E posibil ca entuziasmul să fi fost stimulat în mod special spre finalul evoluţiei; iar aceasta dat fiind managementul inteligent privind succesiunea lucrărilor recitalului. In încheierea evoluţie sale Ştefan Tarara a oferit celebrul opus pentru vioară solo, o uimitoare pagină datorată lui Niccolo Paganini, Variaţiunile pe tema Nel cor più non mi sento, una dintre cele mai dificile momente ale literaturii violonistice scrise vreodată ! Nu este vorba numai de acurateţea impecabilă a evoluţiei, de claritatea planurilor muzicale, de diferenţierea logică, timbrală, a acestora, de o muzicalitate ghidată de buna simţire artistică, cea care evită exhibiţionismul gratuit… ; nu este vorba numai de o tehnică violonistică susţinută în mod suveran; mai mult decât atât, mă refer la entuziasmul iradiant, cel care încălzeşte comunicarea pe parcursul parcurgerii acestei pagini ce devine fermecătoare atunci când spectacolul cel mare al muzicii este ghidat de o muzicalitate cu totul impresionantă.

Ştefan Tarara alături de orchestră

Celelalte momente ale recitlului? S-au situat într-o cu totul altă zonă stiilistică. Mă refer la Rondo-ul brilliant de Schubert, lucrare căreia i-a fost surprins tocmai caracterul strălucitor al evoluţiei instrumentale, aspect condiţionat de simţul acut al melodicităţii vocale propriu compozitorului; …mă refer la prima Sonată beethoveniană pentru pian şi vioară, lucrare realizată magistral în sensul deplin al unei funcţionale, al unei exemplare colaborări muzicale camerale.

Căci Ştefan Tarara a avut-o alături pe soţia domniei sale, pe tânăra pianistă Lora-Evelin Tarara, o muziciană dedicată domeniului atât de vast al colaborării muzicale camerale.

Este util de ştiut, Ştefan face parte dintr-o familie de muzicieni, familie în care tatăl – violonist la rândul domniei sale – şi-a făcut cu decenii în urmă sudiile la Bucureşti; a avut un cuvânt important în orientarea profesională a copiilor.

Incepând cu acest an Ştefan deţine importanta funcţie de asistent al celebrului profesor Zachar Bron, personalitate care a ghidat evoluţia artistică a tânărului muzician în cadrul cursurilor de la Universitatea de Muzică din Zurich.

Ştefan Tarara deţine de asemenea funcţia de concert-maestru al Orchestrei Filarmonice din Mannheim; a concertat în compania orchestrelor radiodifuziunilor din Munchen, Stuttgart şi Ljubljana…; susţine cursuri de măiestrie în numeroase centre muzicale europene.

Este laureat al unor cunoscute competiţii violonistice cum sunt Henryk Wieniawski de la Poznan-Polonia, Rodolfo Lipizer din Gorizia-Italia sau Tibor Varga de la Sion-Elveţia.

Ştefan cântă pe o celebră vioară Nicolo Galiano oferită drept urmare a obţinerii unei importante burse germane.

Personal aştept cu vădit interes evoluţia sa pe parcursul semifinalei concursului actual, moment pe parcursul căruia  va prezenta cea de a 3-a Sonată enesciană în caracter popular românesc.

Trebuie să mărturisesc, aproape în deplin acord cu membrii juriului condus de marele profesor Pierre Amoyal, personal am nominalizat pe cinci dintre tinerii violonişti intraţi în semifinală; în afara violonistului de origine română au fost selectaţi Stepan Lavrov din Rusia, Fodor Roudine din Franţa, violonistele Yang Yoon, Bae Wonhee, Park Sungmi din Corea de Sud. Din ce motive nu a intrat în acest lot şi japoneza Shinoyama Haruna ? Greu de  spus. Era perfectă! In privinţa muzicalităţii, a acurateţei intonaţionale, a condiţiei tehnice pe ansamblul acesteia. A dezinvolturii violonistice. Nu a intrat, poate, în lotul finaliştilor dat fiind faptul că mai mult de jumătate dintre aceştia ar fi provenit dintre elevii şefului de comisie. O precauţie firească.

Nu poţi să nu observi, jumătate dintre concurenţii intraţi în finala concursului provin din Corea de Sud. Mai bine de o treime dintre totţi concurenţii sosiţi la Bucureşti, indiferent de secţie, sunt originari din Oreintul îndepărtat, inclusiv din Japonia sau din China; marea lor majoritate sunt educaţi în şcolile din partea de vest a continetului european. Sunt serioşi, sunt determinaţi, sunt organizaţi. Dobândesc în Europa nivelul cel înalt al educaţiei muzicale artistice. O dată în plus putem constata  că civilizaţia europeană este una umanist-universală.

Marţi vom fi martorii finalei la vioară şi a erapei secunde la  violoncel. Tot mâine are loc tragerea la sorţi pentru competiţia pianiştilor.

Să le dorim tuturor… să aibă parte de multă baftă!

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.