Corespondenţă Eugenia Vodă, de la Cannes: „E luni: aveţi ordin să zâmbiţi!“

Într-un scurtmetraj (din Seances speciales) un regizor thailandez imaginează o dictatură a viitorului: totul în culori de bomboane fondante, totul însorit şi pastelat, oamenii ca nişte fericite păpuşi de cârpă, executând comenzile care le vin scrise pe ecranele mobilelor; de pildă comanda: „E luni: toată lumea zâmbeşte!̋..

Text de Eugenia Vodă

La pupitru, zeiţa care veghează paradisul totalitar e o imensă grasă (suntem într-o „ţară cu o singură grasă̋!), cu un zâmbet languros pe buzele groase şi cu o mină grijulie; când un om-păpuşă nu execută ordinul, pentru că e mort („pe Hades doar a-l birui, nicicând nu izbuti-va el”), va fi cules de pe pajiştea unde toată lumea stătea, la ordin, „drepţi!”, dezbrăcat de haine şi trimis în Cosmos... Vedem cadavre albe, rigide, străbătând în viteză, ca nişte amfibii, tunelul timpului, ajungînd la un fel de moară de vînt interstelară, viu colorată, care se învîrte în gol, corpurile intră în viteză printre paletele care le macină cu un zgomot casant, prin Cosmos plutesc bucăţi marmoreene de mîini şi de picioare... şi asta-i tot! E imaginea unui mod pur cinematografic de a vedea „lumea şi viaţa”, una dintre acele imagini puternice, pentru care merită să vii la Cannes şi să suporţi alte ore de „gumă de mestecat pentru ochi”, alte ore în care marketing-ul bate filmul, alte ore în care evenimente extra-cinematografice, gen „revoluţia sexistă”, trec în prim-plan, în defavoarea filmelor propriu-zise.

Până acum s-a detaşat net de pluton, în Competiţie, un film care nu priveşte înainte, spre dictaturile mileniului 4, ci înapoi, dincoace de Cortina de fier. Se cheamă „Vara”, de Kirill Serebrennikov (48 de ani, regizor de teatru şi de film). Lumea semi-clandestină a rock-ului în fosta Uniune Sovietică, în anii ’80, Bob Dylan versus Brejnev, eliberarea unor frumoşi nebuni prin muzică, alcool şi amor, în timp ce, în subteran, imperiul duduie deja, pe cale de explozie. E un film original, profund poetic, unul dintre acele filme rare pe care le poti vedea şi revedea de mai multe ori, fără să te plictisesti, aşa cum ai citi şi reciti un poem... Pentru cei care au trăit epoca: dincolo de muzică, un mix de Kundera, Nichita şi „Grigore Preoteasa”! Un poem electrizant şi nostalgic, despre libertate, talent, iubire şi ratare, dar şi un portret de epocă de o autenticitate şocantă. Ca şi când cinematograful a reuşit să pătrundă, cu o forţă unică de invenţie vizuală, în subconştientul unei epoci! Regizorul nu e prezent la festival, fiind arestat la domiciliu, la Moscova. Prietenii ştiu de ce, şi au spus-o cu voce tare: lui Serebrennikov, cunoscut drept critic al actualei puteri, i s-a înscenat o poveste legată de o fraudă financiară cu deturnarea unor fonduri publice, la teatrul pe care îl conduce. Festivalul i-a scris o scrisoare preşedintelui Putin, rugându-l să intervină, iar Putin a răspuns, tot printr-o scrisoare, că i-ar fi făcut plăcere să ajute Cannes-ul, dar nu poate interveni, pentru că... „justiţia e independentă! (amestec de huiduieli şi de hohote de râs, în sala Debussy, unde a fost citit pe unde a fost citit pe scenă răspunsul)...