Concert de gală dedicat lui Enescu, în două oraşe din Portugalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzica lui George Enescu se va auzi în decembrie la Porto şi Lisabona
Muzica lui George Enescu se va auzi în decembrie la Porto şi Lisabona

Violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Toma Popovici şi violonistul Ştefan Horváth vor prezenta publicului din Portugalia muzica celebrului compozitor român Geroge Enescu, în două concerte de gală, organizate pe 3 şi 5 decembrie, la Porto, respectiv Lisabona.

Concertul, susţinut de un trio românesc, format din vârfuri importante ale actualei generaţii de tineri interpreţi, Răzvan Suma (violoncel), Toma Popovici (pian) şi Ştefan Horváth (vioară), prezintă, printre altele, "Sérénade lointaine, pentru vioară, violoncel şi pian", de George Enescu, o lucrare relativ rar interpretată, şi "Trio nr. 2 în E flat major pentru pian, vioară şi violoncel op. 100", de Franz Schubert.

Piesa enesciană, creată în 1903, în anii dinaintea marii conflagraţii mondiale, respiră o delicată nostalgie şi aminteşte de parfumul saloanelor aristocratice bucureştene şi pariziene ale începutului de secol XX, informează Institutul Cultural Român (ICR) din Lisabona.

Concertul de la Porto va avea loc pe 3 decembrie la Casa da Música, partener tradiţional al ICR Lisabona. Casa da Música, operă a celebrului arhitect olandez Rem Koolhas, inaugurată în 2001, când oraşul Porto fusese desemnat Capitală Europeană a Culturii, a devenit o instituţie emblematică a metropolei nordice a Portugaliei, dar şi un reper cultural internaţional de primă mărime.

Concertul de la Fundaţia Calouste Gulbenkian din Lisabona a fost programat pentru data de 5 decembrie. În vastul complex muzeal şi cultural al Fundaţiei se află cea mai prestigioasă sala de concerte din Portugalia.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite