Cultură proastă pentru toţi (II): Opera

Fidelio (r. Graham Vick, ONB, 2016)

2019 găseşte Opera Naţională Bucureşti pe acelaşi drum greşit pe care păşeşte apăsat de doi ani încoace. Numeroasele schimbări de direcţiune şi hotărârile judecătoreşti care amendează măsurile ministerului culturii duc la degradarea continuă a misiunii instituţiei din Piaţa Eroilor.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

De la Paris

S-ar putea spune că Franţa provoacă astăzi cea mai interesantă dezbatere din lumea operei europene. În anul 2012, Stéphane Lissner este numit director al Operei din Paris, funcţionând timp de doi ani ca adjunct al lui Nicolas Joël, până la terminarea mandatului acestuia. Lissner venea cu o carte de vizită extraordinară: director al Théâtre du Châtelet, al Festivalului de la Aix-en-Provence şi un dublu mandat ca super intendent al Teatro alla Scala. Invitat fiind la o emisiune televizată, noul director n-a reuşit să recunoască decât o singură temă muzicală dintr-o operă celebră, în cadrul unui test ce cuprindea cinci asemenea întrebări, stârnind controversă. Timpul a demonstrat că nu buchiseala partiturilor este esenţială pentru conducerea unui teatru, aşa că Opéra National de Paris a cunoscut o perioadă excepţională, în special din punct de vedere financiar, din 2014 încoace, Lissner reuşind să echilibreze un buget mereu în deficit. Vestea că mandatul său nu mai poate fi prelungit după 2021, pentru că a depăşit limita de vârstă pentru un funcţionar public, a căzut ca un trăsnet. Aşa se face că, în anul în care opera pariziană sărbătoreşte 350 de ani de existenţă, întrebarea de pe buzele tuturor este: cine va fi succesorul? De ce?

Pentru că acest post, fără îndoială cel mai prestigios din cultura Franţei, necesită o sumă de competenţe greu de îndeplinit, printre care calităţile de manager şi de administrator ar trebui să primeze asupra imaginaţiei artistice: cu două teatre (Bastille şi Garnier – n.m.), 1700 de salariaţi, o subvenţie de 95 de milioane de euro şi sindicate hiperputernice, misiunea este grea, complexă.

exclamă Jérémie Rousseau în editorialul său din ultimul număr al revistei „Classica“ (Februarie 2019). La rândul său, Emmanuel Dupuy se întreabă într-un articol din „Diapason“:

Vi-l imaginaţi pe Rolf Liebermann la un interviu de angajare?

considerând că ideea unui concurs pentru ocuparea postului la Opéra de Paris e o idee năstruşnică.

...la „Micul Paris”

În 2016, un guvern tehnocrat schimba directorii Operei la foc automat, stabilind recorduri inimaginabile de management eronat. Într-o singură lună, aprilie, la conducerea instituţiei s-au perindat cinci manageri interimari, cel mai scurt mandat fiind cel al lui George Călin, demis a doua zi după numire, în urma presiunii sindicatelor. Scandalul de atunci a fost atât de mare încât a ajuns în presa internaţională şi a condus la demisia ministrului culturii, dl Vlad Alexandrescu.

Doi ani mai târziu, guvernul PSD ajunge într-o postură asemănătoare, schimbând directori ca într-o comedie burlescă şi „reuşind” chiar să depăşească recordul din 2016, de data asta numind şi suspendând un manager în acelaşi timp. Mai concret, dl Ignat, interimar vreme de un an şi candidat la şefia deplină într-un concurs căzut şi el în ridicol, este înlocuit de dl Cernat, în luna decembrie. În aceeaşi lună, dl Arbore reuşeşte să câştige războiul legal de 7 ani cu Ministerul Culturii, al cărui casus belli era contestarea concursului de proiecte de management pierdut de scenograf în anul 2012. Numai că, în acest răstimp, dl Arbore a fost trimis în judecată într-un dosar penal pentru corupţie în formă continuată, prejudiciul imputat întregului lot trimis în instanţă fiind de aproape un milion de dolari. Drept urmare, până la rezolvarea situaţiei juridice, dl Arbore este suspendat automat din funcţie, practic simultan cu numirea sa pentru o perioadă de trei ani. Situaţia impune numirea unui interimar, iar dl Cernat nu este reconfirmat, aşa cum ar fi fost logic, ci înlocuit cu acelaşi Ignat.

Sunt două concluzii importante care se pot trage din această situaţie:

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.