Dan Grigore, în concert în Luxemburg. România în marele context european

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceştia sunt pilonii pe care a fost construit, săptămânile trecute, evenimentul muzical găzduit de sala de concerte a Conservatorului Marelui Ducat luxemburghez. Mai mult decât un obişnuit eveniment artistic, a fost momentul unor comemorări de aleasă semnificaţie privind poziţionarea actuală a României în spaţiul spiritual, şi nu numai, al Europei.

Iar pianistul Dan Grigore este creatorul acelor situaţii unice care electrizează publicul arcuind starea de bucurie cu care este dăruită, cu care este primită muzica domniei sale. Ştiut este faptul, indiferent de zona stilisică în care acţionează, artistul se consideră pe sine însuşi îndatorat muzicii pe care o cântă, revelând de fiecare dată contextul cultural al acesteia, lumea de gândire, de imagini a compozitorului. Este spectacolul unei lumi fascinante căreia îi aparţine, căreia îi aparţinem.

Mă refer la acest minunat buchet al miniaturilor grupate sub atrăgătoarea emblemă „Bis, encore bis!”, reluat şi îmbogăţit în răstimpuri în anii din urmă. Este un florilegiu al bucuriei înnoite de la un moment la celălalt; ...de la gravitatea sobră, spiritualizată, a celebrului coral bachian „Iisus rămâne bucuria mea” din Cantata nr. 147, la disponibilităţile versatile ale unui  Preludiu de Prokofiev, de la  Valsul capriciu de Schubert, îmbogăţit de Liszt de o manieră virtuoză – „Soirées de Vienne”, la menuetul beethovenian cu paşi marcaţi, la savurosul rondeau Alla turca de Mozart.

Recital Dan Grigore in Sala Mare a Conservatorului din Luxemburg

Este un sumum al nostalgiilor de care nu te poţi despărţi, cele care îţi aparţin şi pe care simţi nevoia a le împărtăşi împreună cu cei apropiaţi, cu cei din jurul tău; cum se întâmplă când ascultăm unul dintre Cântecele fără cuvinte de Felix Mendelssohn-Bartholdy, când întoarcem cu vădită emoţie o Pagină de album de Alexandr Scriabin, când reascultăm fulgurantul Impromptu în mi bemol major de Schubert, sau când ne lăsăm potopiţi de lirismul sobru al Intermezzo-ului în la major de Brahms, de sensibilitatea pregnant formulată a Preludiului în sol diez minor de Rachmaninov. Căci în zona culturii europene - şi nu numai! - publicul îi devine confident; este treptat cucerit.

Captivant lucru, indiferent de muzica de care se apropie, Dan Grogore oferă compozitorului, dă Cezarului, ceea ce-i aparţine, recrează stilistic şi expresiv datele de bază ale textului partiturii. O face – uimitor lucru – marcând discursul muzical cu propria personalitate; inconfundabilă, consistentă, în parte maleabilă, în parte fermă, orientată find de condiţia bunului gust ce stabileşte relaţia domniei sale cu datele esenţiale ale partiturii, ale muzicii. Am în gând acea minunată Sonată în re minor de Domenico Scarlatti, spre exemplu; ...miniatură care, în interpretarea lui Dan Grigore, reţine eleganţa jerbelor sonore ale epocii unui Baroc târziu dar şi virtuozitatea neostentativ orientată a pianisticii muzicianului român.

Comunicarea de o sensibilitate cordială îi este proprie. O regăsim pe linia unui demers pianistic firesc orientat de la Vals-ul în do diez minor de Frédéric Chopin la imaginea însăşi a ingenuităţii regăsite, în miniatura  La plus que lente a lui Claude Debussy. Aici îl regăsim şi pe Enescu, dar în zona neoclasicismului francez, în acel Adagio de un suveran echilibru, din  Suita în stil vechi, lucrare de tinereţe a compozitorului. Evident, pasiunea cu tentă ludică a lui Dan Grigore se regăseşte în sonorităţile jazzistice ale unei miniaturi mai puţin cunoscute, Embraceable You, semnate de George Gershwin, unul dintre autorii de geniu care ridică fenomenul tradiţional local la nivelul profesional al creaţiei culte. Şi nu ar fi completă imaginea artistului dacă nu aş observa latura senzual-umoristică a personalităţii sale, aspect atât de fin conturat în mişcarea pasionat legănată a unui tango brazilian; ...compus de Ernesto Nazareth. Este un caleidoscop stilistic dăruit din prea-plinul unei alese generozităţi; ...un dar primit de un numeros public care, la sfârşitul recitalului, aclamându-l în picioare pe artist, a obţinut o celebră glumă muzicală chopiniană, „Valsul unui minut”, absolut fermecător, cel mai rapid vals auzit vreodată, o bijuterie muzicală sugerată compozitorului de vânzoleala simpaticului animal de companie al prietenei lui Chopin, celebra scriitoare a momentului, George Sand.

image

Este de remarcat, evenimentul a fost prilejuit de aniversarea unui deceniu petrecut de la intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană; mai mult decât atât, tot zece ani s-au împlinit de la stabilirea parteneriatului în cadrul proiectului Sibiu-Luxemburg Capitale Europene ale Culturii. Nu este o relaţie întâmplătoare. Cu secole în urmă, la început de secol XIII, saşii din Transilvania au fost aduşi inclusiv din zona de atunci a Marelui Ducat în scopul urbanizării aşezărilor. Iar Marele Duce, vizitând relativ recent localităţile săseşti, a putut lăuda păstrarea tradiţiilor, a limbii.

Şi pentru că relaţia culturală stimulatoare în ambele sensuri se sprijină pe un eficient climat economic şi financiar, tot cu acest prilej al marelui eveniment artistic, a fost aniversată împlinirea unui deceniu de la crearea Forumului România-Luxemburg al Oamenilor de Afaceri din cele două ţări.

Ţară europeană mică, putere financiară uriaşă, Luxemburg se alătură marilor centre financiare, cel din Zurich, din Londra, zone în care cultura, inclusiv cea muzicală, se află, cum e firesc, la mare cinste.

Semnificativ îmi apare faptul că acest important eveniment i-a reunit la Luxemburg, în Marea Sală a Conservatorului, pe trei dintre ambasadorii români acreditaţi aici în centrul continentului european, pe ambasadorul ţării noastre în Marele Ducat, pe ambasadorul României pe lângă NATO, pe ambasadorul acreditat de la Chişinău. Au fost de faţă personalităţi ale corpului diplomatic, personalităţi apropiate zonei guvernamentale locale, importanţi oameni de afaceri; când muzica întâlneşte zona politică, faptul se dovedeşte a fi unul de specială importanţă. Aşa cum tot un eveniment muzical artistic, petrecut în anul 2004, tot aici, în Luxemburg, a pregătit şi a acreditat intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, cu un deceniu în urmă.

image

Indiscutabil, faptul că Institutul Cultural Român cu sediul la Bruxelles, s-a implicat direct în construirea acestui eveniment, denotă o sensibilă percepţie privind oportunităţile momentului şi ale locului. Este zona europeană în care ideile se nasc, se dezvoltă, prind contur; în climatul unui firesc echilibru al relaţiilor interumane.                 

„Europa este creuzetul şi modelul formării şi dezvoltării muzicii culte, cea care este limbajul universal de comunicare a emoţiilor şi gândurilor omeneşti. Muzica europeană a fost întotdeauna deschisă influenţelor, s-a îmbogăţit, s-a diversificat, dar în acelaşi timp a exercitat şi exercită o puternică înrâurire asupra tuturor celorlalte şcoli de muzică din lume. Eu percep viitorul Europei“ - a declarat maestrul Dan Grigore pentru ICR Bruxelles - „ca pe o simfonie în a cărei partitură fiecare instrument îşi are importanţa şi rolul său de neînlocuit.“

În alt sens; ...nu pot să nu observ, am întâlnit români care locuiesc în Marele Ducat de mai bine de două decenii; şi-au consolidat un statut demn, stabil; fiind harnici, eficienţi, inteligenţi. Am fost emoţionat peste poate când am aflat că cel puţin o dată pe săptămână îşi adună copii pentru a socializa; unii provin din familii mixte; se întâlnesc pentru a se simţi bine împreună, pentru a simţi româneşte; inclusiv în compania muzicii.

Iar Europa unită oferă în continuare însemnate oportunităţi; ...în care, cum se poate observa, rolul muzicii rămâne important.

Articolul a apărut anterior in revista România Literară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite