Cronică de moravuri : Viena, vie, vin

Era prin octombrie, în plin sezon viticol, când noul meu şef – un călugăr iezuit harnic până la şase seara, chefliu până la şase dimineaţa şi catolic în permanenţă - m-a luat cu el în Austria.

Am ajuns într-o regiune de vinuri, la doi paşi de Viena, în fermecătorul sat Straning, un fel de Dealu Mare austriac, cu coline nesfârşite de viţă-de-vie, care aveau, din culme în culme, în loc de sperietori pentru grauri, bisericuţe de secolul al XVI-lea şi troiţe.

Ieri. Am umblat din poartă în poartă, întâmpinaţi cordial, de parcă veneam la sfinţit casa. Pornisem la drum convins că, la cât murfatlar de sinteză am procesat de-a lungul vremii, voi face faţă cu succes licorilor impecabile extrase chiar din struguri. Trufia mea nu a rămas nepedepsită: am avut parte de vinuri aspre, fără zahăr sau aromă de bomboane cubaneze, revene şi neprefăcute ca o limbă de vacă. După ore lungi de împărtăşanie, părintele s-a ridicat de la masă. Mă închin uşurat. Dar iluzie: ne ridicăm pentru a coborî în beciuri, unde, pe steiuri jilave din piatră, continuăm să bem. Încep să cedez. Visez apă plată, somn, dicarbocalm, chiar Bucureşti.

La miezul nopţii ajungem, în sfârşit, acasă. Dau să mă năpustesc spre camera mea, când îl aud pe părinte, ademenitor: „Hai să-ţi dau un vin bun!" Mă târăsc, palid, ulceros şi recunoscător, spre bucătărie. Mă aşteaptă zâmbind sticlos, cu două pahare de vin în mână. Pe la două dimineaţa primesc dezlegare la somn, nu înainte de a-i promite că în zori ne vom spăla păcatele alergând prin vie.

Azi.  Se luminează de ziuă. Îi aud mai întâi vocea. Mijesc ochii şi-l văd pe părinte aievea, stacojiu, cu ochii injectaţi, poruncindu-mi precum Iisus slăbănogului să mă scol, să-mi iau patul şi să umblu. Mă ridic năuc şi fără credinţă, trag ceva pe mine şi pornesc printre şirurile viei, bucuros măcar că nu trebuie s-o beau. Chinuit el însuşi, dar neînduplecat, părintele alerga în trap bleg de iapă bătrână, scăpând ritmic, cu fiecare călcătură care-i zdruncina măruntaiele, câte un pârţ. Ajungem la ţel: biserica din vârful colinei. O privesc duşmănos şi mă leg să nu mai beau vin până la Crăciun.