Cine citeşte SF astăzi?
0
Curios faţă de lumile posibile, amator de aventuri cu idei, tânăr şi mai puţin tânăr. Aceasta este schiţa de portret a consumatorului de literatură SF din România anului 2011. Planetele se luptă între ele, spiritul se mută dintr-un corp omenesc într-un computer, orgasmul electronic este o realitate şi catastrofe greu de imaginat se întâmplă şi în ceea ce numim realitate, şi în literatura ştiinţifico-fantastică.
În România, aceasta continuă să atragă un public variat, asupra căruia nu există nici statistici, nici analize recente. De la tinerii fascinaţi mai degrabă de romanele fantasy la modă la oamenii de ştiinţă educaţi înainte de 1989 şi cunoscători ai clasicilor genului, cititorii de SF se manifestă mai ales în publicaţii de specialitate online şi pe bloguri pe care se vorbeşte aceeaşi limbă.
Iulian Anghel are 24 de ani, a abandonat Facultatea de Jurnalism de la Universitatea din Bucureşti pentru că nu mai crede în „viitorul profesiei" şi a preferat o slujbă la o companie de servicii internet. Întrebat de ce citeşte SF, tânărul răspunde: „Pentru că îmi provoacă în primul rând inteligenţa şi în al doilea rând cunoştinţele. SF-ul înseamnă fizică, matematică, chimie". Nu se consideră cunoscător, din moment ce nu are timp să citească repede noile apariţii importante, dar şi-ar dori s-o facă. „Multe dintre obiectele şi situaţiile din literatura de anticipaţie s-au întâmplat cu adevărat. Dar nu e uşor să-ţi dai seama că se întâmplă", spune el.
Ioana Velnicu a fost inginer agronom şi s-a pensionat acum trei ani. Citeşte în continuare şi crede că scriitorii SF de azi şi de mâine au toate şansele să aducă noutăţi şi să anticipeze „bazaconiile" dintr-viitor îndepărtat.
Eugen Condeescu, alt fan al genului, susţine că romanul ştiinţifico-fantastic este o încântare pentru imaginaţie, cu care s-a delectat înainte de 1989, când i-a citit pe clasicii SF, pe care nu-i consideră perimaţi nici azi, când recunoaşte idei din cărţile lor în realitatea înconjurătoare. „Citesc numai în română. Deşi ştiu engleză, îmi place să citesc în limba mea, fiindcă înţeleg mult mai bine". Întrebat care este cartea pe care i-ar recomanda-o unui cititor dispus să deguste genul, răspunde hotărât: „Solaris", de Stanislaw Lem. „Sau poate «Soarele gol», de Isaac Asimov", adaugă Eugen Condeescu, programator, în vârstă de 43 de ani.
Deschidere şi poftă de reverie
Care este profilul cititorului de SF în România, la începutul mileniului III, un timp imaginat, acum decenii, de mulţi scriitori SF? În linii generale, portretul amatorului de literatură ştiinţifico-fantastică, din ce în ce mai dezvoltată în subgenuri ca horror, spaceopera etc., include apetenţa pentru imaginaţia aplicată, care nu lasă nimic la întâmplare, dorinţa firească de a descoperi un adevăr şi deopotrivă un mecanism, dar şi nevoie de a visa, privind spre alte teritorii.
Dan Mihai Pavelescu este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în domeniu şi coordonează Colecţia „Nautilus" de la Editura Nemira, adresată cititorilor de SF. Potrivit expertului, vârsta este un criteriu important în privinţa publicului. Dan Mihai Pavelescu explică: „Există, pe de o parte, cititorii trecuţi de 35 de ani, educaţi înainte de 1989, cu o cultură mai vastă în toate domeniile, deci şi în ştiinţe. Pe ei îi interesează mai ales partea ştiinţifică din aceste cărţi. Avem, pe de altă parte, şi categoria tinerilor foarte atraşi de SF, dar mai ales datorită cinematografiei şi benzilor desenate. Ambele categorii au în comun dragostea faţă de imaginar, extrapolată la modul oarecum «ştiinţific»".
Mileniul III a adus un nou tip de cititor, este de părere Aurel Cărăşel, traducător, editor şi scriitor SF, care a publicat recent romanul „Dumnezeule de dincolo de burta universului". Până la jumătatea anilor '90, afirmă autorul, România avea un public neprofesionalizat, care pur şi simplu iubea aventura şi o găsea din plin în SF, gen agreat de sistemul comunist, gen care îi permitea „să viseze şi să divagheze în voie". „După jumătatea anilor '90, cititorii au început să se specializeze, mai ales în subgenuri ca spaceopera, fantasy şi horror. După 1995, şi literatura SF a făcut un fel de desprindere, iar subgenurile s-au despărţit, fiecare axându-se pe publicul lui", afirmă Aurel Cărăşel.
Ficţiunea, învinsă de propriile premoniţii?
În prezent, genul se confruntă cu o dificultate venită tocmai din avansul tehnologic pe care şi l-a imaginat decenii de-a rândul, susţine jurnalistul Cristian Tudor Popescu, iubitor şi fost practicant al genului, care a debutat în literatură în 1987, cu volumul „Planetarium", distins cu Premiul Congresului European de Science Fiction.
În ce sens s-a întors progresul tehnologic închipuit împotriva literaturii SF? Ziaristul explică: „Acum câteva zile am văzut o ştire despre orezul sintetic, hrana care va rezolva problema foametei care se anunţă în următoarele decenii, în special în Asia. Ceea ce mi-a adus aminte de filmul «Soylent Green»/ «Hrana verde», din 1973, regizat de Richard Fleischer. Vedeam acolo un viitor suprapopulat şi înfometat, în Los Angeles, în care mâncarea principală era un produs din soia. În anii '70-'80, cititorul de SF avea impresia că astfel de lucruri se vor întâmpla într-un viitor îndepărtat. Dar acum această distanţă a scăzut considerabil. Nu mai poţi trăi fascinaţia încă neîntâmplatului. Acum lucrurile se întâmplă cu o viteză fantastică, chiar înainte să-ţi imaginezi. Se concretizează mai toate ideile vehiculate în SF-ul sfârşitului de secol XX. Într-o povestire pe care am scris-o în anii '80, vorbeam despre orgasmul electronic, provocat direct în creier cu un electrod implantat. Acum el este o realitate realizată de japonezi".
Potrivit aceluiaşi jurnalist, într-o epocă în care tehnologia imaginii este din ce în ce mai performantă, literatura SF este ameninţată: „Oamenii vor consuma mai mult SF, dar în imagine - 3D, 4D, 6D etc. La cinema şi acasă ni se vor proiecta holograme. Cum să concureze litera scrisă cu această năvală a imaginilor? Literatura SF e sufocată de propriile premoniţii".
Victima unei „concepţii păguboase"?
Componenta ştiinţifică a genului, care în România nu s-a bucurat niciodată de atenţia criticilor literari, este unul dintre motivele pentru care SF-ul, deşi atrăgător, câştigă greu adepţi. „Se găsesc destul de greu oameni care să iubească direct şi necondiţionat SF-ul, o literatură care-i cere cititorului să aibă cunoştinţe de ştiinţă vulgarizată. Cum să priceapă un om de pe stradă că spiritul unui om ar putea trece într-un computer şi rămâne nemuritor, stocat în memoria lui? Conştiinţa umană poate fi nemuritoare, dacă are ajutoare ştiinţifice şi tehnice, lucru greu de înţeles", a explicat Aurel Cărăşel. În viziunea scriitorului, şi în cazul criticilor, ignoranţa duce şi la dezinteres.
Despre o mentalitate rigidă a criticilor literari din România vorbeşte şi Cristian Tudor Popescu: „Ei resping cu dispreţ aşa ceva şi spun că e «paraliteratură». Nu e de rangul lor. Preferă să analizeze psihologia unei ţărănci din Transilvania secolului XIX. Subiect de mare interes! Mulţi refuză să se racordeze la ce depăşeşte pregătirea lor filologică, înţeleasă îngust. Pentru ei, nobile sunt psihanaliza şi structuralismul. Restul este pentru cei din margine. Iată o concepţie păguboasă, care se prelungeşte şi azi".
Pe de altă parte, subliniază jurnalistul, cunoaşterea ştiinţifică pe care o prespune literatura SF nu este apreciată de intelectualii din România: „Există o prejudecată accentuată după 1989. În mod normal, dacă nu ştii legea lui Arhimede, eşti considerat incult. Însă majoritatea celor autointitulaţi «intelectuali», în general umanişti, privesc cu amuzament o astfel de situaţie. Te consideră incult numai dacă nu ştii literatură, artă plastică, filosofie".
O plăcere şi o lecţie
Ce pierde cine nu citeşte SF? Mai întâi, o deschidere faţă de ce s-ar putea întâmpla şi un prilej de a-şi exersa imaginaţia, după regulile unui joc, aşa cum le impune scriitorul. „Cine nu citeşte SF pierde deschiderea faţă de viitor, faţă de ce ni se poate întâmpla", sintetizează Dan Mihai Pavelescu.
Acestei pierderi i s-ar putea adăuga o alta, anume ratarea experienţei pe care Cristian Tudor Popescu o numeşte „vertij intelectual", efectul capital al literaturii SF. Speculaţia de cel mai înalt nivel este o plăcere şi o lecţie şi pe care ne-o oferă toţi clasicii, de la Herbert G. Wells la Isaac Asimov, Stanislav Lem sau Philip K. Dick. „Cine n-a citit citit «Solaris» de Stanislav Lem sau «Ubik» de Philip K. Dick pierde o componentă esenţială a minţii umane: capacitatea de a imagina riguros", susţine jurnalistul.
"Cine nu citeşte SF pierde deschiderea faţă de viitor, faţă de ce ni se poate întâmpla."
Dan Mihai Pavelescu
editor
"După 1995, şi literatura SF a făcut un fel de desprindere, iar subgenurile s-au despărţit, fiecare axându-se pe publicul lui."
Aurel Cărăşel
scriitor
" Oamenii vor consuma mai mult SF, dar în imagine - 3D, 4D, 6D etc. La cinema şi acasă ni se vor proiecta holograme. Cum să concureze litera scrisă cu această năvală a imaginilor? Literatura SF e sufo-cată de propriile premoniţii. "
Cristian Tudor Popescu
jurnalist
George R. R. Martin conduce detaşat
Anul acesta, pe primele poziţii din topul de vânzări al Editurii Nemira (care publică cel mai mare volum de carte SF) se situează primele volume din seria „Cântec de gheaţă şi foc", de George R.R. Martin (foto): „Urzeala tronurilor", „Încleştarea regilor", „Iureşul săbilor" şi „Festinul Ciorilor".
Printre celelalte volume care au stârnit interesul unui număr mare de cititori s-au numărat „Alchimistul neutronic", de Peter F. Hamilton, „Peregrinările lui Tuf", „Regii nisipurilor", volume pe care acelaşi autor american le-a publicat cu mult înainte de a câştiga popularitate, precum şi „Răzbunarea asasinului", de Robin Hobb.
Părerea expertului: Potret-robot fără... roboţi
Bogdan Hrib, editor şi scriitor
"SF-ul nu mai e Science Fiction, ci cam Social Fiction. Cu alte cuvinte, au dispărut roboţii, mai ales cei periculoşi care vor să distrugă lumea. Şi, apropo de lumi, planetele sau sistemele de planete sunt acum... actorii principali în noile SF-uri. Să nu mai vorbesc despre faptul că genurile încep să se amestece puţin cam mult şi de la SF la fantasy câteodată e doar un joc al clasificărilor pe bloguri şi în librării, iar elementele de mystery & thriller apar aproape la tot pasul. Întotdeauna există un justiţiar, nişte rebeli, focuri de armă, trădări şi iubiri, un conflict major, câteva minore şi tot aşa...
Cititorii? I-aş clasifica întâi pe criteriul vârstei. Primii sunt nostalgicii, cam pe la 35-45 de ani (uneori şi peste), care preferă să citească în româneşte. Ei sunt cei care au trecut pe la un cenaclu în anii '80 şi au citit tot ce apărea la Nautilus în anii '90. Au o slujbă bunicică, salariul încă merge, familia e ok şi sunt cumpărători de carte tipărită, chiar dacă se joacă cu un Kindle şi mai află una-alta de pe net.
A doua categorie: tinerii, 16-25 de ani, preferă engleza şi nu au răbdare să aştepte traducerile, citesc enorm pe online, cumpără de aici sau... fac rost! Pentru ei, cărţile în română sunt prea scumpe şi apar prea greu. Ştiu totul despre toate pentru că sunt pe net ore... fără număr, fără număr... Câţi sunt? Cred că nucleul dur e doar de vreo 500-700. Aceştia sunt fanaticii. Cei doar pasionaţi, bine informaţi şi care mai citesc şi alte genuri (pomenite mai sus) sunt încă 3-4.000. Ar mai fi, probabil, şi cititorii întâmplători, poate vreo 5.000, care aleg cărţile fără să ţină cont de gen, doar pe auzite. Dar nu cred că sunt un public fidel şi cumpără puţine cărţi pe an.
Să mai spun că nici măcar nucleul dur nu mi se pare prea unitar şi solidar? Aş fi răutăcios, aşa că nu mai zic nimic. Ce meserie au ei? Cred că nu există niciun fel de analiză, bănuiesc (empiric, din experienţa mea) că sunt în majoritatea lor veniţi dinspre real - ingineri, informaticieni, ştiinţe exacte, medici.
Pentru că autorii români sunt puţini spre deloc şi astfel nu apar multe ocazii de întâlnire, e greu să-i vezi pe aceşti cititori. Ei mai apar pe la târgurile de carte, câteva zeci la o lansare şi cam o duzină la câte o bere după. Sunt cei din prima categorie. Pe cei din a doua nu-i... văd decât pe net."
Se încarcă comentariile...
