„Cred în muncă şi studiu, dar mai ales în inspiraţie.“ Interviu cu basul Sorin Coliban

O voce generoasă, cu o carieră remarcabilă, basul Sorin Coliban este solist al operei de Stat din Viena şi colaborează cu prestigioase teatre din întreaga lume, printre care Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera Bastille şi Opera Garnier din Paris, Théâtre du Châtelet, Monte Carlo Opera, Staatsoper München, Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf, sau Volksoper Viena.

Cleopatra David: Sunteţi de peste 10 ani solist al Operei de Stat din Viena, însă aţi cântat pe multe scene mari. Cât de diferită este activitatea de la Staatsoper faţă de cea a altor teatre?

Sorin Coliban: Am debutat la Staatsoper din Viena în septembrie 2004, în acel moment eram încă membru al ansamblului de la Volksoper din Viena . Abia din anul 2009 am primit un contract de membru al ansamblului de solişti de la Staatsoper.

Trebuie să povestesc ceva despre care poate mulţi nu ştiu încă.

La Opera de Stat din Viena (Staatsoper), nu ai concret pauză decât între 1 iulie şi 27 august. În rest, eşti mereu “în priză”. Asta înseamnă că repeţi pentru rolurile pe care ştii deja din program că le vei cânta pe scena şi, în paralel, înveţi sau readuci în voce şi în memorie alte roluri pentru care ai statutul de cover. Foarte multe roluri sunt complet noi deci de învăţat practic de la zero!

Pe toate acestea trebuie să le cunoşti pe dinafară, cu tot cu regie, pentru situaţia în care trebuie să înlocuieşti pe cineva.

Eu am avut, în ultimii 5-6 ani, între 35 şi 45 de roluri în total pe stagiune. Printre acestea, roluri foarte mari şi grele, dar şi roluri mijlocii. Este o muncă continuă, în care nu ai timp să te odihneşti decât poate atunci când eşti bolnav şi stai acasă. În plus, în timp ce soliştii deja distribuiţi pe roluri oricum repetă, cover-ii repetă şi ei . Asta înseamnă că trebuie să ştii foarte bine rolul pe dinafară pentru a putea să repeţi cu regie.

Nu poţi risca, pentru că nu poţi şti niciodată când va trebui să înlocuieşti pe cineva. Şi dacă nu eşti pregătit, poate să se ajungă la o situaţie penibilă. De multe ori, am înlocuit pe cineva după ce m-au sunat la telefon cu o oră înainte de spectacol, sau la ora 12.00 a zilei de spectacol.

Cam aceasta este ceea ce face marea diferenţă între Staatsoper şi alte teatre unde am cântat ca invitat. Acolo te duci pentru un rol, sau poate două în acelaşi timp şi te poţi concentra pe aceste roluri.

Mulţi cântăreţi, care nu sunt în ansambluri, cântă şi studiază poate maximum 10 roluri pe an. În vreme ce la Staatsoper trebuie să studiezi şi să menţii în voce în jurul a 40 de roluri, de la baroc la contemporan, comedie, dramă, operă de copii sau operetă. Multe roluri ţi se distribuie fără a te întreba dacă ai chef să le studiezi, să le cânţi, sau dacă eşti într-adevăr pregătit în momentul respectiv şi ai foarte puţine şanse să refuzi.

Din cauza acestei situaţii, de foarte multe ori când primeşti o ofertă în altă parte, nu o poţi realiza pentru că nu se potriveşte în calendarul supraîncărcat de la Staatsoper.

În acest fel am fost constrâns să anulez zeci de oferte cu roluri foarte importante şi în teatre foarte bune.

Desigur, la Staatsoper ai marea şansa să cânţi şi să lucrezi cu mari staruri: cântăreţi precum Anna Netrebko, Juan Diego Florez, Placido Domingo, Piotr Beczala, Grace Bumbry, cu mari dirijori şi regizori, ceea ce poate în teatre mai mici nu se poate întâmplă.

Astfel ai de ales: să cânţi cu cei mari dar sa munceşti enorm, fără pauze, sau să ai un program mai relaxat într-un teatru mai puţin cunoscut. Responsabilitatea este foarte mare aici la Viena şi publicul cere mereu excelenţă, egal dacă eşti obosit, în formă sau nu.

Cred că oricare cântăreţ nu ar refuza o ofertă de la Opera de Stat din Viena.

Este o onoare sa cânţi pe scena legendară de la Staatsoper .

  Am încredere în ajutorul de Sus dar şi în puterea omenirii!

C.D. Care este cea mai mare satisfacţie a lui Sorin Coliban la finele unui spectacol ? Ce roluri vă sunt aproape de suflet ?

S.C. Cred că de fapt eu sunt un perfecţionist: înregistrez audio toate spectacolele mele, concerte şi chiar repetiţiile şi mă ascult mereu în scopul de a mă perfecţiona. Sunt foarte autocritic. Satisfacţia stă, bineînţeles şi în reacţia publicului, dar mai ales în a putea şti că am făcut tot ceea ce ţine de mine pentru a da o interpretare muzicală şi teatrală adecvată şi simbiotică, adică interpretarea să servească muzica, sensul cuvintelor şi regia.

Rolurile mele preferate sunt Don Giovanni , Filip al II lea din Don Carlo, Fiesco din Simone Boccanegra, Procida din Vecerniile Siciliene de Verdi, Don Pasquale de Donizetti, Lord Sidney din Voiaj la Reims, Alidoro şi Magnifico din Cenuşăreasa de Rossini, Mephisto din Faust şi Fratele Lorenzo din Romeo set Juliette de Gounod, Olandezul din Olandezul zburător, Fasolt din Aurul Rinului şi Landgraf Hermann din Tannhäuser de Wagner.

Ador rolurile unde poţi arăta tot ceea ce posezi vocal şi teatral, unde ai o întreagă paletă de nuanţe şi de situaţii interpretative. Aceste roluri şi încă multe altele sunt cele ce sunt aproape de sufletul meu.

Nu îmi plac rolurile în care trebuie doar să cânţi tare şi sa te lupţi cu o orchestră imensă, care de multe ori şi ea cânta prea tare, fără să te asculte şi fără să te ajute, iar din punct de vedere teatral nu ai prea mult de interpretat.

C.D. Multe staruri ale operei afirmă că succesul este datorat doar muncii şi perseverenţei şi nu există formulă magică pentru acesta. Dar o formulă matematică există ?

 Sincer să fiu, şi eu cred în muncă şi studiu, dar mai ales în inspiraţie! Daca un rol, muzica sa, textul, personajul mă inspiră , atunci pot crea, pot adăuga idei teatrale, muzicale, nuanţe şi culori noi! De multe ori succesul stă şi în şansa de a întâlni oameni, colegi, directori, regizori, dirijori , creatori de costume şi decoruri, pianişti , muzicieni, profesori de cânt şi actorie, coreografi, regizori de reluări (aceştia sunt foarte importanţi şi de multe ori rămân în umbra altora!), agenţi care să iţi recunoască talentul şi să aibă puterea şi să iţi ofere o parte din cunoştinţele şi talentul lor, fără însă să iţi blocheze creativitatea şi inspiraţia personală şi ajutându-te să progresezi încet sau repede în carieră şi in dezvoltarea artistică.

Poate este acea mixtură magică pe care mulţi o numesc “destin”? Contează pe cine întâlneşti . Singur, nu poţi face o carieră de cântăreţ pentru că este o carieră ce se dezvoltă în grupuri sociale mai mici sau mai mari.

Matematic, nu am încercat încă să transcriu formula succesului, dar poate că asta este diferenţa între aceste domenii. Formula succesului în artă este imposibil de calculat, este un fel de magie. Muzica este bazată cumva şi pe matematică, dar are nevoie de mai mult pentru a avea succes...

Iar matematica este o ştiinţa demonstrabilă şi unde totul se bazează pe calcul.

C.D. Pandemia COVID afectează dramatic viaţa artistică.  Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor s-a oprit.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi cum se adaptează artistul Sorin Coliban  la situaţia actuală?

S.C. Da, din păcate, această pandemie a atins destul de rău pe foarte mulţi şi aproape în toate domeniile şi a lovit neaşteptat, iar numărul celor ce şi-au pierdut viaţa este mult prea mare şi din păcate continuă să crească!

Am mai avut timp să cânt în Suedia Don Pasquale în ianuarie şi la Elbphilarmonie în Hamburg rolul Satan în Les Beatitudes de Cesar Franck pe 23 februarie, după care tot ceea ce mai aveam planificat la Staatsoper, Volksoper şi în Danemarca a fost anulat.

Nu prea am o strategie. Mai întâi mă păzesc atât cât pot, mă odihnesc şi aştept să văd cât va mai dura această situaţie. La Viena, unde locuiesc, slavă Domnului,  nu este aşa un prăpăd ca în Italia, Spania, SUA şi, mai nou, în multe alte ţări, dar urmăresc cu tristeţe, teamă şi uneori disperare ce se întâmplă în ţările extrem de lovite de pandemie, dar şi la noi în ţară. Sunt în contact permanent cu familia mea din ţara şi încerc să îi ajut cumva.

Speranţa este tot ce ne mai rămâne şi să ne rugăm.

 C.D:  Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în sala de spectacole/ concert?

S.C.: În primul rând, cum spuneam, eu mai sper să ne întoarcem cândva, cât de curând, pe scenă, în condiţii normale, ca înainte.

Desigur, aceste transmisii de înregistrări şi chiar de concerte live fără public sunt o şansă de a continua în momentul actual de criză... şi vor constitui şansa de a salva cultura dacă, Doamne fereşte, nu se va îmbunătăţi situaţia actuală în următoarele 3 sau 4 luni. Însă este păcat, pentru toate domeniile spectacolului live, să nu mai aibă şansa contactului direct cu publicul! Este o mare lipsă a transmisiilor online. Dar, până una-alta, publicul primeşte astfel cel puţin o parte din magia spectacolului şi poate vedea chiar distribuţii importante cu solişti şi muzicieni, care unii, din păcate, nu mai sunt printre noi! Este o soluţie bună pentru situaţii disperate precum situaţia actuală. Sa sperăm că viitorul nu se va baza numai pe transmisii online.

Am fost şi eu luat prin surprindere de pandemie. Agenţiile mele nu mai lucrează ca înainte. Aştept să văd când îmi primesc contractele pentru proiectele viitoare şi dacă vor fi realizabile.

Încerc, însă, să fiu optimist. Citesc mult despre trecutul omenirii şi despre cum a reuşit mereu să îşi revină din situaţii grele şi extrem de complicate. Am încredere în ajutorul de Sus dar şi în puterea omenirii!