Condiţia umană după Wim Wenders

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre fotografiile iconice ale lui Sebastião Salgado, făcută într-o mină de aur din
Brazilia
Una dintre fotografiile iconice ale lui Sebastião Salgado, făcută într-o mină de aur din Brazilia

ESENŢIAL Nimeni nu ar trebui să piardă filmul documentar „Sarea pământului“, realizat de marele regizor german Wim Wenders, un film despre fotografie şi cinema, dar mai ales despre umanitate şi planeta Pământ.

Filmul este subintitulat „O călătorie cu Sebastião Salgado“, fotograful brazilian care este şi principalul protagonist al acestui documentar şi al cărui fiu, Juliano Ribeiro Salgado, este coregizorul lui Wim Wenders pe parcursul realizării sale. Dacă aveţi impresia că nu cunoaşteţi opera lui Sebastião Salgado, impresie pe care o au toţi cei care află de-abia odată cu acest film de numele lui, de fapt vă înşelaţi, sigur cel puţin una dintre fotografiile sale v-a trecut la un moment dat prin faţa ochilor: Sebastião Salgado (71 de ani) nu este doar autorul unora dintre cele mai cunoscute fotografii (în egală măsură de fotoreportaj şi artistice) ale ultimelor decenii, ci şi unicul martor, prin intermediul lentilei aparatului de fotografiat, al unor evenimente majore şi înmărmuritoare, precum genocidurile din Ruanda sau fosta Iugoslavie.

Filmul lui Wim Wenders este, însă, mai mult decât un simplu documentar biografic despre unul dintre cei mai importanţi artişti – dar şi conştiinţe publice, „martor privilegiat al condiţiei umane“, aşa cum este definit la un moment dat în film – ai ultimelor decenii. „Sarea pământului“ – şi de aceea spun că ar trebui văzut de oricine este cât de cât interesat de condiţia sa ca fiinţă umană – are aproape Totul în cele puţin sub două ore cât durează. Este în primul rând un film despre fotografie şi implicit despre cinema – fotografie definită încă din prima secvenţă a filmului, conform etimologiei din greacă, drept „scriere/desen cu lumina“, aşadar fotografia şi cineamul nu fac decât să continue demersul multisecular al picturii.

„Noi suntem lumea“

Este apoi un film despre relaţia dintre un tată şi fiul său, din moment ce tânărul Juliano Salgado, privat în copilărie de prezenţa părintelui aflat în lungile sale călătorii pe diverse continente (părinte pe care-l vedea însă mai degrabă ca pe un aventurier şi pe un supererou), devine la maturitate un colaborator apropiat al acestuia în calitate de cineast, cu scopul de a-şi cunoaşte şi înţelege mai bine tatăl. Aşa cum spuneam, Juliano Ribeiro Salgado este prietenul lui Wim Wenders şi coregizor împreună cu acesta la turnarea filmului. De altfel, ideea filmului i-a venit regizorului german tocmai atunci când a fost invitat de Juliano să se alăture călătoriilor exploratorii ale celor doi.

„Sarea pământului“ este însă în primul rând un film despre umanitate şi nonumanitate, despre ceea ce ne face în mod predominant să fim cu toţii oameni, fiinţe umane. Salgado a fost multă vreme mai ales un fotograf social, preocupat de fotografierea oamenilor simpli, cei care sunt „sarea pământului“, pe care i-a căutat pe toate continentele, dar mai ales în America sa Latină natală şi în Africa. Mai rar un film ne-a arătat atât de convingător că suntem cu toţii fiinţe umane, suntem fiii aceleiaşi planete, indiferent de rasă şi de nivel de civilizaţie, dar suntem identici atât în ceea ce priveşte binele, cât şi teribilul rău care se află în noi.

Ca în ziua Facerii

În sfârşit, dar deloc în ultimul rând, vorbim despre un film care ridică o odă, splendidă din punct de vedere vizual, frumuseţii (încă) nealterate a planetei Pământ. În a doua parte a carierei sale, Salgado – pentru a se reface după şocul existenţial avut ca martor al genocidurilor din anii ’90, atât din Africa (Ruanda, Congo) cât şi din fosta Iugoslavie – s-a dedicat fotografierii pur şi simplu a uluitoarelor peisaje ale Pământului, precum şi vieţii sălbatice, aşadar fără prezenţa omului, cu excepţia cazului unor triburi izolate, care trăiesc la fel ca în preistorie.

Rezultatul este albumul „Geneza“, cu imagini ale unor peisaje încă neatinse de mâna omului, la fel ca în momentul Facerii (dacă nu ştiaţi, totuşi aproape jumătate din suprafaţa planetei este încă nealterată de prezenţa umană). În paralel, activitatea lui Salgado şi a soţiei sale (colaboratorul de-o viaţă al artistului) la Institutul Terra – constând în refacerea unei păduri tropicale pe un sol complet deşertificat – ne arată un lucru foarte important: din fericire, procesul de distrugere a naturii nu este ireversibil, voinţa omului poate face şi în acest sens minuni.

Fotograf din întâmplare

Filmul „Sarea pământului“ (nominalizat anul acesta la Oscarul pentru documentar, pe care i l-a „suflat“ producţia despre Snowden) prezintă activitatea lui Sebastião Salgado în ordine cronologică, începând cu copilăria petrecută într-un mic sătuc din centrul Braziliei. Cariera iniţială a lui Salgado a fost cea de economist, a ajuns la fotografie dintr-o întâmplare, dar după vârsta de 30 de ani a luat decizia radicală de a renunţa la orice alte preocupări şi de a investi totul în ceea ce atunci era doar pasiunea sa. Fiecare dintre etapele carierei brazilianului, dintre preocupările sale, concretizate de cele mai multe ori într-un album fotografic de referinţă, este transpusă în imagini în câte un capitol al filmului: periplul în America Latină, dezvăluirea în anii ’80 a cumplitei foamete de pe continentul african (Etiopia, Sahel, zona subsahariană), „Mâinile omului“ (album dedicat celor care muncesc cu propriile mâini, muncii fizice), „Exodus“ (în anii ’90, documentează masivele dislocări de populaţie, migraţii de refugiaţi, din Africa şi chiar din Europa, dar contactul direct cu genocidurile din Ruanda şi ex-Iugoslavia îl aruncă într-o profundă criză existenţială), „Geneza“, despre care am vorbit mai sus (în care Salgado se reinventează ca fotograf al naturii sălbatice)...

À la manière de Salgado

Wenders alege tehnica prezentării fotografiilor extraordinare ale acestuia comentate de însuşi autorul lor, a cărui figură este câteodată supraimprimată peste imaginea fotografică; scurte intervenţii au şi regizorul însuşi, precum şi fiul fotografului, Juliano Salgado. Mai mult, Wenders se joacă filmând anumite secvenţe din partea introductivă a filmului, care prezintă locurile natale din Brazilia ale lui Salgado, în maniera inconfundabilă a peisajelor fotografului.

Prin urmare, toată lumea ar trebui să vadă „Sarea pământului“, documentarul lui Wim Wenders, încă în cinema. Aşa cum spuneam, este un film despre mai Totul: despre fotografie şi cinema, despre relaţia tată-fiu, despre umanitate şi non-umanitate, despre istoria deceniilor recente, despre Pământ şi – totuşi – posibila sa vindecare... Rar un film a arătat mai bine că „we are the world“, suntem toţi fiii aceleiaşi planete, indiferent de rasă şi nivel de civilizaţie; suntem la fel, cu binele şi mai ales cu teribilul rău aflat în noi. Specia umană este condamnată, trebuie să dispară, crede Salgado după ce este martorul inimaginabilului genocid din Ruanda, dar tot el, împreună cu minunata sa familie, este cel care reface de la zero o pădure tropicală în centrul Braziliei, arătându-ne că totuşi există speranţă pentru rasa umană şi pentru planeta pe care vremelnic o locuieşte.

Wenders şi Herzog, „ultimii mohicani“

Două ore de cinema pur şi perfect, prin care Wim Wenders (69 de ani) se confirmă încă o dată ca unul dintre cei mai mari cineaşti nu doar contemporani, ci din întreaga istorie. Din cei patru regizori care constituie nucleul tare al aşa-numitului „tânăr cinematograf vest-german“ din anii ’70, Fassbinder s-a stins în anul 1982, iar Schlöndorff, maestrul ecranizărilor în acea vreme, se poate spune că la un moment dat a „murit“ artistic, neputându-şi depăşi nivelul atins în 1979 cu „Toba de tinichea“...

Interesant este că ceilalţi doi, Wim Wenders şi Wener Herzog (72 de ani), autori ambii ai unor filme uluitoare de-a lungul celor patru decenii de activitate, s-au axat de la un moment dat pe realizarea unor filme documentare dintre cele mai neconvenţionale. Demersurile celor doi nu seamănă deloc între ele, dar ambele sunt de o originalitate extremă. Precedentul efort al lui Wenders a fost documentarul 3D „Pina“ (2011), dedicat coregrafei Pina Bausch, dar cele două filme nu au legătură unul cu altul, cineva n-ar putea ghici că „Pina“ şi „Sarea pământului“ sunt făcute de acelaşi om.

Chiar în aceste zile, Wenders a avut premiera germană a celui mai nou film al său, „Every Thing Will Be Fine“, prin care regizorul se reîntoarce la ficţiune. Ca să fim drepţi, din „noul val“ vest-german mai sunt însă activi şi Margarethe von Trotta (73 de ani), autoare în 2012 a unei foarte apreciate biografii „Hannah Arendt“, şi chiar şi veteranul Edgar Reitz (82 de ani), care a recidivat acum doi ani cu o nouă serie „Heimat“ (la bază, una dintre capodoperele absolute ale cinemaului)...

Info

Sarea pământului / The Salt of the Earth / Le sel de la terre (Franţa-Brazilia-Italia, 2014)
Regia: Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado
Cu: Sebastião Salgado, Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado

5 stele

Citeşte şi: interviul meu cu regizorul german Wim Wenders

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite