CRONICĂ Duioşia şi singurătatea Alinei Şerban, în „Seule a mon mariage”, regizat de Marta Bergman. Actriţa: „Am zis «nu, eu n-o să stau unde m-a pus istoria»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Şerban, în „Seule a mon mariage”, în regia Martei Bergman                                                                  FOTO: unidivers.fr
Alina Şerban, în „Seule a mon mariage”, în regia Martei Bergman                                                                  FOTO: unidivers.fr

„Seule a mon mariage”, debutul în ficţiune al Martei Bergman, cu Alina Şerban în rolul principal- de asemenea la debut, dar în lungmetraj-, vorbeşte despre pendularea între dorinţa găsirii unui refugiu în iubire şi sentimentul matern. Filmul, proiectat în secţiunea Acid a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, este o dramă abordată într-o manieră caldă în care comicul sparge din când în când neliniştea.

În comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău, în toiul iernii, Pamela (Alina Şerban) fierbe de nerăbdarea de a scăpa de sărăcie şi de eticheta de mamă singură. 

Dând iniţial senzaţia de om veşnic nemulţumit şi egoist, o mamă prea puţin atentă la copilul de doi ani pe care îl are şi o nepoată lipsită de înţelegere pentru bunică (Viorica Tudor), personajul Alinei Şerban apare gradual într-o lumină nouă, în care iese la suprafaţă o fiinţă drăgălaşă, cu simţul umorului, dominată de dorinţa de a fi iubită, respectată, de a nu duce grija zilei de mâine. 

Şerban şi-a asumat rolul până în cele mai mici detalii. O scenă prin care îi câştigă instant pe spectatori- în ciuda dezacordului pe care aceştia îl pot resimţi cu privire la anumite acţiuni ale personajului- este cea în care ajunge la o agenţie matrimonială în căutarea unui soţ, şi îi spune angajatei de acolo că vrea pe cineva pe care să îl iubească, dar şi el s-o iubească pe ea. O zice simplu, zâmbind larg, şi cu multă lumină în priviri. În acea frază e condensată întreaga speranţă a Pamelei la o viaţă mai bună. O replică spusă duios după altele care stârnesc hohote de râs, dar care ţin în subtext o întreagă dramă cu care se confruntă multe femei. Pe scurt, Pamela vrea un bărbat care s-o respecte şi „care să facă duş”. 

”Seule a mon mariage”_foto_filmdefestival.ro

Lăsându-şi în ţară fetiţa şi bunica, Pamela ajunge în cele din urmă în Belgia, la Bruno (Tom Vermeir), un individ care aduce un twist filmului prin senzaţiile diferite pe care le provoacă de la un moment la altul, de la o treaptă la alta a relaţiei cu protagonista. Iniţial pare sinistru, ca şi cum ar avea un plan ascuns, ulterior sentimentul dispărând, odată cu scenele în care sunt dezvăluite bunătatea, grija, respectiv atenţia lui Bruno la potenţialele situaţii discriminatorii cu care Pamela, ca romă, s-ar putea confrunta. Dovada supremă a acestor atribute vine în momentul în care o iartă pentru un lucru pe care mulţi nu l-ar putea trece cu vederea.

„Avem puncte foarte multe în comun, eu şi Pamela, în sensul că- ea poate e mai curajoasă decât mine- niciuna din noi nu şi-a acceptat condiţia. «Aia e, aici este locul tău, atât poţi să ceri tu de la viaţă, tu stai acolo, nu, asta  ruşine». Datorită mamei mele în primul rând, şi apoi altor oameni pe care i-am cunoscut în drumul meu, am zis «nu, eu n-o să stau unde m-a pus societatea, unde m-a pus istoria. Nu, eu vreau să fiu fericită şi să-mi definesc eu fericirea. Şi eu vreau la facultate. A, nu la orice facultate. Eu vreau să studiez şi-aşa, şi-aşa»... Aici mă regăsesc în Pamela”- Alina Şerban, după proiecţia filmului. 

„Îmi place foarte mult când ea este la liceu şi zice, «eu vreau copie de aici». De ce? Pentru că ar trebui să fie ceva normal să cerem ce ni se cuvine tuturor şi că barierele astea sunt chiar impuse de cineva şi ar trebui chestionate. Pe cât de simplă scena aia... pentru mine e atât de complexă”, a mai spus actriţa.

”Seule a mon mariage”_foto_hollywoodreporter.com

În paralel cu comedia născută din personalitatea plină de viaţă a Pamelei, din momente precum cele în care îl pune pe Bruno să repete înjurături în română, se desfăşoară drama incompatibilităţii dintre cei doi, a barierei pe care limba franceză o pune între ei şi, mai ales, cea a dorului pentru fetiţa rămasă în ţară alături de Marian, un băiat de doar 18 ani, din Gălbinaşiul natal. 

E multă duioşie- venită în special prin cadrele de aproape cu Pamela şi fetiţa ei- şi mult umor în filmul Martei Bergman, precum şi un anumit suspans pentru ce o să urmeze în scena următoare, suspans izvorât din personalitatea protagonistei, mereu imprevizibilă. Datorită scenariului şi jocului lui Şerban, empatizarea cu personajul Pamelei se creează uşor, iar „Seule a mon mariage” devine un film necesar pentru înţelegerea unui anumit tip de condiţie umană pe care îl ştim doar în linii mari şi pe care îl tratăm cu indiferenţă sau chiar cu aversiune, dar care fundamental, conţine teme universale.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite