De ascultat la final de an

Yuja Wang

Muzici spectaculoase, repertorii celebre, dar şi mai puţin cunoscute, nume care atrag un public larg – sunt doar câteva propuneri pentru cei care preferă care în timpul liber să asculte, printre altele, şi o muzică de calitate.

Berlin Recital cu pianista Yuja Wang

Am văzut-o şi la festivalul Enescu; unii au fost fermecaţi, alţii au comentat că rochia ei era prea scurtă şi tocurile prea lungi. Însă adevărul e că pianista Yuja Wang este o pianistă excepţională, iar ultimul ei disc, care imortalizează un recital pe care l-a susţinut la Berlin în vara aceasta, o demonstrează cu prisosinţă. În 1 iunie 2018, Yuja Wang a apărut pe scena Filarmonicii din Berlin în rochii lungi, viu colorate, potrivite pentru repertoriul foarte matur şi solicitant pe care şi l-a ales: muzică rusă romantică şi modernă, un univers sonor cu lucrări de Rahmaninov, Skriabin, Prokofiev, opusuri mai rar abordate în recitaluri, poate şi pentru că nu reprezintă cele mai accesibile lucrări pentru publicul de astăzi. Au fost preludii şi studii-tablou de Rahmaninov, Sonata a X-a de Aleksandr Skriabin şi Sonata a VIII-a de Serghei Prokofiev, alături de 3 studii pentru pian de Gyorgy Ligeti, cântate cu virtuozitatea cunoscută ce o caracterizează, printre altele, pe Yuja Wang, dar şi cu o trăire care nu a putut decât să-i entuziasmeze pe cei din public: Yuja Wang a oferit apoi nu mai puţin de 4 bisuri.

Poate cânta bine muzică rusă o pianistă chineză? Poate, dacă are experienţa de viaţă a Yujei Wang: mama ei, balerină, asculta des acasă „Lacul lebedelor“ de Ceaikovski – este una dintre primele amintiri ale pianistei. În China comunistă în care a Yuja şi-a trăit primii ani de viaţă, compozitorii ruşi erau des abordaţi – firesc, mai ales din raţiuni politice. La 14 ani, Yuja Wang a părăsit China pentru a studia peste ocean, iar la Institutul Curtis din Philadelphia a lucrat cu profesori care proveneau din şcoala rusă de pian. Semnificativ, cariera Yujei Wang a căpătat altă semnificaţie după ce a înlocuit-o pe Martha Argerich, într-un program ce includea Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaikovski. Şi mai e ceva: Yuja Wang chiar iubeşte muzica rusă, care pune atât de mult accent pe trăire şi sentiment.

Aşa că recitalul de la Berlin, transpus de Deutsche Grammophon pe un disc apărut pe 23 noiembrie 2018, nu putea fi decât exploziv. Timpul a trecut şi pentru Yuja Wang: astăzi are 31 ani, o experienţă de scenă pe care alţii au strâns-o într-o viaţă şi a atins un  nivel de maturitate interpretativă care o recomandă, cu adevărat, drept unul dintre cei mai relevanţi pianişti ai timpurilor noastre. Şi nu, nu e vorba numai de tehnică aici: ascultaţi cu atenţie acest recital şi veţi înţelege foarte bine Rusia în care au trăit Rahmaninov, Skriabin şi Prokofiev, lumini şi umbre într-o lume atât de zbuciumată, perfect înţeleasă de o pianistă mai mult decât doar talentată.

Puteţi asculta acest nou disc pe site-ul proiectului Radio România Muzical Discurile anului 2018. 

Baika şi violonistul Nemanja Radulovic

Violonistul sârb acum stabilit în Franţa, Nemanja Radulovic, este cunoscut pentru proiectele şi apariţia sa de scenă nonconformiste, menite să atragă un public tânăr către muzica clasică. Mi-au plăcut foarte mult discurile sale anteriore, Journey East şi Bach; nu am apreciat în aceeaşi măsură discul său cu Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski, în care subiectivul interpretului mi se părea că vine uneori în conflict cu obiectivul din partitură.

Însă ultimul album al lui Nemanja Radulovic, Baika, apărut pe 9 noiembrie 2018, este un nou prilej de a-l aprecia pozitiv pe acest violonist care în urmă cu 17 ani, când avea 16 ani, cucerea premiul I la Concursul Enescu de la Bucureşti. Regăsim pe acest album lucrări cu influenţe din zona de Est a Mării Negre: Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră de Aram Haciaturian, un trio al aceluiaşi Haciaturian, Şeherazada de Nikolai Rimski-Korsakov într-o transcriere de Alexandre Sedlar pentru vioară, pian şi ansamblu de coarde, alături de o miniatură pe teme culese în zona Mării Negre a aceluiaşi Alexandre Sedlar.

Sigur, piesa de rezistenţă a albumului este Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră de Aram Haciaturian, un concert destul de rar abordat, pentru că partitura este foarte dificilă, atât pentru vioară, cât şi pentru orchestră. Radulovic a înregistrat acest concert alături de Orchestra Filarmonicii Borusan din Istanbul, care a devenit sub conducerea lui Sascha Goetzel, în ultimii ani, un ansamblu surprinzător de performant. Aşa că interpretarea concertului lui Haciaturian este o revelaţie din toate punctele de vedere: tehnic, dar mai ales artistic, pentru că şi solistul, şi orchestra înţeleg foarte bine sensurile şi inflexiunile acestei muzici în care se reunesc tradiţii armeneşti şi orientale. Mi se pare o versiune de referinţă pentru secolul XXI, inventivă, suplă, pe alocuri plină de umor şi, bineînţeles, de o virtuozitate care îţi taie răsuflarea.

Foarte rar abordat este Trio-ul pentru clarinet, vioară şi pian de Aram Haciaturian, pe care-l descoperim pe acest album, Baika (în limba sârbă, Baika se traduce „basm“). Alături de clarinetistul Andreas Ottensamer şi pianista Laure Favre Kahn, Nemanja Radulovic explorează această lucrare pe care Haciaturian a scris-o cu 8 ani înainte de concertul său pentru vioară şi orchestră, dar care se inspiră din aceeaşi lume a muzicilor tradiţionale din zona Armeniei şi a ţărilor învecinate.

Şi pentru cei care nu ar asculta Suita Şeherazada în versiunea originală, pentru că nu au timp sau răbdare, pe acest album există o versiune mai scurtă (de la originalul de 45 minute, la aproximativ 20 minute), un aranjament realizat pe temele cele mai cunoscute, în care vioara are un rol solistic. Nu sunt deloc fana acestor abordări, dar nu pot să nu remarc că transcripţia este una în spirit clasic, care pune foarte frumos în lumină frumuseţea muzicii originale a lui Rimski-Korsakov. Putea fi un kitsch, însă nu este. Şi înţeleg la fel de bine interesul tinerilor interpreţi de a promova muzica clasică, în oricare fel li se pare mai percutant, pentru publicul de vârsta lor. În fond, aceasta este marea miză: ca şi peste 20-30-50 ani, această artă, printre cele mai valoroase creaţii ale omenirii, să mai aibă un public care să o poate aprecia şi gusta. 

Puteţi asculta noul album al lui Nemanja Radulovic, aici. 

De Crăciun am ascultat şi două albume noi cu tematică de sărbătoare, pe care vi le recomand fără rezerve: Feliz Navidad semnat de tenorul mexican Rolando Villazon – splendide aranjamente ale unor piese clasice de Crăciun alese din repertorii tradiţionale de pe întregul mapamond şi muzica baletului „Spărgătorul de nuci“ de Piotr Ilici Ceaikovski, cu Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, condusă de Gustavo Dudamel – interpretare foarte inspirată, plină de nerv, aşa cum ne-a obişnuit acest dirijor de origine venezueleană.

Anul 2019 vine cu noi surprize muzicale: vor apărea albume, deja anunţate, semnate de Rafal Blechacz, Jan Lisiecki, Avi Avital, Andris Nelsons, Valentina Lisitsa, Andreas Ottensamer: sunt artişti tineri, de o valoare excepţională. Cu ei, muzica clasică are sigur un viitor. Cu ei, şi cu toţi cei care studiază, dar şi apreciază această artă fără de care omenirea ar fi infinit mai săracă.

Albumele prezentate pot fi ascultate pe platformele de streaming online (de exemplu, Spotify) şi pot fi achiziţionate în format fizic de pe www.getmusic.ro.