„Ciocârlia” va fi interpretată de Orchestra Naţională Radio la Shanghai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Versiunea simfonică a celebrului cântec popular românesc „Ciocârlia” va fi interpretată vineri la Shanghai de către Orchestra Naţională Radio din România.

Orchestra va mai interpreta „Simfonia nr.1” a lui George Enescu şi „Rapsodia română”, acompaniată de celebrul violonist român Gabriel Croitoru, care va interpreta solo-ul de vioară, potrivit cotidianului chinez Shanghai Daily.


Orchestra va cânta împreună cu pianista chineză Xie Jingxian clasicul „Concert pentru pian nr. 2” de Brahms.

„Este ceva rar să ai solo de vioară şi un pian într-un concert, deoarece ambele sunt instrumente remarcabile cu personalităţi puternice”, a declarat Xie. „Este un dar să le asculţi pe amândouă într-o singură ocazie”, a precizat ea.

Xie mai afirmă că acest concert este o provocare fizică pentru o femeie, pentru că durează 50 de minute.

Orchestra Naţională Radio din România este bine primită pentru marea capacitate de reprezentare în muzica românească şi lucrările internaţionale”, a menţionat Alex Şerbănescu, consul general al României la Shanghai.


   

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite