Cum a ajuns popular dansul hip-hop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buddha Stretch este primul coregraf de hip-hop din lume. În perioada 12-14 februarie, va preda în România
Buddha Stretch este primul coregraf de hip-hop din lume. În perioada 12-14 februarie, va preda în România

Cultura hip-hop a anilor ’70 s-a transformat astăzi într-o industrie de miliarde de dolari. Aceasta este o poveste despre paşii de dans pe care artiştii i-au urmat pentru a aduce hip-hop-ul în lumina reflectoarelor.

În 2014, producătorul şi DJ-ul hip-hop Dr. Dre adunase deja aproape un miliard de dolari în conturi. În 2015, rapperul Kanye West lansează, în colaborare cu Nike, o linie de adidaşi care intră direct în topurile vânzărilor de articole vestimentare. Acestea sunt doar două exemple de antreprenori de succes, însă lista poate continua cu nume precum Jay Z, Ralph Lauren şi alţii. E o întreagă industrie care a pierdut numărul milioanelor de dolari. E vorba despre industria hip-hop.

La început o cultură a ghetourilor, o formă de artă relativă a săracilor din cartierul newyorkez Bronx, hip-hop-ul a ajuns o industrie care se susţine singură, care impune standarde de divertisment, trenduri vestimentare, de design sau chiar de comportament şi care produce unii dintre cei mai bine vânduţi artişti din lume. Cum a ajuns această subcultură atât de răspândită pe întreaga planetă? Vă prezentăm câteva momente-cheie din scurta, dar prolifica istorie a hip-hop-ului. Studiu de caz: dansatorul Emilio Austin Jr. (Buddha Stretch), primul coregraf hip-hop din lume.

Mai întâi, însă, istoria! Cartierul Bronx era, în anii ’70, ca o apocalipsă bine delimitată geografic pentru cei mai mulţi newyorkezi: clădiri în flăcări, copii jucându-se printre gunoaie şi beznă în toate casele după ora 18.00. Un plan al primăriei de a construi o nouă autostradă spre cartierul Manhattan implica demolarea întregii zone de sud a Bronx-ului. Anticipând pierderile, agenţii economici de tot felul au părăsit repede zona, lăsând în urmă mormane de moloz. Membrii comunităţilor afro-americană şi latină, majoritari în cartier, şi-au văzut falimentul într-o secundă: şansele de a-şi găsi de lucru scădeau dramatic. Stereotipurile cu privire la culoarea pielii erau încă un impediment pentru angajatori. În plus, restanţele la chirie şi facturile se adunau, aşa că proprietarii au început să-şi incendieze propriile clădiri pentru banii de asigurare. În anii ’70, 30.000 de clădiri din Bronx au ars din temelii. Viaţa în oraş devenise o luptă pentru supravieţuire în care violenţa era la ordinea zilei.

„Anii ’70 cei violenţi“, aşa a rămas în istorie această perioadă. Filmele documentare povestesc despre situaţia găştilor formate pe stradă din nevoia de a rezista sărăciei şi neajunsurilor. Filmul „Rubble Kings“, de pildă, vorbeşte despre zeci de grupuri ce împânzeau străzile în căutare de bani şi mâncare. Nu de puţine ori, conflictele erau sângeroase. Găştile aveau o ierarhie respectată cu sfinţenie şi practicau adevărate ritualuri când adăugau sau eliminau membri.

După ani în care traficul de droguri, tâlhăriile şi bătăile făcuseră deja destule victime, liderii găştilor au avut parcă o revelaţie: în loc să iasă din ghetou, intrau şi mai adânc. În loc să reconstruiască, demolau în continuare. Cei care sufereau cel mai mult erau familiile lor. „Yellor“ Benji (Benjamin Melendez), liderul uneia dintre cele mai influente grupuri, „Ghetto Brothers“, a organizat, în 1971 o întâlnire cu toţi conducătorii găştilor. Scopul: încetarea violenţelor şi reconstrucţia comunităţii. Curios, întâlnirea a avut succes, iar participanţii au semnat, la final, un document simbolic – o declaraţie de pace. Comunicarea dintre foştii nelegiuţi a dat tonul unei noi perioade, cea a distracţiei. În scurt timp, au apărut primele petreceri în stradă – „Block Parties“ – unde toată energia negativă a comunităţii marginalizate se transforma, de fapt, într-o atmosferă plină de optimism.

În acest context au apărut primele manifestări artistice care aveau să devină un fenomen global. În ghetourile din Bronx s-au născut cele patru elemente ale culturii hip-hop: DJ-ing (mixatul melodiilor la petreceri), MC-ul (cel care întreţinea atmosfera la microfon), graffiti şi stilul de dans b-boying (breakdance este termenul comercial). În timp, arta s-a extins dincolo de cele patru elemente: în modă, în tehnica de prelucrare muzicală, până când a devenit un mod de viaţă.

Chiar dacă b-boying-ul a fost mult timp dansul principal al petrecerilor hip-hop, împărţind ringul de dans cu dansatorii de popping şi locking (stiluri de dans apărute pe Coasta de Vest a Americii), la un moment dat, s-a simţit nevoia unui dans care să implice şi fetele. Inspiraţi în mare măsură din videoclipurile funk, de dansatori lendari din alte timpuri şi de emisiunea de dans Soul Train, mai mulţi dansatori au creat un stil nou de dans, destinat petrecerilor: hip-hop party dance. Pe măsură ce tot mai mulţi tineri începeau să aibă preocupări artistice, rata criminalităţii scădea în cartier, iar pereţii dărâmaţi căpătau culoare sub mâinile pricepute ale artiştilor graffiti.

Oana Neagu (Waana) şi Alexandru Ciule (Cypher) vorbesc, la Adevărul Live, despre dansul hip-hop şi despre cel mai important eveniment adresat celor care preţuiesc mişcarea şi muzica bună: Electric Force Workshop, care adună trei dintre cei mai cunoscuţi coregrafi hip-hop din lume – Buddha Stretch, Henry Link şi Suga Pop. „Bea apă! Ascultă muzică bună! Rămâi liber!” Cea mai frumoasă cale de a învinge rutina

buddha stretch
buddha stretch

Paşi de dans hip-hop, deşi deja populari în New York, nu ar fi depăşit însă graniţele ţării fără munca unui coregraf inspirat: Buddha Stretch (foto). Născut în 1968, în cartierul Brooklyn din New York, Stretch a vrut dintotdeauna să fie dansator. În carieră a fost ghidat şi încurajat să înveţe mereu chiar de la tatăl său, Emilio Austin, dansator şi el. A fost repede observat de colegii de pe ringul de dans, dar şi de artiştii la audiţiile cărora participa. Debutul mediatic l-a avut în 1987, pentru artiştii hip-hop Eric B şi Rakim, în videoclipul „Eric B for President“. Apariţia i-a adus recunoştinţa comunităţii hip-hop şi, în scurt timp, uşile i s-au deschis pentru mai mulţi artişti: Big Daddy Kane, Heavy D & the Boyz şi Salt’n’Peppa.

Totuşi, momentul în care a reuşit să aducă paşii hip-hop de la petreceri în industria muzicală comercială a fost în 1992, când a fost contractat să realizeze coregrafia pentru videoclipul „Remember the Time“, al lui Michael Jackson. Buddha Stretch povesteşte amuzat despre momentul când a primit telefon prima oară de la echipa megastarului: se afla la filmările unui alt videoclip şi, când a auzit cuvintele „vă sunăm de la Michael Jackson Studios pentru o colaborare“, a crezut că este victima unei farse şi le-a închis telefonul în nas producătorilor. De trei ori! Râdea la telefon şi-l ruga pe interlocutor să se lase de glume. A fost nevoie de intervenţia altor persoane care îl cunoşteau ca să-l convingă că e adevărat ce i se întâmplă.

Stretch a devenit coregraful videoclipului şi a adus în lumea pop primele mişcări de hip-hop. După ce videoclipul a primit confirmarea topurilor muzicale, şi fanii lui Michael Jackson au fost mai receptivi faţă de stilurile de dans de stradă, indiferent dacă artiştii pentru care se dansa erau hip-hop sau nu. Stretch era de părere că atenţia nu putea să aducă decât lucruri bune în comunitate, locuri de muncă şi oportunităţi pentru tineri. „Atunci când lucrăm pentru artişti pop în vogă, nu devenim brusc pop, ci îi facem pe ei să se apropie de hop-hop“, spunea Stretch.

După colaborarea cu Michael Jackson, cariera coregrafului a explodat: artiştii apelau la ideile lui pentru noua luptă apărută în industrie: cel mai bun show live. Toţi cântăreţii încercau să-i aducă pe scenă, în concerte, pe cei mai buni dansatori. Stretch şi-a mai adăugat în portofoliu artişti precum Mariah Carey, Whitney Houston şi Will Smith.

buddha stretch
12 februarie 2015 este data la care Buddha Stretch vine în România pentru a coordona un atelier de dans. I se alătură dansatorii Henry Link  şi Suga Pop.

Astăzi, Stretch face parte din trupa Elite Force, unul dintre cele mai mari brand-uri din sub-industria hip-hop a dansului. Şi-a cunoscut colegii de trupă la o audiţie pentru artista Diana Ross şi au format trupa pe platourile de filmare de la „Remember the Time“. Cuvântul „Elite“ vine de la faptul că trupa e formată din dansatorii de pe prima linie din videoclip. Au trecut 24 de ani de la acel moment, iar Elite Force nu s-a oprit. Astăzi, dansatorii ţin workshopuri de dans şi fac spectacole în toată lumea, promovând cultura în care s-au format.

Buddha Strech a mai venit în România şi în decembrie 2015. Acestea sunt câteva imagini de la cursul său.
Carierele lor sunt dovada că această cultură a inventat un mecanism propriu de susţinere, care a transformat o distracţie a unor copii săraci într-o industrie de miliarde de dolari anual. Unitatea, principiu de bază pentru oricine trăieşte în spiritul culturii, a favorizat dezvoltarea reprezentanţilor ei. Oamenii s-au ajutat unii pe alţii, şi-au creat în permanenţă locuri de muncă şi produse proprii. Au construit împreună. Un dans nu demult făcut în joacă la o petrecere a ajuns pe cele mai mari scene ale lumii şi a adus tinerii talentaţi din cartiere în lumina reflectoarelor. Dincolo de mesajele puternice şi de principiile solide transmise prin această formă de artă, generaţia hip-hop a dovedit că poate crea orice din nimic.

Această rubrică apare săptămânal cu sprijinul şcolii de dans Artizthick Studios (www.artizthick.com).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite