Dans contemporan în expoziţia feministă de la Muzeul Naţional de Artă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Merica
Râmniceanu, „Nud“, lucrare aflată în expoziţie
Merica Râmniceanu, „Nud“, lucrare aflată în expoziţie

La Muzeul Naţional de Artă este deschisă, până pe 17 aprilie 2016, expoziţia „EGAL. Artă şi feminism în România modernă“, curatoriată de Valentina Iancu, în care arta autoarelor feminine de secol XIX şi secol XX este văzută printr-o grilă feministă. Aici are loc, sâmbătă 30 ianuarie, un spectacol de dans care-o omagiază pe dansatoarea interbelică Lizica Codreanu.

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) invită publicul la Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie 2016, ora 12.00 la sediul muzeului (MNAR), Calea Victoriei, 49 – 53, la parterul Galeriei Naţionale.

Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10 este o întâlnire între artele vizuale, artele performative şi istoria culturală a cooperării dintre acestea, văzută critic prin ochii Valentinei Iancu, curatoarea expoziţiei „EGAL. Artă şi feminism în România modernă“ (expoziţia reuneşte piese semnate de 21 de artiste, printre care Cecilia Cuţescu-Storck, Nina Arbore, Nadia Bulighin, Maria Ciurdea Steurer, Irina Codreanu,  Miliţa Petraşcu, Merica Râmniceanu, Magdalena Rădulescu etc.).

Evenimentul va cuprinde spectacolul „Reenacting Lizica Codreanu“, o reconstrucţie scenică realizată de elevele Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“ din Bucureşti (coregraf: Doina Georgescu, costume: Cristian Marin). După performance, doamna Liana Tugearu, istoric de artă şi critic de dans, cercetătorii Corina Cimpoieru şi Igor Mocanu vor discuta cu publicul despre câteva dintre coregrafele importante ale istoriei dansului contemporan românesc. Evenimentul va include şi o serie de proiecţii video inedite.

Reenacting Lizica Codreanu

În 1922, sculptorul Constantin Brâncuşi a confecţionat un costum de dans pentru Lizica Codreanu, a pus vinilul cu Gymnopediile lui Erik Satie la picup şi a invitat-o pe Lizica Codreanu să creeze un dans în atelierul său, printre sculpturi. Toată acţiunea a fost documentată de Brâncuşi cu ajutorul unui aparat de fotografiat. În 1995, regizorul Cornel Mihalache, cu ajutorul Getei Solomon, reconstituia costumul Lizicăi Codreanu după imaginile din 1922 şi îi propunea Vavei Ştefănescu un reenactment aparent imposibil: să refacă dansul din atelierul sculptorului pe muzica lui Satie. În 2015, CNDB provoacă Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” să reconstituie dansul Lizicăi Codreanu după muzica lui Satie şi cu costume de Cristian Marin.

Studioul Artele Plastice şi Dansul (Programele 1-9) a fost un maraton interdisciplinar de programe vizuale şi coregrafice, curatoriat de Liana Tugearu în anii ’80 la Muzeul Naţional de Artă al RSR, care s-a bucurat de participarea istoricilor de artă: Carmen Brad, Liana Tugearu, Ioana Beldiman, Codruţa Cruceanu, Andrei Paleolog, Elena Mateescu şi Suzana Heitel şi a coregrafilor: Raluca Ianegic, Ioan Tugearu, Vera Proca-Ciortea, Sergiu Anghel, Alexa Mezincescu şi Rose Marie Bot Stocec.

Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021 314 81 19. Intrarea este liberă.

Info

Dată: 30 ianuarie 2016, ora 12.00
Loc: MNAR, Calea Victoriei, 49 – 53. Parterul Galeriei Naţionale
Eveniment: Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10
Moderatoare: Valentina Iancu
Tarif: intrare liberă
Rezervări la: programari@art.museum.ro sau 021.314.81.19

Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10 este un eveniment realizat de MNAR în parteneriat cu CNDB şi Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” Bucureşti.

egal
egal
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite