Codul lui Brâncuşi, dezvăluit la Palatul Artelor de la Bozar, în inima Europei

„Brâncuşi nu-şi explica operele“, afirmă curatorul celei mai ample retrospective a operei artistului român din ultimii 25 de ani. Expoziţia, care a deschis Festivalul Artelor Europalia, de la Bruxelles, încearcă să decripteze demersul artistic al sculptorului.

 „Rugăciune“, „Cuminţenia Pământului“, „Sărutul“, „Leda“, „Măiastra“, „Domnişoara Pogany“, „Începutul Lumii“, „Muza adormită“ se află printre cele 29 de sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi, care pot fi văzute în expoziţia intitulată „Brâncuşi, sublimarea formei“. Organizată în cadrul Festivalului Artelor Europalia, unde România este ţară invitată, cea mai amplă retrospectivă a operei artistului român din ultimii 25 de ani este deschisă până pe 12 ianuarie 2020, la Palatul Artelor Bozar de la Bruxelles. Institutul Cutural Român coordonează evenimentele prezentate în Europalia.

Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York au împrumutat opere de Brâncuşi pentru retrospectiva de la Bozar, care a şi deschis festivalul de la Bruxelles. Din ţară, pentru expoziţia Brâncuşi, lucrări importante au fost împrumutate de la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova şi din colecţia Academiei Române. Întreaga colecţie, expusă la Centrul Bozar pe o suprafaţă de 1.500 mp, cuprinde peste 250 de obiecte, lucrări, fotografii, schiţe, documente şi alte exponate inedite, precum Brâncuşi pictat de Modigliani sau colecţia de discuri a artistului.

Expus la loc de cinste în Bruxelles

Brâncuşi nu poate fi prezentat cronologic, iar expoziţia care îi este dedicată în Festivalul Europalia din Belgia reprezintă „o lecţie pedagogică despre demersul lui artistic“, spune Doina Lemny, doctor în istoria artei şi curator al prezentării de la Palatul Bozar.

Vizitatorii pot admira numeroase sculpturi celebre realizate de Brâncuşi, devenite acum capodopere „clasice“ ale artei moderne, precum „Începutul Lumii“, „Muza adormită“ sau „Sărutul“. Doina Lemny, curatorul expoziţiei „Brâncuşi. Sublimarea formei“,  prezintă operele marelui sculptor român în tururi speciale.  Sunt prezentate anumite lucrări care au marcat ruptura lui Brâncuşi de Rodin. Operele lor se află în oglindă la începutul expoziţiei de la Bozar.

 „«Cuminţenia Pământului» este o lucrare cu totul aparte, nu a fost făcută niciodată în bronz, de aceea este şi foarte preţioasă. După cum «Sărutul» nu a fost niciodată lucrat în bronz, pentru că Brâncuşi nu l-a văzut niciodată în bronz“, a precizat istoricul. În expoziţie se află multe desene de-ale lui Brâncuşi cu motivul sărutului.

„Au fost atât de multe versiuni de sărut, încât acestea au devenit semnătura  de îndrăgostit a lui Brâncuşi“, a apreciat criticul de artă.

Centrul Pompidou a oferit mai multe capodopere printre care „Leda“, iar Tate Gallery din Londra a acceptat să împrumute trei opere extraordinare, între care „Măiastra“, pasărea stilizată a sculptorului român. O primă secvenţă din expoziţie este o introducere în personalitatea artistului, aşa cum ar fi dorit el să rămână în posteritate şi pe care a realizat-o prin autoportretul fotografic.

O a doua secvenţă aduce în lumină formaţia sa artistică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti pe care o va continua la Paris cu opere ce amintesc de această formare academică: busturi sculptate după model, precum „Cap de copil“, „Orgoliul“, „Supliciul“. Cu acestea, el intră în dialog cu artiştii din Paris precum italianul Medardo Rosso şi mai ales cu figura dominantă a artei la început de secol XX, Auguste Rodin. Opere ca „Somnul“, „Peştele“, „Rugăciune“ vin să aducă o notă de modernitate sculpturilor purtând acelaşi nume realizate de maestru.

„Creaţia lui Brâncuşi este mai intimă, mai omenească decât a lui Rodin. Din punct de vedere al redării figurii, Rodin ţine să scoată în evidenţă frumuseţea modelului, pe când Brâncuşi îşi pune întrebări despre cum să sugereze adormirea femeii. În aceeaşi măsură, în acelaşi stil, a creat şi «Rugăciune», opera împrumutată de la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti“,  a spus Lemny.

Povestea „Ledei“, între lebădă şi falus

„Leda“ din 1920, a cărei realizare Brâncuşi o filmează, a fost creată din marmură. Muzeul din Chicago nu o împrumută niciodată, pentru că este prea fragilă. Mai târziu, în 1926, Brâncuşi a creat-o în bronz. „Lucrarea ne trimite cu gândul la lebădă. Brâncuşi nu-şi explica operele. Aceasta este o operă ambiguă. Este un tors de femeie, iar partea care ar putea fi eleganţa gâtului lebedei este un falus, o întâlnire dintre un tors de femeie şi un falus, un act de îmbinare. În această perioadă, Brâncuşi face opere complexe“, a explicat curatorul.

Doina Lemny a conceput de fapt un fel de parcurs biografic complet al artistului.

„Toată lumea are impresia că îl ştie pe Brâncuşi. Nu este aşa. Am încercat să fac ordine în această învălmăşeală, mai ales că Brâncuşi nu poate fi prezentat cronologic. El a lucrat în serii care s-au dezvoltat paralel. A fost foarte greu de făcut o expoziţie Brâncuşi, am încercat să demonstrez că el a dezvoltat serii de opere“, a spus Lemny.

Într-o altă sală de la Bozar sunt expuse lucrări care exprimă esenţa unui chip. „Aceasta este esenţa lui Brâncuşi. S-a preocupat de a găsi esenţa lucrurilor, de a găsi esenţa unui chip. Brâncuşi simplifică forma şi de aceea am şi intitulat această expoziţie «sublimarea formei», pentru că el ajunge la simplificare până la a o sublima“, a punctat curatorul.

Sculpturi oglindite în fotografii

Când i s-a propus să fie curatoarea acestei expoziţii, Lemny s-a gândit la acest concept de „sublimare a formei“, prin care să poată argumenta de ce Brâncuşi este un artist universal. „Chiar dacă el a păstrat în el această moştenire românească – nimeni nu se poate debarasa de moştenirea pe care o are din ţara mumă, Brâncuşi devine universal tocmai printr-un dialog pe care îl lansează cu confraţii lui, cu artiştii de-o seamă cu el, cu el însuşi şi cu materialul. Pentru mine a fost aproape ca un pariu. O asemenea expoziţie nu se face în viaţa unui curator decât o dată“, a subliniat Doina Lemny.

Expoziţia ne duce în interiorul lumii artistului. Îl descoperim pe Brâncuşi fotograf, cineast, desenator. Într-un film realizat de el însuşi şi proiectat în deschiderea expoziţiei de la Bozar, din Bruxelles, Brâncuşi îşi acoperă faţa. „Opera mea contează, nu eu“, pare să ne spună. Fiecare sculptură este prezentată alături de imaginea proiectată în fotografiile de pe pereţi. Expoziţia arată faptul că Brâncuşi era pasionat de fotografie şi voia să dirijeze privirea spectatorului către o interpretare.

Publicul este invitat, aşadar, să descopere atelierul lui Brâncuşi, precum şi parcursul său între România şi Franţa, efervescenţa creativă a epocii, complicităţile sculptorului român cu alte personalităţi ale avangardei. Prin fotografii, filme, cărţi, tablouri, desene, publicaţii de epocă, mărturii, universul lui Brâncuşi ne devine familiar, ca şi sursele sale de inspiraţie.

„Am rămas cu totul şi cu totul emoţionat descoperind, în această expoziţie, un desen de-al lui Brâncuşi cu trei copii, în peniţă, de o frumuseţe extraordinară. Am impresia că, uneori, vizitatorii caută, mai degrabă, să descopere lucruri noi despre Brâncuşi, decât să vadă sau să revadă opere clasice, pe care oricum le ştiu din albume şi din alte expoziţii“, a mărturisit Matei Vişniec, prezent la vernisajul expoziţiei. 

Domnişoara Pogany, obsesia în cinci versiuni

Doina Lemny mărturiseşte că expoziţia dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi „este un vis“ pe care şi l-a îndeplinit în inima Europei. Una dintre cele mai remarcabile realizări este faptul că, într-o sală, la Bozar, se pot vedea mai multe versiuni ale Domnişoarei Pogany. „«Muza adormită» a devenit lucrarea de pe afişul emblemă al expoziţiei de la Bozar“, a explicat curatorul. 

Numele statuii provine de la pictoriţa maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911. Tânăra i-a servit lui Brâncuşi drept model în cele câteva luni cât i-a fost şi iubită. Brâncuşi a creat cinci versiuni ale „Domnişoarei Pogany“, în decurs de două decenii, ghipsul iniţial a fost făcut în 1912, fiind urmat de execuţii în marmură şi bronz până în 1933.

Asemănarea cu fotografia pictoriţei Margit Pogány este frapantă. Figura de o delicateţe extraordinară, cu ochi enormi ca de libelulă, este în acelaşi timp un portret şi efigia unei frumuseţi încărcate de mister „Domnişoara Pogany“ din 1931 este executată în marmură albă pe un soclu de calcar şi lemn de stejar. „Ochii aduc aminte de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiţie bizantină. Părul modelului este strâns deasupra grumazului într-un coc dublu spiralat, ca un fel de mere de aur, iar pe gâtul ce coboară prelung, mâinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic.

De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degajă într-adevăr o vrajă halucinantă“, afirma criticul de artă Dan Grigorescu.

„Domnişoara Pogany“ din 1933 este din bronz lustruit şi are un soclu de piatră plasat pe un soclu de lemn, fiind o versiune în bronz a variantei sculptate în 1919. Despre această operă Brâncuşi spunea: „Probabil că pot să mă gândesc la o interpretare încă mai bună a Domnişoarei Pogany. Cine poate spune că o operă de artă e terminată?“.

Mondenul Brâncuşi

În atelierul lui Brâncuşi se întâlneau foarte mulţi reprezentanţi ai avangardei pariziene şi mondiale, care trăiau la Paris. „Astfel, am expus opere de Modigliani, de Duchamp, de Leger pentru a arăta că Brâncuşi nu era singur şi nu era un solitar, în ciuda aparenţelor. Am ţinut neapărat să expun şi o operă de Irina Codreanu, sora Lizicăi, dansatoarea, pe care o ilustrăm cu câteva fotografii excepţionale făcute de Brâncuşi în timp ce ea dansează printre sculpturi. Despre Irina Codreanu se spune că a fost ucenica lui Brâncuşi, dar Brâncuşi nu le numea aşa. Nu dorea să devină profesor de sculptură. Aceasta este noutatea expoziţiei“, a subliniat curatorul Doina Lemny.

Interesul curatoarei a fost să se arate esenţialul lucrului lui Brâncuşi şi ambianţa din atelierul său. „Era prieten cu cei mai modernişti artişti, cu Marcel Duchamp, care l-a lansat în Statele Unite, cu Francis Picabia, Fernand Léger, Tristan Tzara. Deci este important să arătăm această ambianţă care se crease la atelier. În plus, am prezentat dansatoarele, printre care Lizica Codreanu a noastră, pe care Brâncuşi a fotografiat-o îmbrăcată într-un costum confecţionat de el, reprezentând-o în timp ce dansa după Gymnopediile lui Erik Satie, un alt mare prieten de-al său, compozitor“, a povestit istoricul de artă.

„Un mare actor, până la urmă“

„În mod excepţional, am încercat să readucem aici ambianţa de la atelier. El şi-a creat propria legendă, fiind un mare actor până la urmă, pentru că îşi punea o tichie pe cap, o făcea pe marele filosof, era foarte modern. Primea în atelier, încă din 1918-1920 pe cei mai în vogă artişti ai avangardei, era prieten cu Amedeo Modigliani, şi avem în expoziţie un portret splendid al lui Brâncuşi realizat de acesta“, a menţionat curatoarea.

În atelier erau întâlniri vesele, spune curatorul, fără pretenţii.

„Man Ray, de pildă, l-a ajutat să-şi cumpere un aparat de fotografiat. Din acel moment, nu mai acceptă să fie fotografiat de altcineva şi nici să-i facă altcineva fotografiile. Îi plăcea să se fotografieze şi să-şi facă propriile filme. A făcut din asta o pasiune“, a declarat Lemny.

Expoziţia de la Bozar se încheie cu fotografii şi un film din ansamblul de la Târgu-Jiu, singura realizare pe care Brâncuşi şi-a dorit să o instaleze în aer liber. „Încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi au existat trunchiuri şi bârne, coloane trunchiate de lemn“, a precizat criticul de artă. Prima versiune expusă a unei coloane datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi a expus proiectul sub numele devenit celebru, spunând despre „Coloana infinitului“ că, mărită, ar putea sprijini bolta cerească. O boltă sub care ochii privitorilor devin, peste ani, tot mai mari de uimire. Peste 30.000 de vizitatori din întreaga lume au venit în şase săptămâni la Bozar să vadă câteva dintre minunile lumii.