Debutul lui „Întregalde” e un rezumat vizual hipercomprimat al formalismului Noului Val românesc şi echivalează cu un statement.

În el, avem panoramare (când sunt introduse personajele, într-o cameră în care produsele sunt distribuite în sacii cu ajutoare de Crăciun), tracking shot (când se stabileşte cu ce maşină ar urma să meargă personajul Mariei), cadru fix (procesiunea de plecare a jeepurilor din sat către destinatarii ajutoarelor), plan amorsă (cu ceafa Mariei, în maşina în mişcare).

Până aici, ne-am întors de unde am plecat. Suntem în aceeaşi cameră în care am mai fost, iar lucrurile sunt toate aceleaşi. Dar nu prea mai sunt la locul lor.

Maria, Dan, Ilinca şi prietenii lor descind în judeţul Alba, cu scopul de a distribui cadouri de Crăciun localnicilor lipsiţi de mijloace materiale. Aceştia îmbină utilul (distribuirea de ajutoare) cu plăcutul (o ieşire în toată regula cu prietenii, ceea ce presupune, printre altele, achiziţia unei ovine care urmează să fie pregătite la proţap). Scopul lor principal e ajutorarea unor săteni sărmani, însă privirea lor e mai mereu condescendentă. O bătrână cu mâna beteagă e asemuită cu Hellboy. Un ţăran care merge pe drumul care leagă două localităţi, cu Forrest Gump. Localnicul rom care se oferă să-i ajute când maşina lor se împotmoleşte în nămol, cu Tarzan. Freaks, săraci cu duhul, primitivi, astfel sunt ţăranii lui „Întregalde”, văzuţi prin ochii lui Dan şi ai Ilincăi.

Când trebuie să decidă dacă să ia sau nu un trecător cu autostopul (ba chiar e vorba de un bătrân care se plânge că nu mai poate să meargă), ajutorul e dat cu mare greutate, iar aproapele lor, cel pentru care se presupune că s-a organizat excursia umanitară, cade pe plan secund, în favoarea tapiţeriei maşinii. Însuşi ajutorul dat bătrânului devine pretextul ideal pentru un test drive, căci presupune aventurarea pe un drum forestier. Când Kente Aron (Luca Sabin) pune mâna pe fularul Mariei (Maria Popistaşu), Dan (Alex Bogdan) decretează că acesta devine bun de aruncat. În sfârşit, deşi cei trei se află pe un teritoriu prin excelenţă străin, adică într-o pădure în care n-au mai fost niciodată, şi încearcă fără succes să scoată maşina din nămol, sfatul localnicului e primit cu reticenţă, dacă nu cumva cu ostilitate făţişă.

Toate aceste tensiuni sociale servesc drept pretextul ideal pentru un thriller. Dar un thriller al cărui punct culminant întârzie şi iar întârzie, pentru ca, până la urmă, să nu mai vină deloc. Deşi, în cele din urmă, trioul urban e nevoit să-şi petreacă noaptea în pădure, furtul, violul sau crima nu se materializează. Dar nici nu se poate argumenta că cei trei ies din confruntare cu orgoliul intact. Dimpotrivă, macularea simbolică a propriului lor teritoriu, adică maşina în care  îl primesc pe Kente Aron, e o înfrângere suficient de categorică. Bătrânul îi agresează sonor şi olfactiv, ba mai mult, regurgitează conţinutul unei pungi pe pufuleţi pe bancheta din faţă. Unde mai pui că mult aşteptatul proţap se amână, dacă nu cumva se anulează.

La nivelul receptării, nu sunt neapărat nişte episoade din cale afară de gratificante, căci filmul lui Muntean nu e un act de acuzare la adresa umanismului de faţadă sau colonizator al lui Dan şi Ilinca. Bune, rele, lucrurile aşa sunt. E drept că fiecare plot point şi fiecare replică pregătesc sau servesc drept proptea pentru ceva, dar acel ceva e în primul rând privirea rătăcită, rugătoare, plină de umanitate, unică în cinematografia românească recentă, a lui Kente Aron. Pentru asta sau mai ales pentru asta e memorabil „Întregalde”. E genul de lucru care nu poate fi explicat printr-o demonstraţie cu creta la tablă şi e de aplaudat faptul că Muntean îi dedică un lucru atât de complex, de energofag şi de costisitor, de urban şi de burghez ca un film.