Aşa că „Don Giovanni“ ieşean a venit la Cluj-Napoca şi „Evgheni Oneghin“ clujean a vizitat Iaşiul. Generat de probleme financiare, schimbul a demonstrat abile priceperi manageriale, a bucurat publicul şi a constituit o premieră demnă de luat în seamă, de pus în aplicare şi de alţii.

Studioul de Operă „Lya Hubic“

Spectacolul din 25 iunie de la Cluj-Napoca a programat în „Don Giovanni“ o distribuţie tânără plină de promisiuni, forjată în cadrul Studioului de Operă „Lya Hubic“ al ONR Cluj-Napoca, fondat de dr. Florin Estefan, managerul general al Operei, cu coordonarea artistică a Iuliei Merca şi sub mentoratul managerului general, al conf. univ. dr. Marius Vlad Budoiu şi al asist. univ. drd. Diana Ţugui. În stagiunea care se încheie, cursurile au fost urmate de opt tineri cântăreţi şi doi pianişti.

Mă opresc puţin asupra acestei forme de perfecţionare practicată la nivelul teatrului liric clujean. Este obişnuită şi activă în lume, la teatrele Scala din Milano şi Metropolitan din New York, la Opera Naţională pariziană, Opera Regală „Covent Garden“ din Londra, la Teatrul „Mariinski“ din Sankt Petersburg, la Opera Bavareză de Stat din München etc. De curând, Opera de Stat din Viena a anunţat pentru viitorul directorat al lui Bogdan Roščić înfiinţarea în stagiunea 2020-2021 a unui „Studio pentru tineri artişti“, bază pentru generaţia viitoare de cântăreţi.

La Bucureşti a fost creat acum 13 ani Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess“ care, după un început promiţător, a strălucit prin... inactivitate. Recent, s-a relansat sub numele Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess“ (coordonator Adriana Moisescu), prin două interesante matinee de foaier  desfăşurate sub genericul „Tineri interpreţi ai artei lirice în recital“. Se aşteaptă revigorarea puternică şi... includerea formaţiunii pe website-ul oficial al Operei Naţionale Bucureşti, cu planificare, cu tot.

Iată că la Cluj-Napoca sistemul funcţionează din plin şi pentru „Don Giovanni“ produce o distribuţie cu 75% membri ai Studioului, adică toţi interpreţii, minus Leporello şi Comandorul. Citez din declaraţia de intenţie înscrisă pe website: „... Studioul de Operă „Lya Hubic“ devine catalizatorul şi ocazia extraordinară de a evolua în cariera artistică aleasă prin deschiderea porţilor tinerilor artişti aspiranţi, prin audiţii, o bogată paletă de pregătiri, cursuri de măiestrie artistică (masterclass), clase de repertoriu şi seminarii focalizate pe dezvoltare şi performanţă, toate sub atenta îndrumare a unor artişti de renume internaţional şi maeştri de înaltă ţinută profesională.“

„Don Giovanni“...

... a venit de la Iaşi ca producţie semnată de Beatrice Rancea (regie), cu asistenţa Laurei Vlădoiu, preluată la Cluj-Napoca de către regizoarea Mihaela Bogdan.

Spectacolul poartă amprenta unei creaţii tipic autografiate de Beatrice Rancea, patină vizibilă de la prima scenă prin accentul pus asupra actoriei, jocului neobosit şi teribil solicitant, atitudinilor, gestualităţii, relaţiilor minuţios detaliate între personaje, ca şi prin construcţia tipologiei acestora în inventiv raport cu libretul lui Lorenzo da Ponte, cu sensurile scriiturii mozartiene. Spectacolul se desfăşoară într-un vârtej continuu, incitant, seducător, ce-i drept, accentuând latura „giocoso“ a dramei, dar teatralizarea este atât de intensă încât subjugă spirite, convinge şi impresionează la extrem. Meritul punerii în pagină a unei asemenea producţii revine în egală măsură tinerilor interpreţi, exuberanţi, dăruiţi, minuţios pregătiţi scenic.

Într-un decor ce aduce a faţadă de castel, care suferă minime schimbări în actul al II-lea şi în special în scena din cimitir sau a morţii lui Don Giovanni – printre halouri de morişti holografice şi fum, îmbrăcaţi în costume atemporale, eroii se mişcă într-o agitaţie browniană. Şcoală de arta actorului pentru un spectacol total.

