Costumele din filmul „Aferim!” pot fi văzute, într-o expoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costumele de epocă din "Aferim!",  film care va fi lansat pe 13 martie în cinematografele din România
Costumele de epocă din "Aferim!",  film care va fi lansat pe 13 martie în cinematografele din România

Costumele personajelor principale din filmul “Aferim”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute  la AFI Palace Cotroceni din Bucureşti (strada Vasile Milea nr 4). Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX.

“Realizarea costumelor a durat aproape 6 luni, timp în care s-a muncit intens la documentare, apoi concept şi confecţionare. Pentru producerea costumelor au lucrat peste 30 de oameni (croitori, asistenţi, oameni de patină, costumieri, meşteri populari, manufacturieri) şi am colaborat cu patru consultanţi specializaţi în vestimentaţie civilă şi militară”, a declarat Dana Păpăruz.

“Pentru acest film au fost realizate aproape 2000 de costume iar bucureştenii care vor ajunge în săptămânile următoare în AFI Palace Cotroceni vor putea vedea unele dintre cele mai reprezentative piese vestimentare atât pentru film cât şi pentru perioada în care se întâmplă acţiunea lungmetrajului regizat de Radu Jude” a mai adăugat Dana Păpăruz.


“AFERIM !” va fi lansat pe 13 martie în cinematografele din România, la o lună  după ce a câştigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.
Remarcate de criticii de specialitate , costumele din “AFERIM!” sunt expuse în perioada următoare la intrarea FAR din cadrul complexului comercial AFI Palace Cotroceni. În cadrul expoziţiei, pot fi văzute hainele purtate de Teodor Corban (zapciul), Mihai Comănoiu (fiul zapciului, dorobanţ),  Cuzin Toma (rob), Alexandru Dabija (boier), dar şi alte costume pe care publicul le va recunoaşte în film. Scenografia expoziţiei este semnată de Adrian Cristea.
După absolvirea secţiei de Design din cadrul Universităţii de Artă Bucuresti, Dana Păpăruz a lucrat ca designer de costume şi supervizor la peste 300 de reclame produse de agenţii de publicitate din ţară şi străinătate. În materie de film, are o bogată experienţă în producţii americane filmate în România: “Side Show” (2000, regia Thom Fitzgerald), “Princess of Thieves” (2000, regia Peter Hewitt), producţia BBC “Catherine the Great” (2005, regia John Paul Davidson, Paul Burgess), “Borat” (2005, regia Larry Charles). Dana Păpăruz a semnat şi costumele filmului “După dealuri” (2012, regia Cristian Mungiu).
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, “AFERIM !” în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuţiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu.
“AFERIM!” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timişoreana, MEDA, Dr Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă. Finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect susţinut de Eurimages.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite