De la Carnegie Hall - New York la Bucureşti: tânăra pianistă Sînziana Mircea concertează la Sala Radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianista Sînziana Mircea
Pianista Sînziana Mircea

Tânăra pianistă Sînziana Mircea, în vârstă de 26 de ani, un „fenomen” al scenelor internaţionale, va cânta miercuri, 30 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, într-un concert Beethoven.

La 7 ani, Sînziana Mircea debuta pe scena Ateneului Român, la 11 ani debuta în America şi la 14 ani pleca în primul ei turneu. În noiembrie 2016, a cântat prima oară într-una dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume: Carnegie Hall  - New York, un concert sold-out la finalul căruia a fost ovaţionată de public. Au urmat alte evenimente prezentate pe mari scene, ca: Tokyo Metropolitan Theater (Japonia), St Martin-in-the-Fields (Londra), Sala Radio şi Ateneul Român, Nanjing Cultural Arts Center şi Harbin Concert Hall (China).  În acelaşi an, a câştigat premiul Academiei Internaţionale de Pian de la Miami şi a lansat CD-ul de debut “Nihil Sine Deo” (Editura Casa Radio). Cel de-al doilea CD a fost lansat de casa Sheva Collection în 2017: “Unending Love – Iubire nemuritoare” este distribuit în întreaga lume de către NAXOS. 

Concertul de la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului italian Gian Luigi Zampieri, dirijor invitat al Filarmonicii din Sao Carlos (Brazilia), unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara. În calitate de organist şi dirijor, Gian Luigi Zampieri s-a perfecţionat cu muzicieni de prestigiu precum Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski şi Leonard Bernstein.

Programul serii de la Sala Radio îi este dedicat 100% lui Beethoven şi cuprinde: Uvertura Coriolan, Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major şi Simfonia a II-a.

La doar 15 de ani, Gian Luigi Zampieri a devenit organist la Basilica di Santa Maria in Trastevere din Roma, unde a activat timp de 20 de ani. Lansat din anii studenţiei în cariera dirijorală, Gian Luigi Zampieri a condus ansambluri ca Orquestra Sinfonica de Ribeirao Preto - Sao Paulo, Orquestra Sinfonica de Porto Alegre - Rio Grande do Sul, Orquestra Sinfonica Jovem de Goias - Brazilia; Haifa Symphony Orchestra - Israel; Krakow Philharmonic Orchestra - Polonia; Orchestră Simfonică Radio - Moscova; Teatro di San Carlo - Napoli, Orchestra di Padova, Orchestra di Roma e del Lazio – Italia ş.a. La Londra, a fost asistentul lui Ghenadi Rojdestvenski la orchestrele London Symphony şi BBC. A fost, de asemenea, asistentul lui Lorin Maazel la realizarea Requiem-ului de Verdi cu Symphonica Toscanini din Parma.

Gian Luigi Zampieri_foto_circuitomusica.it

De la mijlocul anilor '80 s-a dedicat prezentării operei lui Astor Piazzolla şi este considerat de critică drept unul dintre experţii de seamă pe scenele internaţionale: a realizat transcripţii şi orchestraţii interpretate în toată lumea.                         Gian Luigi Zampieri (Foto: circuitomusica.it)

Pe lângă apariţiile solo şi concerte, Sînziana Mircea (foto: dreapta) concerteaza frecvent alături de apreciatul violonist român Alexandru Tomescu. Sînziana Mircea a obţinut diploma de licenţă cu calificări maxime la Hochschule für Musik und Tanz Koln (Germania) şi diploma de masterat la Guildhall School of Music and Drama - Londra (Marea Britanie), cu o bursă generoasa oferită de Steinway & Sons UK. 

Sînziana Mircea

De asemenea, a studiat la Accademia Pianistica Imola (Italia). Sînziana a devenit primul pianist român care a obţinut o bursă de la Fundaţia Van Cliburn şi TCU School of Music la PianoTexas Festival & Academy în 2014. În decembrie 2018, Sînziana a obţinut diploma de masterat în managementul artelor la Universitatea de Economie Bocconi din Milano. Anul 2019 include apariţii pe scene din România, Anglia, Italia şi Estonia. De asemenea, în luna iunie, Sînziana va reveni în Japonia cu un amplu turneu de recitaluri şi concerte cu orchestră, sub bagheta dirijorului Mitsuyoshi Oikawa.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, aici şi aici. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe online, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul Orchestrei Radio

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite