Concursul Internaţional George Enescu 2016 - secţia Vioară

Afluxul candidaţilor spre această binecunoscută competiţie, care de la înfiinţarea ei în 1958 a avut un destin atât de straniu, a înregistrat la această ediţie un mare număr de violonişti – se pare că acest lucru s-a petrecut întocmai şi la celelalte discipline – încât s-a simţit nevoia unei trieri prealabile, cu toate că până la începerea competiţiei lotul se mai „cerne” de la sine.

Pentru vioară au fost selectaţi 56 de concurenţi dintre care s-au prezentat pe podium 48. Ca de obicei, în ultimele două decenii, asiaticii au fost covârşitori şi au concurat nu numai sub drapelul ţării de origine, dar din ce în ce mai mulţi  pentru alte state,  în care s-au stabilit sau în care îşi desăvârşesc studiile. Daca în urmă cu vreo 15 ani supremaţia o de ţinea Japonia, iată că acum Coreea de Sud are un mare avans datorită unor politici culturale foarte eficiente, cu rezultate extraordinare. Din totalul celor 48 de concurenţi prezenţi, 22 erau din Extremul Orient sau Asia de Sud-Est şi ar fi fost şi mai mulţi dacă s-ar fi  prezentat în integralitate, astfel că 16 au reprezentat Coreea de Sud şi 6 Japonia, restul concurând aşa cum am spus, sub alte stindarde.

Etapa I s-a desfăşurat pe programul clasic deja: Bach, Mozart şi Paganini unde candidaţii au fost nevoiţi să arate abilităţile instrumentale  în contexte stilistice foarte diferite. Faţă de alte ediţii programele au fost cumva mai puţin spectaculoase atât din cauza timpului limitat pe care l-au avut la dispoziţie -  25 de minute în contextul în care Ciaccona de Bach sau o Fugă de mari dimensiuni cum este cea în Do major (BWV 1005) durează doar ele cam 15 minute - cât şi ca nivel mediu general. Comparativ cu Violoncelul, care a avut o serie de excepţie, la vioară a fost un nivel înalt dar nu cu totul ieşit din comun. Noutăţile din aria interpretativă au fost destul de puţine: pentru lucrarea de Mozart care a fost ceva mai bine asimilată stilistic, s-a optat pentru cadenţe altele decât cele tradiţionale ale lui Joachim sau Sam Franko, unul dintre candidaţii din România (Valentin Şerban) propunând-o pe cea scrisă de Enescu.

Ne pare un gest de bun simţ, altădată fiind impus Concertul nr. 7 cu cadenţa enesciană (fiind prima şi cea mai buna din câte există), concursul având drept scop promovarea compozitorului prin toate cele pe care le-a scris! Paganini a fost perimetrul „favorizat” în sensul că au fost atacate capricii cu mare grad de dificultate, excelent susţinute (nr. 11, 4, 24, 10), ceea ce demonstrează că se pune un mare accent spectacularul virtuoz. Concurenţii români (5) s-au prezentat în general bine, evidenţiindu-se desfăşurarea fără cusur a Ioanei Cristina Goicea care, de fapt,  a trecut cu uşurinţă peste barajul de foc al Etapei a II-a unde, conform regulamentului, sunt acceptaţi doar 12 concurenţi. Pe scena Ateneului Român, lotul artistic a continuat concursul susţinând o altă probă constând din trei lucrări diferenţiate ca stil. Credem că „prilejul de poticnire” l-a constituit tocmai Sonata de Beethoven la alegere în care abordările au fost din cele mai stranii, cu toate că există foarte multe înregistrări din toate timpurile care pot fi consultate în cazul în care există dubii sau alte nelămuriri. Sonatele sunt de factură  diferită aşa încât se pot urmări doar repere generale pentru care însă trebuie cunoscută întreaga operă beethoveniană. S-au remarcat în acest sens interpretările lui Erzhan Kulibaev (Kazahstan, absolvent al Conservatorului din Moscova, de 29 de ani) şi a Ioanei Goicea, mai clasice şi unitare, cu o dialectică adecvată. Reprezentanţii Coreei de Sud, Yoo Hwapyung şi Kim Donghyun (care încă nici nu a împlinit 17 ani!), şi ei trecuţi cu brio în semifinală, au evitat Beethoven interpretând Fantezia op. 131 în Do de Schumann, respectiv Rondo Brillant D895 de Schubert, mai dificile tehnic, dar cu care au rezonat sufleteşte mai bine. Remarcabile au fost variantele oferite de aceşti doi concurenţi şi Sonatelor 4 şi 6 de Ysaÿe, socotite lucrări de virtuozitate.

Se pare că la propunerea unui membru al Juriului, Remus Azoiţei, pentru lucrarea enesciană impusă s-a ales Lăutarul (vioară solo) din Suita Impresii din copilărie op.28. Este frântură de spiritualitate românească în care interpretul este nevoit nu numai să intre în complicata scriitură a partiturii ci mai ales să intuiască procesul imaginativ al tânărului scripcar care şezând pe margine de cerdac, schiţează idei-frânturi sonore într-o dispoziţie pe care însuşi autorul o descris-o: gioccoso! S-au mai bucurat pentru continuarea competiţiei Lomeiko Alexandra din Noua Zeelanda şi Kim Gyehea din Coreea de Sud. Mult succes!