Deşi toate personajele sunt conturate în amănunţime, cum spuneam, creaţia specială mi s-a părut a fi Donna Elvira. Eroină imaginată în mare complexitate, soţie istericoasă, nărăvaşă, energică, violentă, în trepidaţie continuă, agresivă, pasională, lansând avalanşe de pupături, dar şi de lovituri cu poşeta ce-i devine armă contra soţului Don Giovanni, căutând cu febrilitate printre celebrele liste ale lui Leporello, ajunsă în pragul disperării şi alimentându-se cu pastile, apărându-l deznădăjduită pe Don în scena chermezei din primul act şi în tot cel secund, deşi fusese păcălită grosolan. Cu un cuvânt, delicioasă. Probă de actorie desăvârşită pentru soprana Viktória Cormoş. Un mare Bravo!

Pregătirea scenică a fost dublată de excelente preparative muzicale de care responsbil se face dirijorul David Crescenzi, în egală măsură acompaniator al recitativelor. Nu-i uit nici pe pianiştii „de la cabină“, Adela Bihari, Lucian Duşa, Ovidiu Moldovan, Larisa Pentea, Ioana Grünner, foarte importanţi în demersul educaţional al tinerilor.

Vocile serii

A studia şi a cânta Mozart este un adevărat „masaj vocal“. Inflexiunile, nuanţele, rostuirea zicerii recitativelor sunt secrete pe drumul desăvârşirii stilistice. Cei de pe platou le-au aflat, le-au învăţat, dar rafinările vor urma. Este firesc. Perspectivele sunt uriaşe.

Aş nota mai întâi glasul frumos timbrat al lui Leporello (basul Simonfi Sándor), intenţiile, culorile vocale, inteligenţa şi verva cu care a derulat aria „Madamina“, apoi vocea neagră şi impunătoare a Comandorului (basul Corneliu Huţanu), care probabil nu ar fi avut nevoie de amplificare în scena finală. Ambii cântăreţi sunt membri ai colectivului Operei.

Restul au fost debutanţi în rol. Pentru cel titular, baritonul George Godja a venit cu timbralitate lirică, catifelată, plăcută, cu mezzevoci expresive şi variat propuse (aria „Metà di voi quà vadano“), subtilităţi nu numai în relaţia cu Zerlina (duetul „Là ci darem la mano“), dar şi cu Donna Anna, patos în aria şampaniei, dramatism puternic în scena morţii.

Glasul uşor (prea) vibrant şi unele sunete deschise (aria „Or sai chi l'onore“) au fost atributele unei voci altminteri frumoase a sopranei Diana Gheorghe (Donna Anna).

Revin la Viktória Cormoş, remarcându-i aplombul în adresare, incisivitatea şi strălucirea glasului, ca şi Si bemol-ul acut din finalul ariei de intrare „Ah chi mi dice mai“.

Un cuplu încântător a fost Zerlina-Masetto (soprana Larisa Ştefan - baritonul Sebastian Balaj, încă student la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca). O asociere a unui timbru feminin lirico-lejer de puritatea cristalului, cu un glas cald şi plin de mobilitate, înfăţişând o largă paletă de trăiri.

Don Ottavio a fost tenorul Andrei Manea care, cu timbrul frumos înveşmântat în lirism, va depăşi într-un viitor nu foarte îndepărtat abordarea portativelor mozartiene, îndreptându-se către cele din spaţiul peninsular. Până atunci, ca studiu, restituirea eleganţei, fineţei exprimării în moliciuni, evitarea forţării notelor după pasajul de registru, ca şi creşterea acurateţei gamelor din aria „Il mio tresoro“ îi vor sta în atenţie, ca paşi obligatorii şi utili.

Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet ale Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca s-au aflat sub bagheta lui David Crescenzi (cu Corneliu Felecan, dirijor al coriştilor), care a asigurat urgenţa discursului muzical în acelaşi spirit „giocoso“, pigmentat cu tragismul  scenei morţii eroului. O neatenţie la alămuri (terţetul Don Giovanni-Leporello-Donna Elvira, actul al II-lea) sau un acompaniament „murdar“ al serenadei „Deh vieni alla finestra“  au fost accidente aleatoare.

Păcat că dirijorul, responsabil al spectacolului, s-a situat între variantele pragheză şi vieneză ale operei, eliminând pagini importante precum ariile „Mi tradì quell'alma ingrata“ (Donna Elvira), „Crudele!... Non mi dir“ (Donna Anna) sau sextetul final.

Tinerii aparţinători Studioului de Operă „Lya Hubic“ în acest „Don Giovanni“ au fost absolvenţii unui ciclu de doi ani de studii. Aşteptăm ciclul următor.