CRONICĂ „Paterson” de Jim Jarmusch, sau cum găseşti poezia în monotonia vieţii

CRONICĂ „Paterson” de Jim Jarmusch, sau cum găseşti poezia în monotonia vieţii

Adam Driver şi Golshifteh Farahani  în „Paterson”                                                            FOTO: imdb.com

”Paterson”, în regia lui Jim Jarmusch, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 16 februarie. O poveste ale căror personaje centrale este poezia scrisă de un şofer de autobuz în monotonia vieţii sale, „Paterson” este caracterizat de linişte, lirism şi umor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Paterson” este numele protagonistului filmului regizat de Jarmusch, respectiv al oraşului din New Jersey în care acesta trăieşte.
 
Paterson-omul (Adam Driver) este un şofer de autobuz care locuieşte alături de soţia sa, Laura (Golshifteh Farahani) , într-o casă modestă în care singura amprentă vizibilă este a ei, care pictează pragurile uşilor în negru şi draperiile cu diverse modele în alb şi negru. 

Poezia unui om, respectiv poezia unui oraş întreg, se contopesc într-un film care prezintă şapte zile din viaţa lui Paterson, un film de o delicateţe incredibilă, dublată de un sentiment de optimism. 

Filmul este compus din scene repetitive, din pattern-uri şi din coincidenţe bizare, cum ar fi întâlnirea mai multor perechi de gemeni după ce Laura îi spune că, dacă vor avea vreodată copii, ar vrea să fie gemeni, „câte unul pentru fiecare”, după cum îi răspunde partenerul său. 

Paterson este un om al rutinei, care se trezeşte zilnic după un ceas interior, şi care vede poezia ascunsă în detaliile vieţii sale monotone de zi cu zi. 
Adam Driver în „Paterson” (Foto: Flixist.com)
 
Creaţia lui Jarmusch face notă discordantă cu alte filme pe aceeaşi temă, eludând clişeele de tipul abuzului de substanţe, depresiei, infidelităţii sau sărăciei. 
 
Poemele scrise de Paterson aparţin unui poet contemporan pe nume Ron Padgett, ale cărui rădăcini ţin de Şcoala de la New York şi al cărui parcurs a fost influenţat de Allen Ginsberg si William Carlos Williams, poemele acestuia din urmă constituind obiectul admiraţiei protagonistului. 

Paterson, citindu-i Laurei din volumul lui William Carlos Williams (Foto: cinemayward.com)
 
Simple, dar de fiecare dată cu un twist sentimental, ironic sau amuzant, poemele şoferului, care apar pe ecran, vorbesc despre detalii, minuscule uneori, ale vieţii de zi cu zi, pe care cel mai probabil, doar poeţii le pot observa într-o anumită lumină. De la chibriturile cu gămălia albastră, la prima zi de primăvară, Paterson simte enorm în această vastitate a banalului din oraşul său. 
 
Adam Driver aduce pe ecrane un personaj delicat şi rezervat, la polul opus faţă de rolurile cu care ne-a obişnuit, în care, de regulă, este un rebel dispreţuitor sau un frustrat. Paterson nu deţine un telefon mobil pentru că, după cum mărturiseşte la un moment dat, l-ar simţi ca pe o lesă. Ironia este însă că, de multe ori, pare că viaţa pe care şi-a construit-o este ca şi cum ar fi deja ţinut în una. 
(Foto: pbs.org)
 
Paterson trăieşte numai şi numai pentru scris, şi pentru Laura. Publicarea poemelor- lucru la care partenera lui ţine enorm, rugându-l în repetate rânduri să xeroxeze paginile caietului în care şi le scrie- nu îl interesează deloc. Scrisul ca act în sine este singurul lucru care îl validează ca fiinţă umană. De aceea, momentul în care îşi pierde definitiv poemele îl destabilizează complet şi îl face să pribegească prin oraş. Totuşi, momentul în care îşi găseşte caietul distrus, în spiritul lui Jarmusch, nu este însoţit de niciun fel de reacţie diferită, poate doar o linişte de un alt fel. Paterson este adeptul „măsurii juste”. 
 
Personajul lui Driver îşi recapătă echilibrul cu ajutorul unui personaj comic, japonezul „Aha!”, de asemenea poet, unul care „respiră poezie” şi care îi oferă în dar un caiet gol, moment în care înţelege că este timpul să scrie, pur şi simplu, mai departe. 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

citeste totul despre: