Cine e Jerry, la Berlinala 70?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru majoritatea celor veniţi de la Bucureşti, Berlinala a început într-o dată foarte specială pentru numerologi: 20.02.2020, şi asta pentru că era singura cursă directă, un Ryanair, care, după ce a aterizat şi am ajuns în taxi, deja postului de radio german îi zicea Paradiso, prin urmare tot felul de semne care ar trebui să însemne 10 zile de fericire cinematografică!

Iar camera de la Ibis Budget: 432! Cu aluzie întâmplătoare la Palme d’ Or-ul lui Mungiu!

Sub noul directorat artistic al lui Carlo Chatrian, venit de la Locarno, ar trebui să se simtă ceva schimbări. Deocamdată totul e mult mai SF, nu se mai iau elegantele genţi, mereu la concurenţă cu Cannes-ul, de la subsolul Palatului Berlinalei, ci dintr-o clădire modernă, din sticlă, cu lift transparent, la care trebuie să ştii un cod ca să ajungi la etajul doi!

Prima seară a stat sub semnul unui doliu firesc după atacul xenofob, după câte se pare. În plus, când a trebuit să se renunţe şi la titulatura de premiu Alfred Bauer, care era numele celui care, în 1951, la sugestia americanilor, ca istoric de cinema, avea să păstorească un sfert de secol acest atât de râvnit eveniment European, calendaristic primul la rând după Sărbători! Abia acum s-a descoperit că era un apropiat al lui Goebbels!

Printre răsplătiţii pentru noi perspective este şi românul Florin Şerban (Eu când vreau să fluier, fluier), dar şi Andrzej Wajda, culmea ironiei, polonezul din mişcarea de rezistenţă antifascistă!

În schimb a apărut o secţiune nouă Encounters, cu 15 producţii mai speciale şi în limbi cât mai diferite, deschis cu Malmkrog, al lui Cristi Puiu, inspirat de filozoful şi teologul rus Vladimir Solovyov, (cel pe care l-a imortalizat Dostoievski în personajul Alioşa Karamazov), şi care s-a stins la 47 de ani, în 1900.  O conversaţie de 200 de minute, care aminteşte de marele admirator şi prieten al regizorului, turcul ultrapremiat: Nuri Bilge Ceylan. Doar că acum Biblia este disecată, într-o seară de Crăciun, într-un conac, cu explicaţii despre Bine şi Rău, despre Antichristul şi armata, cu ororile războiului şi ale cazacilor, cu armeni ucişi fără milă şi răzbunaţi, cu argumente sofisticate, ce pot fi extrapolate în zilele noastre! Cu între 40 şi 60 de duble, mărturisite de creator, cu o distribuţie continentală şi un dialog poliglot, din care e de neuitat Istvan Teglaş, mereu ambiguu, majordomul neînduplecat, care duce tava cu şampanie şi poartă mănuşi albe, dar e greu de ghicit ce ascunde, fireşte că toate aceste detalii înseamnă pasiune şi din partea cineastului, dar şi a unui spectator, neapărat cultivat şi avizat! Sala Cinemaxx7 a fost aproape plină, deşi proiecţia era simultan cu conferinţa de presă cu Minamata în care joacă Johnny Depp! 

Italienescul Hidden Away este portretul unui pictor bizar, de pe vremea lui Mussolini (care şi el decretase o taxa pe celibate, ca Nea Nicu!). Un artist: Antonio Ligabue (pentru care Elio Germano ar merita un Urs) e tratat cam ca Joker de cei din jur, prin urmare, momentele de violenţă ale acestui veşnic client de balamuc devin justificate! Iar el are şi talent, un har pentru care ar fi meritat nişte circumstanţe atenuante!

American sector e un documentar despre bucăţile din temutul şi sinistrul Zid al Berlinului, care au ajuns în SUA, au… emigrat prin curţile universităţilor şi ale bibliotecilor cu nume de ex-preşedinţi de-ai lor, până şi la CIA şi Microsoft s-au aciuit, cu o aluzie voalată la ideea lui Trump, anti-mexicani, dar fără prea mare înţelegere cât de monstruoasă a fost această împărţire, la propriu, în două, a lumii, din august 1961 până în noiembrie 1989, când nu s-ar fi dărâmat, dacă n-ar fi fost Ronald Reagan şi Gorby.

Şi am ajuns la My Salinger Year, ecranizarea unui bestseller al unei scriitoare: Joanna Rakoff, care a fost mai întâi angajată să răspundă la scrisorile fanilor autorului romanului cult De veghe în lanul de secară, apărut iniţial în foileton, şi abia în 1951, în variantă cartonată. Realizator este canadianul, din partea franceză:  Philippe Falardeau, care ne-a mai dăruit o nestemată cinematografică (termenul preferat al lui D.I.Suchianu) Monsieur Lazhar, un profesor ideal.  De data aceasta, e o plecăciune făcută cu afecţiune şi umor, în faţa literaturii de bună calitate, de o doamnă ajunsă un pic vintage printre cele 7 arte şi care a avut parte, în deschiderea ediţiei, de covor roşu, pe care au păşit cameleonica  Sigourney Weaver şi  charismatica Margaret Qualley(fiica lui Andie MacDowell), şi apoi, la reluare, şi de o Cortină de aceeaşi nuanţă a iubirii de  Cinema! Jerry (Salinger, fireşte!) rămâne un mister, ca de altfel şi gustul atât de variat al publicului, venit de pe mai toate continentele!    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite