În ultimele două decenii a fost ataşat cultural şi de presă al Ambasadei României la Berlin, prim-colaborator al Ambasadei României la Berna, iar după 2014, a fost director adjunct şi ulterior director al Institutului Cultural Român din Berlin. În 2016 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură cu romanul Vârstele jocului. Strada Cetăţii, apărut la Editura Cartea Românească.

„Tot al doilea loc, uneori două sau trei consecutive, sunt goale, pe motiv de distanţare socială.”

Oltea Şerban-Pârâu : Cum arată luna iunie 2020 la Berlin, în mod normal una dintre capitalele europene cu cea mai intensă viaţă culturală ?

Claudiu Florian: Dezmorţită, încercând a se dumiri. Parafrazând titlul unui film românesc, se poate spune că lumea berlineză, în rând cu lumea largă, se întreabă: „Este sau nu este? Vine sau nu vine al doilea val?”. Actul cultural, mai vitregit în ultimele luni decât actul politic sau factorul economic, revine, chiar dacă din doi în doi. Respectiv din două în două locuri. Localurile, teatrele, sălile de concert se redeschid treptat, deşi deocamdată sub această restricţionare: tot al doilea loc, uneori două sau trei consecutive, sunt goale, pe motiv de distanţare socială. S-a tot repetat că lunile abia trecute, pe cât au fost de neprielnice manifestărilor publice, pe atât de prielnice ar fi fost creaţiei, omul creativ şi creator putând sta acasă şi scrie, picta, compune, concepe. Rămâne de văzut în perioada următoare, când s-or deschide uşile atelierelor şi sertarele, în ce măsură a fost aşa.

Oltea Şerban-Pârâu : Unde ar fi trebuit să fie Claudiu Florian în martie şi unde este în această lună iunie 2020, când toată lumea artistică europeană şi americană se află în stand by, aşteptând ridicarea restricţiilor generate de efectele indirecte ale pandemiei care a blocat evenimentele publice de peste tot sau implicându-se în puţinele evenimente posibile la acest moment ?

C.F.: A trebuit să fiu unde sunt: pe corabia ICR Berlin.

O.Ş.P. Cum a parcurs scriitorul Claudiu Florian această perioadă ?

C.F. Cunosc un Claudiu Florian, dar nu prea îl ştiu de scriitor. Ştiu că a scris cândva o carte şi de atunci tot încearcă. Ştiu că doreşte să devină unul, ştiu că parcurge de ani de zile, pe bucăţi şi cu paşi când mari, când mici, întinderea volumului doi al „Vârstelor jocului”, după care, odată sfârşită treaba cu bine, nu va mai obiecta când e numit astfel. Cum a parcurs acela această perioadă? Sincer? A tăiat scânduri, a dat jos şi a construit pereţi, a dat găuri în ei, a pus rafturi şi dulapuri, a cărat şi a împins mobilă de colo-colo. Totul la propriu, nu în vreo scriere literară sau ca figură de stil. Printre burghie, dibluri şi profile a raşchetat un volum de versuri proprii, din trecutul relativ recent. Mai trebuie să-l vopsească, să-l dea cu lac, să-l măsoare şi să vadă dacă merge scos la poartă. 

O.Ş.P. Contextul este absolut fără precedent. Pe ce repere se sprijină omul de cultură Claudiu Florian în acest moment, dar managerul de Institut Cultural Român?

C.F. Reperele rămân mereu aceleaşi, indiferent de intemperii: zestrea culturală românească, publicul german, rostul nostru aici. În materie de management a trebuit să ne adaptăm situaţiei, să regândim programul anual, conceput de cu 2019, şi să vedem ce rămâne, ce se amână, la ce se renunţă pentru moment sau cu totul, ce putem face nou, ce se potriveşte spre a fi organizat şi prezentat online.

O.Ş.P. Ne aflăm la sfârşitul lunii iunie, când în funcţie de landul despre care vorbim, în Germania se pot desfăşura evenimente culturale cu un număr foarte mic de participanţi 50-150, în interior sau exterior. Care este situaţia în mod real ? Este previzibil un calendar al redeschiderilor ?

C.F. Cine poate şti? În ianuarie, o situaţie precum cea din lunile care au urmat nu era nicidecum previzibilă. Calendarul redeschiderilor a fost inaugurat, treptat, în luna mai. Primele instituţii de cultură care au revenit la viaţă au fost muzeele, galeriile de artă şi pinacotecile, de stat şi private. Nu toate, câteva. Cu limitările dictate de împrejurări, unele instituţii permiţând doar accesul câte unui vizitator pe 20 de metri pătraţi. Se vorbeşte despre o „sete” a publicului, după perioada de izolare, însă această sete pare a fi mai degrabă dirijată către ieşirile în parcuri şi la evenimente în aer liber decât către manifestările închise. Deunăzi am vizitat un muzeu de artă cu o expoziţie temporară de mare valoare şi nu pot spune că era năvală, cu toţi cei 20 de metri pătraţi de căciulă avuţi la dispoziţie.

„Guvernul german a alocat pentru programul „Neustart Kultur” („Repornire cultură”) suma de un miliard de euro”

O.Ş.P - Cum au fost susţinuţi artiştii din domeniul artelor spectacolului în Germania? Până acum şi în perspectivă, pentru că vorbim despre o factură majoră… Despre un domeniu care face parte dintre primele închise şi ultimele deschise… Un domeniu care funcţionează în Germania şi din subvenţie publică şi pe baze private.

C.F. – O ţară care ţine la renumele de „Land der Dichter und Denker”, Ţară a poeţilor şi filozofilor, este dispusă a susţine acest renume, la ananghie, şi în plan material. În acest sens, guvernul german, respectiv Însărcinatul Federal pentru Cultură şi Mass-Media, a alocat pentru programul „Neustart Kultur” („Repornire cultură”) suma de un miliard de euro. Din această sumă, 480 de milioane sunt destinate întreţinerii şi adaptării infrastructurii culturale, 250 pentru redeschideri de instituţii, după aducerea la standardele de igienă necesare, 150 pentru proiecte alternative şi formate digitale, 100 pentru compensarea, pe motiv de pandemie, a pierderilor în instituţiile de stat, şi 20 pentru posturile private de radio. Capitolul bugetar care răspunde întrebării dumneavoastră este primul, cel dotat cu 480 de milioane. Din acestea, 150 de milioane revin teatrului şi dansului, teatrelor private, festivalurilor, organizatorilor şi impresarilor. Restul sunt alocate domeniilor muzicii (150 milioane), filmului (120 milioane), galeriilor, centrelor socio-culturale şi editurilor (30 milioane). În cuvintele Însărcinatului Federal pentru Cultură şi Mass-Media, Monika Grütters, în centrul atenţiei acestei „contribuţii fără egal în lume” se află „păstrarea locurilor şi arenelor culturale“, prin „asigurarea de ajutor, acoperirea unor necesităţi crescute în cadrul instituţiilor şi proiectelor, precum şi susţinerea ofertelor alternative, îndeosebi digitale.”

O.Ş.P. Vedeţi vreo similitudine între Germania şi România din punctul de vedere al abordării domeniului cultural în această perioadă de criză ? 

C.F. Similitudinea de care vorbiţi mă tem că există, dar se opreşte la punerea problemei: şi în Germania, şi în România se pune problema susţinerii culturii în această perioadă de criză. Însă în vreme ce la Berlin se alocă un miliard pentru consolidarea unor structuri existente, la Bucureşti directorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional declară: "Acest virus, pentru noi toţi, este de fapt o extraordinară oportunitate. Cred că este pentru prima dată, în istoria României, când se vorbeşte despre cultură la nivel public şi central. Este prima dată când se fac nişte paşi reali în direcţia susţinerii acestui sector şi a demarării unor reflecţii sistemice.” Nădăjduim! Am fost dezamăgit să aflu, de la însuşi directorul Institutului Naţional de Statistică, faptul că, la capitolul participare la activităţile culturale, media europeană anuală e de peste 60%, în ţări precum Franţa chiar 75%, în vreme ce populaţia României participă în proporţie de doar 30% la cel puţin o activitate culturală pe an. Nu comentez cauzele acestei stări de fapt. Constat doar că noi, funcţionarii reprezentanţelor în străinătate ale Institutului Cultural Român, contribuim, prin ceea ce facem, la sporirea – infimă, dar totuşi – a procentajului de participare a populaţiei autohtone la actul de cultură, în cazul nostru - cu specific românesc.

„Pe nimeni nu a mai interesat arta, în ultimul ceas pe Titanic. Însă orchestra de pe punte a intrat în legendă.”

O.Ş.P. După cum vedeţi dvs. din perspectiva germană şi mai exact a capitalei germane, ce importanţă au acum artiştii într-o lume paralizată de frică ? Pe cine mai interesează arta ?

C.F. Pe nimeni nu a mai interesat arta, în ultimul ceas pe Titanic. Însă orchestra de pe punte a intrat în legendă. În condiţiile izolării la domiciliu, într-o lume conectată la tot şi la toate, menirea artistului este mai necesară ca oricând. Abia acum entertainment-ul şi-ar putea depăşi condiţia sa superficială, de distracţie şi distragere, contribuind la ocuparea cu folos a minţii fiecăruia. În privinţa fricii paralizante, întreţinută prin abordări adesea panicarde în mass-media, de care nici Berlinul nu a fost scutit, găsesc, fără a minimaliza riscul obiectiv al pandemiei, că situaţia e pe undeva comparabilă cu concluzia omului din Povestea lui Creangă. "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!" Şi ar mai putea avea un rol major, artiştii, în astfel de vremuri: ar putea contribui, prin arta lor, la micşorarea distanţării sociale, care pe alocuri a ajuns să se măsoare nu doar în metri, ci şi în atitudine.

O.Ş.P. Ce impact are asupra activităţii ICR Berlin a avut această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la prezent?

C.F. Un impact major, ca peste tot. Am avut un plan anual, pe care l-am conceput din vreme în cadrul unei strategii, discutând cu artiştii, cu posibilii parteneri, rezervând spaţiile galeriei, fixând perioadele în calendar, evaluând bugetele necesare etc. etc. Situaţia ivită peste noapte ne-a blocat, iniţial, silindu-ne să anulăm sau să amânăm pe o perioadă nedeterminată toate proiectele prevăzute pentru primăvara acestui an. Galeria a rămas închisă. Spectacole, concerte, seri literare s-au anulat. O premieră în istoria postbelică: însuşi Târgul de Carte de la Leipzig nu s-a mai ţinut. Toate manifestările cu public au fost blocate. Era o situaţie ca în şah, de pat: actul artistic era nici mort, nici viu. Presupunând că am fi putut invita un artist român, pe care să-l prezentăm online unui public virtual, revenind în ţară, respectivul artist avea să intre automat în carantină două săptămâni. Nu convenea nimănui. O săptămână şi încă una am stat în expectativă, sperând că fenomenul e pasager. Văzând că nu e, am decis că nu se poate să ne abandonăm cu totul aşteptării şi am trecut la recuperarea a ce se putea recupera din program şi la organizarea de evenimente online.

O.Ş.P. Ce proiecte online aţi realizat sau aveţi în plan la ICR Berlin ?

