Situaţiile descrise în noul film al lui Pedro Almodovar sunt atât de extravagante, încât regizorul simte totuşi nevoia să monteze un insert la începutul filmului, cum că acesta „este o ficţiune şi produs al fanteziei, iar ceea ce veţi vedea pe ecran nu are nicio legătură cu realitatea“. Asta, probabil, pentru a menaja companiile de transport aerian.
 
Moartea ca afrodisiac
 
Un avion de pasageri decolează de la Madrid, cu destinaţia Ciudad de Mexico. La scurtă vreme, se constată că îi lipseşte trenul de aterizare. În consecinţă, aeronava trebuie să se învârtă în cerc, în aşteptarea unui aeroport spaniol pe care să se poată efectua aterizarea forţată. 
 
Se cunoaşte că apropierea morţii este unul dintre cele mai puternice afrodisiace. Prin urmare, la clasa business a avionului, toată lumea râde, cântă şi dansează, dar mai ales face sex, într-o frenezie cum rar se poate vedea în cinematografe. Sex heterosexual, dar mai ales homosexual, sex normal, dar mai ales oral etc.
 
Un film uşurel
 
Sunt convocate, pentru grupul de pasageri, fel de fel de figuri pitoreşti: o virgină întârziată cu capacităţi de medium parapsihologic, un asasin plătit, o fostă actriţă devenită vedetă ca „dominatoare“, un bancher cu poliţia pe urme etc. Dar, în primul rând, piloţii şi restul echipajului par în întregime săriţi de pe fix, ei dovedindu-se, în cele din urmă, cu toţii homosexuali, activi sau latenţi.
 
Aşa după cum declară însuşi regizorul său, „Amanţii pasageri“ este un film mai uşurel, o pauză de respiraţie în lunga şi prodigioasa carieră a lui Almodovar. Nu vom mai avea, aşadar, profundul filon dramatic cu care spaniolul ne-a obişnuit, cel puţin de la sfâşietorul „Totul despre mama mea“ (1999) încoace, până la recentul „Pielea în care trăiesc“ (2011). „Amanţii pasageri“ seamănă mai mult cu filmele pe care Almodovar le-a făcut la începutul carierei, în anii ’80, pline de sex şi nonconformiste, dar faţă de acelea are şi câteva deosebiri esenţiale.
 
Un Buster Keaton modern
 
Aflat la apogeul carierei, Almodovar se amuză, în acest film, să-i readucă pe ecran pe câţiva din actorii cărora le-a marcat parcursul cinematografic. Apar, astfel, Penélope Cruz şi Antonio Banderas (doi actori de cursă lungă ai regizorului), e-adevărat doar într-o scurtă secvenţă introductivă, Javier Cámara („Vorbeşte cu ea“), Cecilia Roth („Labirintul pasiunilor“, „Totul despre mama mea“), Blanca Suarez („Pielea în care trăiesc“).
 
Într-un rol secundar, o vedem şi pe Paz Vega, interpreta Luciei în de neuitatul „Lucia şi sexul“ (2001, regia Julio Medem), dar fără o carieră substanţială ulterioară. O menţiune specială pentru Javier Cámara, aparent într-un rol frivol, dar care arborează expresia (mai bine zis, inexpresivitatea) tragică a unui Buster Keaton modern.
 
Subversiune buñueliană
 
De altfel, apelul la o tradiţie cinematografică este făcut de regizor încă de la primele secvenţe, anterioare decolării, turnate în maniera comediilor clasice hollywoodiene. Prima referinţă ar fi cea la Woody Allen, mai ales la recentele lui comedii turnate pe Vechiul Continent, dar lui Almodovar îi lipsesc divagaţiile filozofice/psihanalitice ale americanului, cât şi jocurile narative ale acestuia.
De fapt, în „Amanţii pasageri“, Almodovar poate n-a fost niciodată mai aproape de Luis Buñuel (1900-1983), marele său compatriot. Ca şi în filmele maestrului spaniol, avem şi aici un grup izolat de oameni, supus unui mecanism implacabil, plus subversiunea subterană, comună celor doi cineaşti. 
 
INFO
Amanţii pasageri / Los amantes pasajeros (Spania, 2013)
Regia: Pedro Almodovar
Cu: Penélope Cruz, Antonio Banderas, Javier Cámara
Rulează la: Grand Cinema Digiplex Băneasa