Concursul Internaţional George Enescu - Finala secţiunii violoncel

În seara zilei de 13 septembrie, aplauzele din sala Ateneului Român s-au aşternut peste ultimele acorduri ale concertelor în urma cărora s-a stabilit ordinea acordării premiilor la această prestigioasă competiţie.

Semifinala, nu mai puţin întregul concurs, a proiectat acea imagine a unui basorelief din cetatea antică a Pergamului care înfăţişa lupta dintre zei şi giganţi. Privind retrospectiv, se poate afirma fără nici un dubiu că nivelul pe care l-a atins acest segment al concursului a fost unul excepţional, toţi candidaţii, de la mic la mare fiind artişti-solişti care ar fi onorat orice sală vestită de concert. Desfăşurarea a înregistrat un crescendo continuu, din repertoriul impus făcând parte pentru prima dată o sonată op. posthum scrisă de Enescu în prima parte a vieţii sale, o lucrare pentru suflet, extrem bogată în ceea ce priveşte multitudinea de trăiri pe care le face cunoscute prin intermediul artei sale.

Într-un context de epocă şi atmosferă  cei şase aleşi au alăturat sonorităţilor enesciene pe cele ale Sonatei pentru violoncel şi pian în re de Debussy, rafinate, uneori lascive, iar pentru piesele de mare virtuozitate au fost alese At the Fountain de Karl Davydov şi Elfentanz Spinning Song de David Popper.  Credem că a fost extrem de stresant pentru juriu  să decidă, poate cu o strângere de inimă, numele celor trei care au mers în finala cu orchestră: Anastasia Kobekina, Mon Puo Lee şi Zlatomir Fung. Ca fapt divers, semnalăm că Mon Puo Lee  a cântat Sonata de Enescu din memorie, adică pe dinafară! Cu regret am fost nevoiţi să ne luăm rămas bun de la Octavian Lup, care a avut o evoluţie cu totul remarcabilă, de la expresivul Jamal Aliyev şi nu mai puţin de la prezenţa scenică a japonezei Ayano Kamimura. Între cele două segmente ale celei de a treia etape a fost programat recitalul violoncelistei coreene Eun Sun Hong, câştigătoarea ediţiei din 2014. Presimţind probabil că va fi o „atmosferă de excepţie”, artista a alcătuit un program pe măsură atât în ce priveşte dificultatea cât şi originalitatea.

În cele Şapte variaţiuni „Bei Männern, welche Liebe fühlen” pe o temă extrasă din Flautul Fermecat de Mozart, scriitura beethoveniană reuneşte dificultăţile stilistice cu cele tehnice, solista fiind magistral secondată de pianistul Thomas Hoppe. Deşi scrisă în 1934, Sonata op.40 în re minor înfăţişează ceea ce se reţine cu precădere din opera camerală de crepuscul a lui Şostakovici, ca un fel de éternel retour, o anume seninătate şi delicateţe a liniilor melodice care, deşi alunecă în tonalităţi neaşteptate sunt extrem de expresive, îndemnând la introspecţie, în timp ce dinamismul mişcărilor în Allegro este spumos, colorat  evocând atmosfera de foire şi de Städtel; toate acestea s-au regăsit în interpretarea  perfectă, încărcată de autenticitate a celor doi artişti. După tandreţea şi fericirea  extatică emanată de Adagio şi Allegro op. 70 de Schumann, în care s-a evidenţiat tonul vibrant al violoncelistei, a urmat revelaţia serii, o excepţională Sonată pentru violoncel (terminată în 1948) aparţinând lui Francisc Poulenc, despre care presa de specialitate spune că „întâlnirea cu ea  generează o experienţă extraordinară”. Cu siguranţă că nu se referă doar la interpreţi, ci mai ales la cei care apreciază o muzică scrisă cu cea mai înaltă măiestrie, care poartă toate trăsăturile unei capodopere menite să reflecte spiritul unei epoci: rafinament, linii melodice superbe, armonii scânteietoare, cu  numeroase elemente neoclasice şi neobaroce. Am reţinut finalul excepţional, cu cele două entităţi sonore distincte, într-o execuţie de zile mari: Francis Poulenc, Eun Sun Hong şi redutabilul Thomas Hoppe. Şi a fost o dimineaţă… şi a fost o seară… în sala plină a Ateneului, Filarmonica George Enescu dirijată de Alexandre Bloch (Franţa) a acompaniat pe cei trei finalişti amintiţi. Anastasia Kobekina, care a fost răsplătită cu Premiul al II-lea şi cu cel oferit de dirijorul Alexandre Bloch, a evoluat pe paginile Concertului op. 85 în mi de Edward Elgar, lucrare cu caracter predominant contemplativ şi elegiac, foarte potrivit cu ethosul slav al interpretei, aparent fragilă asemenea unei eroine desprinsă din romanele lui Tolstoi.

Scriitura a avantajat foarte mult solista, dialogul dintre  violoncel orchestră fiind mai aerisit faţă de orchestraţia Concertului pentru violoncel op. 104 de Antonin Dvořak scris în 1894, pe teritoriul american, cu dezvoltări clasice şi apetit pentru instrumente de suflat de alamă. Mon Puo Lee, câştigătorul Premiului al III-lea, a oferit o interpretare viguroasă (Brahms afirma despre concert că este o lucrare „virilă”) pe care a rafinat-o însă cu sensibilitatea sa  de esenţă profund lirică şi de extrema implicare în actul artistic. În sfârşit, tânărului de numai 17 ani, Zlatomir Fung, care a concurat pentru Statele Unite, i-a fost decernat Marele Premiu stabilindu-se şi un fel de record: pentru prima dată s-a acordat această distincţie  într-o finală la care a fost interpretată Simfonia Concertantă op. 8 de George Enescu. Cuvintele sunt sărace pentru a descrie talentul şi maturitatea fenomenală cu care este înzestrat acest artist. Ne readuce în memorie pe violoncelistul Alexandr Rudin care a câştigat la numai 16 premiul cel mare la Concursul J.S. Bach de la Leipzig.

Este minunat că aceste daruri pe care le putem numi divine nu încetează să aducă bucurie în sufletele celor ce caută frumosul. Şi, pentru că se mai întâmplă şi lucruri bune, Frans Hellmerson, care a făcut parte din juriul concursului, a acordat un premiu special care a mers la un semifinalist, Jamal Aliyev din Turcia, constând dintr-o bursă la Kronberg Academy. De asemenea, pianistei Han Wen Jennifer Yu i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun acompaniator străin pentru Sonata op. posth. de Enescu. Au fost 10 zile magice, iar cei care nu au figurat printre laureaţi pot să aibă satisfacţia că publicul a avut pentru fiecare dintre ei câte un premiu imaginar, care cândva, undeva, se va materializa cu siguranţă.