Compozitorii George Enescu şi Anatol Vieru, omagiaţi la ICR New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compozitorul şi violonistul George Enescu
Compozitorul şi violonistul George Enescu

Institutul Cultural Român din New York găzduieşte două evenimente muzicale dedicate compozitorilor români Anatol Vieru şi George Enescu, pe 22, respectiv 23 noiembrie. Violonistul Sherban Lupu va cânta în ambele zile, în Sala Auditorium a ICR New York.

Pe 22 noiembrie, în seara în care va fi cinstit compozitorul Anatol Vieru, pe scena Sălii Auditorium din New York vor urca pianista Lena Vieru Conta, soprana Micaela Mingheras şi violonistul Sherban Lupu.

Lena Vieru Conta, fiica marelui compozitor Anatol Vieru, va prezenta creaţia şi personalitatea ilustrului muzician, iar Sherban Lupu va vorbi din perspectiva violonistului care i-a interpretat lucrările şi s-a implicat în valorizarea creaţiei lui Anatol Vieru. Doina Uricariu se va referi la remarcabilele creaţii semnate de Anatol Vieru, inspirate de literatura română.

Din programul evenimentului fac parte piese pentru pian în interpretarea pianistei Lena Vieru Conta, lieduri în interpretarea sopranei Micaela Mingheras, acompaniată la pian de Lena Vieru Conta, "Versete pentru vioară şi pian" cu Sherban Lupu, la vioară, şi Lena Vieru Conta, la pian. În prima parte a serii va avea loc vernisajului expoziţiei Lenei Vieru Conta "Paintings and Collages", care cuprinde lucrări din expoziţii anterioare, vernisate de artistă în România, Canada şi Europa. Expoziţia ilustrează polivalenţa unui artist român, dăruit în egală măsură muzicii şi picturii.

Anatol Vieru (8 iunie 1926, Iaşi - 15 octombrie 1998, Bucureşti) a compus peste 120 de lucrări, printre care simfonii, cvartete pentru coarde, concerte şi piese de muzica corală, muzică de cameră, precum şi operele "Iona" după Marin Sorescu, "Praznicul calicilor" după Mihail Sorbul, "Ultimele zile, ultimele ore" după Puşkin şi Bulgakov şi "Telegrame - teme şi variaţiuni" după I.L. Caragiale. A obţinut premiul de compoziţie George Enescu (1946), premiul Herder (1986) pentru întreaga activitate, precum şi marele premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1996).

Seara lui Enescu la New York 

În seara de 23 noiembrie, Sherban Lupu va concerta alături de pianista Martha Locker, tot la Sala Auditorium din New York, în cinstea marelui compozitor George Enescu. Lupu va susţine o conferinţă despre partea mai puţin cunoscută a compoziţiilor lui George Enescu, subliniind importanţa partiturilor create pentru vioară, instrument care i-a adus renumele de interpret fără pereche al marilor concerte de vioară. De asemenea, Sherban Lupu va vorbi despre dialogul profesional şi de creaţie care a existat între Eugene Isaye şi George Enescu.

Vor fi audiate compoziţii enesciene precum "Aubade" (1899), "Serenade lointaine" (1903), "Andantino malinconico" (1951), "Prelude and Gavote" (1898), "Airs dans le genre roumain" (1926), "Legende" (1891), "Serenade en sourdine" (1915-1920), "Fantaisie concertante" (1932, aranjament Sherban Lupu), "Nocturene. Villa Avrayen" (1931-1936), "Hora Unirii"(1917), şi "Aria and Scherzino" (1898-1908, aranjament Sherban Lupu).

Sherban Lupu este considerat de critici unul din cei mai valoroşi interpreţi ai muzicii lui George Enescu. Lupu a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, precum Kennedy Center, Queen Elisabeth Hall, Carnegie Hall. În decursul carierei sale de solist în Europa şi Statele Unite, acesta a interpretat împreună cu Menahem Pressler ciclul complet al Sonatelor lui Beethoven şi s-a specializat în muzica ţării sale natale, România, în cea a Europei de Est, precum şi în repertoriul romantic de virtuozitate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite