o producţie tradiţională de operă, cu accent pe adevărul istoric şi pe interpretarea personajelor, aşa cum le-au dorit autorii. Personajele retrăiesc astfel pe scena Operei Naţionale Bucureşti realitatea crudă dată de statutul tinerilor artişti în epoca lui Puccini în Parisul anilor 1880, dar din care ei reuşesc să evadeze uneori prin creaţie, iubire şi vis.