C.F. Am căutat să rămânem fideli strategiei ICR Berlin pentru anul 2020, pe care am elaborat-o anul trecut, o continuare firească a strategiei multianuale 2016 - 2019. Aceasta prevede deopotrivă evocarea unor momente istorice şi personalităţi emblematice româneşti la aniversări rotunde (Eminescu, Cuza, Blaga, Lipatti, Celan, 140 de ani de relaţii diplomatice româno-germane, 80 de ani de la evenimentele din vara 1940, 100 de ani de la Tratatul de la Trianon etc.), cât şi promovarea producţiilor româneşti contemporane. Sub imperiul Corona, am început în aprilie prin prezentarea online a referatului istoric “1940 - Rolul României în deteriorarea relaţiilor germano-sovietice”, susţinut (de la Cluj) de istoricul clujean Ottmar Traşcă. Concomitent am trecut la realizarea primului tur virtual în Galeria ICR Berlin,  intitulat ”Tur Virtual în expoziţia Ion Bârlădeanu”. Ulterior, în luna mai, am demarat primul serial online  bi-săptămânal, intitulat artinthetimeofcorona, care s-a dorit a fi o platformă de auto-prezentare pentru artişti români din diferite domenii, pictori, fotografi, scriitori, coregrafi, cântăreţi, actori, instrumentişti etc., stabiliţi la Berlin. Am continuat cu prezentarea online a filmului biografic ”În sudul sufletului meu”, în cadrul omagierii poetului Paul Celan, la 100 de ani de la naştere şi 50 de ani de la moarte. Proiectul a constat în realizarea unui interviu live cu regizorul şi scenaristul filmului, Frieder Schuller, şi difuzarea filmului, timp de o lună, pe canalele ICR Berlin. Am continuat cu proiectul ”365 de zile în Germania. Istoriile migraţiei.”, care, cu mijloacele teatrului, doreşte să atragă atenţia asupra efectelor fenomenului migraţiei în rândul tinerilor, atât al celor care se mută într-o cultură diferită, cât şi al celor care îi întâmpină. În luna iunie am prezentat online biografia în imagini a primei Regine a României, Elisabeta - Carmen Sylva, pornind de la volumul biografic recent apărut, al istoricului literar Dr. Silvia Irina Zimmermann, „Cu pana în mână sunt o cu totul altă persoană. Carmen Sylva (1843-1916). Viaţa şi opera “. De asemenea, am trecut şi la externalizarea, conform conceptului nostru de lucru, a unor proiecte, în parteneriat cu instituţii germane de prestigiu. Astfel, am susţinut participarea românească a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, prin autoarea Gianina Cărbunariu, alături de o echipă artistică formată din 12 actori, la Festivalul de Teatru POSTWEST // guess where, organizat, de această dată online, de prestigiosul teatru berlinez Volksbühne, alături de teatre din zece ţări din estul Europei. În perioada imediat următoare avem în program prezentarea romanului grafic „Beethoven – Geniu nemuritor”, apărut cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la naşterea lui Ludwig van Beethoven, la cea mai prestigioasă editură germană în materie de benzi desenate, editura Carlsen din Hamburg. Pe un scenariu de Peer Meter, autor popular în Germania, volumul, prezentând detalii mai puţin cunoscute din biografia lui Ludwig van Beethoven, a fost ilustrat de către arhitectul şi graficianul român Remus Brezeanu, sub pseudonimul Rem Bro. De o înaltă ţinută grafică şi calitate artistică, volumul, proaspăt apărut, va fi prezentat în premieră de către ICR Berlin, urmând a fi propus şi unor edituri româneşti în vederea publicării în limba română. Mai departe avem în vedere, în perioada verii, iniţierea unui ciclu de lirică românească a anilor 60 şi 70, tradusă şi interpretată online, în limba germană, susţinerea participării româneşti la prestigiosul Forum de Film şi Artă Contemporană „Rencontres Internationales”, care se desfăşoară la Haus der Kulturen der Welt, „Casa Culturilor Lumii”, în inima Berlinului, avându-i drept invitaţi pe artiştii români Mona Vatamanu şi Florin Tudor, precum şi pregătirea participării unei formaţii româneşti de jazz în cadrul EUNIC Jazz Festival. O serie de evenimente majore, precum participarea românească, în octombrie, la EMOP – European Month of Photography, cel mai mare festival de profil din Germania, un concert de muzică clasică, în preajma datei de 3 octombrie, la împlinirea a 30 de ani de la reunificarea Germaniei, o expoziţie de artă contemporană, în spaţiile de reprezentare ale Ambasadei României, sunt doar câteva din proiectele pe care le pregătim în prezent.

Avem de gând să rămânem online şi după încetarea alarmei. Bineînţeles, în paralel cu activităţile noastre „tridimensionale”.

O.Ş.P. Personal, credeţi că se va trece majoritar în on line, din punctul de vedere al culturii, sau lumea va reveni în săli atunci când va fi posibil ?

C.F. În orice rău e şi un bine, spune o vorbă. Binele din acest rău major abătut peste oameni în 2020 este, din punctul nostru de vedere, faptul că am trecut consecvent la înregistrarea evenimentelor noastre şi prezentarea lor online. Este un câştig atât sub aspectul categoriilor, numărului şi ariei de răspândire ale publicului, cât şi, în ultimă instanţă, pentru memoria instituţională. Prin urmare avem de gând să rămânem online şi după încetarea alarmei. Bineînţeles, în paralel cu activităţile noastre „tridimensionale”.

O.Ş.P. Dacă am pune viitorul între puncte de suspensie în această perioadă şi ne-am întoarce privirea spre trecut, care ar fi momentele cheie din ceea ce s-a întâmplat la ICR Berlin, de când vă aflaţi aici?

C.F. Aş începe prin a menţiona participarea cu regularitate în ultimii ani a Orchestrei Române de Tineret pe scenele Filarmonicii şi Konzerthaus Berlin, în cadrul Festivalului Young Euro Classic, în unii ani fiind suplinită de orchestra Romanian Sinfonietta (2015), sau de Orchestra de Tineret România Moldova (2016). Miile de spectatori au răsplătit de fiecare dată performanţele respectivelor orchestre cu standing ovations. În rest, să o luăm cronologic, punctând doar principalele evenimente: 2014 a fost anul unei duble rememorări: prima, cuprinsă în simpozionul „300 de ani de relaţii ştiinţifice româno-germane; Cantemir – un European al primului ceas”, eveniment organizat împreună cu Academia Berlin-Brandenburg, a doua, expoziţia „Arhitectura Brâncovenească - Tradiţia continuă", însoţită de referatul „Politică şi arhitectură între trei imperii: Principele Constantin Brâncoveanu", al prof. dr. arh. Augustin Ioan. Şi de un concert de muzică veche românească, în interpretarea Ansamblului Flauto Dolce şi a sopranei Mihaela Maxim, eveniment organizat în colaborare cu Palais am Grossen Garten, din Dresda. Un mare eveniment în acelaşi an l-au constituit  Zilele Culturii Române la Berna, o serie de unsprezece manifestări pe parcursul a cinci zile, în capitala Elveţiei, de la concert la seară literară şi de la proiecţie de film la expoziţie de ie românească. În decembrie 2014, marcând 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, am organizat expoziţia în aer liber „Revoluţia Română – Drumul spre libertate“, în centrul istoric al Berlinului, piaţa Dorothea-Schlegel (expoziţie reluată pentru marcarea a 30 de ani, în decembrie 2019, şi arătată în Rogate-Kirche din Hamburg). În 2015 a avut loc un alt maraton similar celui de la Berna, anume Zilele Culturii Române la Frankfurt, precum şi expoziţia „Reşedinţa Princiară a Hohenzollernilor – Cotroceni, România”, aceasta din urmă în colaborare şi în spaţiile Casei Istorice Prusace-Brandenburgice (Haus der Preussisch – Brandenburgischen Geschichte) din Potsdam. 2016 a fost anul expoziţiei „Minunata lume nouă – Case ale migranţilor români”, la Muzeul Culturilor Europene şi la Collaboratorium im Aufbau, Berlin, însoţit de o serie de programe conexe, şi, de asemenea, anul expoziţiei „Dada games”, consacrată împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea mişcării dadaiste. În 2017, un eveniment deosebit de reuşit a fost expoziţia „A Tribute to Iris Barbura”, însoţită de un recital de pian Mihail Abramovich, şi de dansul Mariei Giambona, organizat în colaborare cu Fundaţia Camaro şi cu Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti. Tot în acel an l-am omagiat, la Ambasada României, în vară pe Titu Maiorescu, „dătătorul de nume” al ICR Berlin, la 100 ani de la moarte, printr-o evocare susţinută de un alt personaj care cândva fi-va omagiat întru el însuşi, Nicolae Manolescu, şi în toamnă pe poetul latin Ovidiu, la 2000 de ani de la moartea sa la ţărmul Pontului Euxin. Tot atunci, în spaţiile Bisericii Memoriale Kaiser Wilhelm din Berlin, am omagiat printr-un concert, în faţa a peste 700 de spectatori, personalitatea lui Dinu Lipatti, la 100 de ani de la naştere. Anul Centenarului, 2018, l-am început printr-o