Claude Debussy - un artist, o conştiinţă

„Debussy are forţa de a da consistenţă unui alt tip de comunicări, adresare condiţionată de firescul adresării, de spontaneitatea inspiraţiei, de naturaleţea relaţiei dintre verbul francez şi sunet.“

Debussy a fost omagiat recent de câţiva dintre muzicienii Filarmonicii la împlinirea a 95 de ani de la intrarea sa în eternitate. A fost şi rămâne una dintre marile conştiinţe ale ţării sale.

Într-o perioadă în care spectrul muzicii wagneriene, al muzicii germane romantice riscau a căpăta o influenţă potopitoare inclusiv în marile centre muzicale ale Hexagonului, inclusiv la Paris, Debussy are forţa de a da consistenţă unui alt tip de comunicări, adresare condiţionată de firescul adresării, de spontaneitatea inspiraţiei, de naturaleţea relaţiei dintre verbul francez şi sunet. Se reface astfel o tradiţie de secole consolidată la vremea ei de Jean Philippe Rameau, mai apoi de Hector Berlioz.

Minunat lucru a fost acest recital susţinut la Ateneul Român! Nu poţi să nu realizezi, pe parcursul concertului, în parte intuiţia muzicală cu justă operativitate, în parte cultura stilistică, şi-au dat mâna cu rafinamentul timbral, de asemenea profesionalismul cu sensibilitatea comunicării; sunt aspecte ce potenţează marea operă a celui care a fost denumit în epocă Claude de France. Tipic camerală, formula de concert a etalat marile capodopere ale creaţiei compozitorului, spre exemplu celebrele lucrări destinate instrumentelor soliste ˗ emblematicul Syrinx prezentat de flautistuul Ion Bogdan Ştefănescu, transcripţia pentru harpă a primei piese din ciclul Arabesques, lucrare oferită de Ion Ivan Roncea, trei dintre sugestivele Stampe prezentate de pianistul Viniciu Moroianu.   

Pe toţi trei i-am regăsit în diverse formule instrumetale de duo, de trio, în compania violoncelistului Dan Cavassi ˗ Sonata pentru violoncel şi pian, a clarinetistului Cristian Mancaş ˗ prima Rapsodie pentru clarinet şi pian, a violistului Marian Movileanu ˗ uimitoarea Sonată  pentru flaut, violă şi harpă, lucrare ce propulsează în actualitatea începutului de secol XX, în deplin Art Nouveau, structuri intonaţionale şi formule instrumentale proprii climatului muzicii renascentiste, un climat pe care autorul îl comentează, în bună parte îl reinventează reînnodând o anume latură privind tradiţia muzicii franceze. „Iubesc muzica cu pasiune“ ˗ nota autorul ˗ „şi pentru că o iubesc încerc să o eliberez de tradiţia stearpă care o sugrumă“. În felul său atât de original, Debussy pare a fi preluat un gând al lui Giuseppe Verdi, cel care ˗ cu ani buni înaintea autorului francez ˗ amintea utilitatea apelului la trecut pentru a avansa de o manieră convingătoare spre viitor. Se referea la trecutul eliberat de dogme, cel al muzicii Renaşterii italiene aflate sub semnul viziunii poetice.

În mod cert, acest concert cameral a reprezentat un moment salutar aparte; căci asemenea programe sunt mai rar oferite publicului de instituţia Filarmonicii, un public în bună parte comod, mai puţin curios în ce priveşte titlurile noi, un public care iubeşte ceea ce ascultă şi reascultă de multă vreme, care preferă ceea ce deja cunoaşte.

În mod cert, o promoţie mai bine susţinută a evenimentului s-ar fi impus.

Materialul a apărut anterior în publicaţia România Literară.