O altă cauză este însă buna organizare pentru public a evenimentului, investiţia în publicitate a organizatorilor de la GForce Exhibitions, prin Events. Practic, ”Human Body” a fost prezentată peste tot: pe canalele tv, în mediile online, outdoor etc. Bucureştiul este încă plin cu afişele ”Human Body”, astfel încât publicul larg a putut să afle că, la Muzeul Antipa, a fost deschisă această expoziţie temporară.
 
Acelaşi public nu ştie, în acelaşi timp, aproape nimic despre o altă expoziţie, poate cel puţin la fel de importantă, cu picturi, luate din opt muzee, de Nicolae Tonitza, expoziţie găzduită de Muzeul Cotroceni. Nu vreau să pretind că toţi vizitatorii ”Human Body” ar fi putut ajunge şi la Tontiza (deşi ar fi fost de dorit). Vreau să spun un lucru care este ştiut: absenţa publicităţii poate să facă dintr-un eveniment un non-eveniment. În locul lui Tonitza, unul dintre cei mai importanţi pictori români, putea să fie Van Gogh sau Rembrandt; dacă publicul nu a fost informat asupra evenimentului, acesta nu are absolut niciun efect.
 
Scopul meu nu este acela de a-i critica pe organizatorii expoziţiei ”Tonitza” (după cum nu este nici de a-i lăuda pe cei care au organizat ”Human Body”). Vreau doar să atrag atenţia – căci este, cred, oricând nevoie de asta - asupra importanţei publicităţii în domeniul culturii. Sunt convins că dacă, de pildă, pe una din marile clădiri ale Capitalei, ar fi fost agăţat un mesh imens cu ”Cap de copil”, audienţa ar fi crescut exponenţial. Aşa se procedează în toate capitalele europene. Oamenii trebuie să simtă că trăiesc într-un mediu al culturii şi că au nevoie să vadă o expoziţie aşa cum au nevoie să bea o bere la o terasă. Rolul publicităţii este, în acest caz, acela de a coagula interesul pentru cultură şi de a-l orienta în direcţia potrivită. Fireşte, e vorba de costuri, pe care cineva trebuie să le plătească. Dar, fără aceste costuri – repet - nu există eveniment cultural şi nu există, la urma urmelor, nici viaţă culturală.