omagiere, la şi în colaborare cu Ambasada României, a lui Mihai Eminescu, realizată de academicianul Eugen Simion şi de actorul Ion Caramitru. În acel an, România a avut statutul de ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig, prilej pentru multe întâlniri pregătitoare şi un program conex zecilor de manifestări, organizat de ICR Berlin, în colaborare cu Universitatea din Leipzig şi cu o serie de edituri germane. Tot pentru acel prilej a fost editată şi lansată antologia de proză contemporană Das Leben wie ein Tortenboden - "Viaţa ca un blat de tort", conţinând un număr de 14 texte contemporane publicate după anul 2000, traduse în limba germană în cadrul atelierelor de traduceri literare, organizate de Catedra de Romanistică a Universităţii Humboldt şi de ICR Berlin. O mare expoziţie Geta Brătescu a avut loc, în coproducţie, la galeria nbk – Neuer Berliner Kunstverein, iar în decembrie am marcat Ziua Naţională la Munchen, concomitent cu omagierea lui Sergiu Celibidache, printr-un concert al Cvartetului Bălănescu şi interpretarea, în premieră mondială, a unui concert personal dedicat Maestrului. Anul 2019 a fost anul concertului Alexandru Tomescu, pe vioara Stradivarius Elder Voicu, în cadrul Bach Festival Leipzig, anul impunătoarei expoziţii Silviu Oraviţan, în spaţiile Ambasadei României la Berlin, anul recitalului extraordinar Maeştri ai Muzicii Româneşti, în interpretarea pianistei Ilinca Dumitrescu şi a fagotistului Vasile Macovei, anul Săptămânii Culturii Române la Gütersloh şi al mini-turneului spectacolului cu piesa „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în interpretare teatrului „Gheorghe Pastia” din Focşani, la Berlin şi Hamburg, şi, în fine, anul dublului concert al istoricei trupe Phoenix, de Ziua Naţională, la Berlin şi la Stuttgart. Anul 2020 a început în forţă, prin organizarea unui ciclu de patru evenimente, consacrate împlinirii a 75 de ani de la deportarea etnicilor germani la muncă silnică în URSS; ulterior ICR Berlin s-a implicat în susţinerea prezenţei româneşti la ediţia din acest an a Berlinalei, ce are loc prin tradiţie în luna februarie. După care a intervenit nedoritul blocaj. În realizarea multora din acţiunile de mai sus am căutat să atragem şi să lucrăm cu parteneri germani  importanţi, colaborare ce se dovedeşte de fiecare dată avantajoasă atât sub aspectul organizării, cât şi sub aspectul promovării şi atragerii unui public mai numeros. O constantă în munca noastră o reprezintă susţinerea participării româneşti la numeroasele festivaluri de film din Germania, de peste an, începând cu Berlinala şi continuând cu Festivalul GoEast Wiesbaden (aprilie-mai), Festivalul de film de scurt-metraj de la Oberhausen (mai), SEEFF – South East European Film Festival – Berlin (iunie), Filmfestival Cottbus (noiembrie), Interfilm – Berlin (noiembrie). De subliniat existenţa Festivalului de film românesc „Rekonstruktion. Filmland Rumänien”, organizat în parteneriat cu cinemateca Zeughauskino, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Germaniei, din inima Berlinului. Festivalul s-a aflat în 2019 la a patra ediţie, după succesele înregistrate în 2010, 2012 şi 2015. Anul trecut au fost prezentate 19 producţii cinematografice româneşti - cele mai recente filme premiate la festivalurile internaţionale, precum şi o selecţie a unor pelicule care au obţinut premii în ultimii cinci ani la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Ţin să subliniez că majoritatea acestor proiecte au fost realizate în cadrul unei intense munci de echipă a mâinii de oameni de la ICR Berlin, cu contribuţia masivă, de fiecare dată, a colegilor din Centrala ICR de la Bucureşti. Se cam uită sau ignoră acest aspect, însă în spatele fiecărui eveniment de o seară stă o logistică întreagă şi stau săptămâni şi luni şi zeci de ore de muncă şi pregătire din partea fiecărui membru al echipei.

O.Ş.P. Cum vedeţi reluarea activităţii cu public din toamnă pentru ICR Berlin?

C.F. O aşteptăm cu nerăbdare. Sperăm ca publicul să îndrăznească…

O.Ş.P. O întrebare directă: în cazul acestui tip de debut prudent, cu săli mai mici, cu scaune goale între spectatori, în sală sau în aer liber, care va creşte doar dacă nu vor fi probleme, cu cât credeţi că sunt mai periculoase spectacolele în actuala situaţie, decât circulatul în transportul în comun, cu avionul, sau cu trenul ? O opinie sinceră…

C.F. Nu vă pot răspunde decât din perspectiva omului de pe stradă, a „simplului cetăţean”: am de ajuns undeva şi trebuie să iau trenul, metroul sau autobuzul – le iau. Chiar şi în vremuri precum acestea. Îmi doresc să văd un spectacol sau alt gen de manifestare artistică, şi ele au loc – mă duc şi le văd. Dacă situaţia tot e de natură să port căpăstru, de mine depinde cât îl las de lung. Mă înscriu şi eu în rândul miliardelor de oameni care păşesc cu convingerea: „doar n-o să mi se întâmple tocmai mie!”. Comparaţia cu tot dinadinsul a gradului de risc, bunăoară al spectacolelor cu circulaţia în comun, îmi pare a fi un element în plus de întreţinere a neliniştii. Nu particip. 

Pâinea artistului adevărat are multă sare, din ocnă, din sudoare, din lacrimi.”

O.Ş.P. Să încheiem într-o notă optimistă. Care ar fi mesajul scriitorului Claudiu Florian pentru artiştii din întreaga lume în acest moment, fie că sunt artişti liber profesionişti sau angajaţi ai unei instituţii publice de cultură, fie că sunt instrumentişti într-o orchestră sau corişti sau vedete ale lumii muzicale internaţionale.

C.F. Constat că ab initio creditaţi acest mesaj al meu drept unul optimist. Existenţa artistului de-a lungul istoriei a fost preponderent una ingrată. A fost diapazonul, în bine şi în rău, al societăţii în care a trăit. Cât societatea era înfloritoare, artistul era preţuit. Când societatea devenea devoratoare, printre primele victime se numărau artiştii. Prezenta situaţie este pentru fiecare artist o bună ocazie, poate unică în viaţă, de evaluare de sine şi evaluare a lumii: întrucât se poate el lipsi de lume şi întrucât se poate lumea lipsi de arta lui? Pâinea artistului adevărat are multă sare, din ocnă, din sudoare, din lacrimi. Există un tablou al unui pictor romantic german, Carl Spitzweg, care surprinde foarte bine condiţia artistului. Se cheamă „Der arme Poet”, Sărmanul poet: într-o mansardă înghesuită, o saltea de paie şi o sobă, tot mobilierul. O haină ponosită într-un cui în perete, o pălărie agăţată de horn. Lumină dintr-o lucarnă şi câteva cărţi. Depus în saltea, cu pătura pe genunchi şi fesul tras pe urechi, înfundat într-o pernă cât toate zilele, poetul. Total detaşat de lumea care-l înconjoară, el compune, cu manuscrisul pe genunchi şi pana de gâscă între buze. Cu mâna dreaptă pare că toarce ideile din caierul inspiraţiei. Deasupra, deschisă şi agăţată sub podina teşită, o umbrelă veche, deschisă. Să nu-l plouă prin acoperişul răşchirat. Tabloul e emblematic: creaţia, când e creaţie autentică, răzbate prin toate filtrele omeneşti, fie ele ale sărăciei ori ale opulenţei. Prin urmare, cu modestie cutez a da celor enumeraţi de dumneavoastră în enunţul întrebării un îndemn pe care eu însumi încerc să-l aplic: Rămâneţi creativi! Nu disperaţi! Observaţi cu atenţie ce ni se întâmplă! Este o încercare! Va trece! Aş mai adăuga, de pe poziţia proletarului, urarea regească de mai demult: „La toţi cei de faţă şi viitori – sănătate!” Cât despre vedetele internaţionale şi cei care le născocesc, lor le-aş şopti la ureche, precum sclavul de odinioară cezarului în triumf: „aminteşte-ţi că eşti muritor”.