VIDEO Actorul Ştefan Velniciuc: Pledez pentru cauza actorului român, de multe ori este neîndreptăţit

Actorii Alexandra şi Ştefan Velniciuc, la Adevărul Live

Anul acesta, Uniunea Cineaştilor din România împlineşte 50 de ani de existenţă, iar pe 28 octombrie, la Ateneul Român, va avea loc Gala UCIN, un eveniment menit să celebreze întreaga activitate de până acum.

În studioul Adevărul Live, jurnalistul Cezar Paul-Bădescu a discutat cu actorii Ştefan Velniciuc şi Alexandra Velniciuc despre filmul românesc, dar şi despre această aniversare.

Ştefan Velniciuc, urmărit de roluri negative

Ştefan Velniciuc a amintit de primul film în care a jucat, „Săgeata Căpitanului Ionuţ“ şi a explicat de ce regizorii îl preferau în rolurile negative. „Fizionomia mă recomanda pentru personajele istorice şi o bună  bucată de timp le-am jucat, nu pentru că mi-aş fi dorit eu, ci pentru că era nevoie. Mi-am găsit singur explicaţia pentru care eram mai tot timpul distribuit în roluri negative: eram mai blond şi în această ipostază eram mai uşor de plasat în alte zone etnice. Pe de altă parte, un blond care promite să fie solar şi radios, în momentul în care este mânat de porniri devine mai interesant ca personaj.“

Despre pasiunea pentru teatru transmisă fiicei lui, Alexandra Velniciuc, actorul mărturiseşte că în mare măsură a fost influenţată de mediul în care a copilărit: „Lucrurile se află într-o zonă mai subtilă, în primul rând am luat-o cu mine la filmări, la repetiţii la teatru, fiind constrâns de împrejurări. Probabil că a influenţat-o foarte mult faptul că era tot timpul în acest mediu şi aşa microbul s-a inoculat“

 
Aprecierea tatălui mai presus de orice
 
Totodată, actriţa Alexandra Velniciuc a povestit cum s-a îndrăgostit de actorie, dar şi de televiziune: „M-am îndrăgostit de televiziune pe la 16 ani, când Cornel Diaconu mi-a propus să colaborez la emisiunea «Duminica în familie», de acolo am luat microbul, după aceea, ca un om serios şi responsabil, am făcut o pauză de patru ani, am studiat la ATF, iar prin 2004 am jucat în primul serial românesc «În Familie»“.
 
Eu sper că tata este mândru de mine şi pot spune cu o mare convingere că de fiecare dată când vreau să fac ceva mă gândesc foarte bine dacă tata ar fi mândru sau nu şi dacă am cea mai mică îndoială, nu fac lucrul respectiv.
 
Alexandra Velniciuc, actriţă
 
Artista crede că una din marile nedreptăţi care se fac actorilor de teatru este faptul că televiziunea le oferă o mai bună expunere, iar despre tatăl ei spune că nu a fost niciodată dictatorial, dar este cel mai mare critic al ei. „Reuşeşte să fie foarte obiectiv, pe mine mă bucură, pentru că eu nu mi-am dorit niciodată un părinte care să-mi spună că sunt frumoasă, bună, din contră. Cred că a contat foarte mult educaţia pe care am primit-o, am fost învăţată să păseşc în viaţă nu cu paşi mari, ci cu paşi mici şi fermi. Eu sper că tata este mândru de mine şi pot spune cu o mare convingere că de fiecare dată când vreau să fac ceva mă gândesc foarte bine dacă tata ar fi mândru sau nu şi dacă am cea mai mică îndoială, nu fac lucrul respectiv“.
 
„Filmele româneşti mi-au umplut existenţa“
 
În ceea ce priveşte filmul românesc, Ştefan Velniciuc consideră că s-a implicat cu dăruire şi pasiune în fiecare proiect şi nu se poate decide care este filmul preferat, deşi nu neagă că au fost câteva producţii care i-au marcat traseul profesional. „Eu am iubit filmul românesc, nu ştiu cât m-a iubit el pe mine. Eu am jucat, dar am câştigat din mers un soi de încredere pentru că nu am fost răsfăţat de filmul românesc, m-am străduit de fiecare dată, indiferent dacă rolul era mare sau mic, m-am străduit să-l iau în serios. Nu pot spune că am un film preferat pentru că m-am implicat cu dăruire şi pasiune în toate proiectele. «Fraţii Jderi» este un film care a rămas în memoria publicului, chiar dacă este puţin mai stufos, şi rolul interpretat de mine acolo nu este chiar de ignorat şi mi-a marcat într-un fel evoluţia. Ţin mult la filmele româneşti pentru că mi-au umplut existenţa, le-am văzut, le-am apreciat şi am apreciat profesionalismul, dar sunt şi multe filme uitate. Pledez pentru cauza actorului român, pentru că de multe ori este neîndreptăţit.“
 
Eu am iubit filmul românesc, nu ştiu cât m-a iubit el pe mine. Eu am jucat, dar am câştigat din mers un soi de încredere pentru că nu am fost răsfăţat de filmul românesc, m-am străduit de fiecare dată, indiferent dacă rolul era mare sau mic, m-am străduit să-l iau în serios.
 
Ştefan Velniciuc, actor
 
În final, actorul a mărturisit că pe lângă premiile care vor omagia contribuţia unor oameni din cinematografia românească, în cadrul Gale UCIN vor exista şi momente de spectacol, unul dintre acestea fiind reprezentat de un concert al domnul Marin Cazacu alături de formaţia sa, Violoncelissimo.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: