
În a doua zi de mandat, noul ministru al Culturii, Corina Şuteu, a organizat o conferinţă de presă în holul instituţiei pe care o conduce, prezentând presei planurile sale pentru mandatul de şase luni pe care l-a preluat după destituirea lui Vlad Alexandrescu.
Printre priorităţile Corinei Şuteu se numără: rezolvarea scandalului de la Opera Naţională din Bucureşti, cinematografia română, care include şi prezenţa României la Festivalul de Film de la Cannes, Bienala de Arhitectură de la Veneţia, dar şi chestiunile legate de patrimoniu, pe care fostul ministru al Culturii le avea în plan. Practic, se continuă proiectele acestuia, într-un mandat care se întinde pe următoarea jumătate de an.
”Nu preiau un mandat uşor”, a spus Corina Şuteu. ”Voi continua pentru şase luni o muncă deja începută”.
Corina Şuteu a publicat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, priorităţile mandatului său, între care a amintit rezolvarea situaţiei de la Opera Naţională Bucureşti şi ameliorarea legislaţiei culturale.
”Orice grabă nu va putea să rezolve problema. Situaţia de la Operă este şi o oportunitate de a avansa restul obiectivelor de natură legislativă”, a adăugat noul ministru al Culturii.
În cadrul conferinţei de presă, ministrul Culturii a răspuns scurt, afirmativ, la întrebarea jurnaliştilor legată de rămânerea lui Johan Kobborg la ONB: "Fireşte, că rămâne", a precizat, fără alte comentarii, Corina Şuteu.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: