Cultură pe gratis, Cuminţenie pe bani

Până la 1 iunie, s-au strâns 138.000 de euro pentru “Cuminţenia pământului”. Mai e mult până la 6 milioane. S-au strâns însă şi destule comentarii şi opinii pro şi contra. Aşa încât rezultatul subscripţiei publice va deveni un indiciu important al unei teme majore: sunt dispuşi românii să plătească pentru cultură?

După ce a anunţat câţi bani au fost donaţi până acum, premierul Dacian Cioloş a declarat că e optimist. Sunt şi mulţi alţii care au încredere că până la sfârşitul lui septembrie se vor strânge banii. Au apărut însă şi comentarii negative: unele venite de la simpli cetăţeni, altele de la ditamai “liderii de opinie”. (E curios cum, uneori, zişii “lideri de opinie” se ciocnesc în păreri şi în proasta utilizare a creierului din dotare cu vreun nea Gogu sau vreo coană Leană, dar asta e altă discuţie).

Unii au zis că mai bine se dau banii la spitale decât pe o sculptură, fie ea şi de Brâncuşi, sau mai bine de banii ăştia “facem o afacere cu viitorul” dându-i artiştilor tineri. Alţii presupun că, de fapt, cumpărarea de către stat a “Cuminţeniei pământului” e o manevră dubioasă, iar banii nici nu vor ajunge la proprietarii sculpturii, ci prin cine ştie ce buzunare private. Unii au spus că, într-o ţară sărăcită, e o tâmpenie să dai banii pe o statuie. Alţii cred că tot efortul e degeaba, căci “românu’ nu dă bani pe chestii de-astea”.

Acest tip de comentarii arată, mi se pare, cât de jos a ajuns nivelul dezbaterii publice din România (dacă aşa ceva se mai poate numi dezbatere). Şi câtă otravă s-a împrăştiat în societatea noastră obosită şi cârcotaşă. În faţa unui gest nobil şi a unei idei bune, mulţi reacţionează cu dâcă, oftică şi cârcoteală. Sunt absolut convins că dacă Ministerul Culturii nu avea iniţiativa de a cumpăra statuia de la proprietari, fix aceiaşi “lideri de opinie” şi aceiaşi cetăţeni născuţi indignaţi ar fi urlat din toţi bojocii că Statul român, în nepăsarea lui faţă de cultură şi faţă de valorile neamului, lasă să se piardă o operă de artă importantă. Aşa s-a întâmplat în alte cazuri când statul nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune: s-au trezit nu-ştiu-câţi apărători de ocazie ai patrimoniului cultural naţional...

Vom vedea dacă se vor aduna banii. Probabil că da, chiar dacă până acum a intrat în conturi doar 2% din sumă, ceea ce i-a făcut pe ştiriştii români să semi-ricaneze: “o sumă infimă”. Pe lângă contribuţiile mici ale cetăţenilor, vor apărea spre sfârşitul campaniei şi marii donatori (persoane sau firme). Deocamdată, mi se pare că subcripţia publică pentru “Cuminţenia pământului” nu e, cum a scris Moise Guran, doar un mod „de a ne respecta pe noi înşine mai mult“, ci şi o ocazie de a afla în ce măsură oamenii sunt conştienţi că pentru artă şi cultură trebuie să plătească.

Contextul e mai degrabă nefavorabil acestei idei. La muzee, de pildă, biletele costă ridicol de puţin. Dar măcar i se induce vizitatorului ideea că are ceva de plătit. În schimb, foarte multe manifestări culturale sunt gratuite. Primăriile din diverse oraşe şi-au obişnuit cetăţenii cu concerte, spectacole şi festivaluri de tot felul unde intrarea este liberă (costurile fiind suportate din bugetul local sau din sponsorizări). Diverse ONG-uri organizează, şi ele, evenimente culturale la care accesul publicului e liber. Nu-i rău în sine că, în acest fel, este stimulat accesul la cultură al unui număr cât mai mare de oameni. Dar, pe termen mai lung, comportamentul publicului este pervertit: i se induce, treptat, ideea că arta şi cultura sunt gratuite. Ceea ce nu e sănătos. E înălţător să vezi, de pildă, că la Bookfest sute de oameni vin să-i vadă pe scriitori vorbind despre cărţile lor. Dar câţi ar plăti un bilet pentru nişte lecturi publice ale aceloraşi scriitori? Câţi ar plăti bilet ca să vadă expoziţia unor mari artişti români? Câţi ar cumpăra, la un preţ modic (în orice caz mai mic decât al multor kitsch-uri de prin magazinele “de profil”), un desen sau un obiect de artă decorativă creat de un artist român?

Mă tem că, dacă suntem cinstiţi cu noi înşine, răspunsurile la întrebările de mai sus n-or să ne placă. Aşa încât aştept rezultatele subscripţiei publice pentru “Cuminţenia pământului”. Ar fi bine ca, după aceea, oamenii să devină conştienţi că arta şi cultura nu sunt pe gratis. Şi nici nu trebuie să fie.