Cinci ani de dezvoltare a filmului experimental românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrare de Mircea Cantor, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti
Lucrare de Mircea Cantor, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) sărbătoreşte cinci ani de sprijin acordat creaţiei locale de film experimental, printr-o proiecţie a celor mai reprezentative titluri şi autori ai acestei perioade, realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Evenimentul va avea loc vineri, 11 decembrie, de la ora 18.00, la sediul ICR.

S-a creat o efervescenţă în filmul experimental românesc o dată cu înfiinţarea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti ( BIEFF), în 2010. Festivalul a avut atunci 15 filme înscrise pentru secţiunea dedicată autorilor autohtoni, ajungând în 2015 la 85 de aplicaţii.

Tematica, stilul abordat de regizorii români, precum şi direcţiile în care se îndreaptă creaţia experimentală locală vor fi analizate împreună cu publicul de Andrei Tănăsescu şi de regizorii celor 10 filme din program, într-o dezbatere după proiecţie.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Participanţi  sunt: Mircea Cantor, Cecilia Felmeri, Daniel Nicolae Djamo, Simona Deaconescu, Carioca Studio (Dragoş Trăistaru, Andrei Stoleru, Dragoş Coman), Ana Maria Savin, Mircea Ghibortz Ghinescu, Arnold Estefan & Anca Benera, Barna Nemethi, Vlad Feneşan, Mitoş Micleuşanu.

PROGRAM

Sic Transit Gloria Mundi, România, 2012, 4’, de Mircea Cantor
(Centrul Pompidou Paris 2012)
Un video conceptual care sugerează efemeritatea condiţiei umane, iluzia gloriei pământene şi speranţa în transcendenţă. O femeie (frumoasă), ca o vestală desculţă, îmbrăcată în alb, desfăşoară un fitil în palmele (bandajate) unor femei şi ale unor bărbaţi umili, cu haine negre, care stau în genunchi. Performance-ul seamănă cu un ritual, acompaniat de sunete de toacă intensificate, specifice chemării ortodoxe la rugăciune, unde umilinţa celor care cer şi vanitatea celui care oferă împărtăşesc aceeaşi soartă, moartea inevitabilă.

The Pill of Happiness, România, 2013, 12’, de Cecilia Felmeri
(Premiul Canal+ la Festivalul de Film de la Montpellier 2013, Menţiunea Specială a Juriului la TIFF 2013)
O satiră la adresa emisiunilor de tip reality-show, şi pe de alta, un comentariu acid despre abuzurile cotidiene de care se loveşte omul de rând în societatea românească actuală.

Menu, România, 2011, 5’, de Daniel Nicolae Djamo
(Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand 2012, Festivalul Internaţional Stuttgarter Filmwinter 25,  Festivalul Internaţional de VideoArt de la Cologne 2011, Festivalul Internaţional de Film de la Leeds 2011)
Parte dintr-un proiect video şi fotografic mai mare dedicat înţelegerii semnificaţiei trecerii în nefiinţă şi documentarii şi imortalizarii procesul îmbătrânirii.

Silent Places, România, 2013, 12’, de Simona Deaconescu
(Festivalul de Film de Dans San Francisco 2014)
Silent Places este un dance-film bazat pe examinarea vieţii interioare a personajelor, surprinde nedumeririle, întrebările şi temerile lor într-un moment de intimitate.

Death by Diamonds & Pearls, România, 2014, 8’, de Carioca Studio (Dragoş Trăistaru, Andrei Stoleru, Dragoş Coman)
O revizitare neconvenţională a mitologiei, evocând referinţe culturale, momente istorice, şi revolta socială, filmul propune conexiuni între vechi şi nou, punând în lumină transformări ce au avut loc datorită trecerii timpului.

This Time, Last Year, România, 2014, 14’, de Ana Maria Savin
(Cannes Short Film Corner 2015, Festivalul de Film goEast 2015)
Un home-movie filmat de-a lungul unui sfârşit de săptămână petrecut la ţară, THIS TIME, LAST YEAR prezintă o prietenie aproape simbiotică între două fete şi ceea ce se întâmplă atunci când apare o a treia persoană.

The Box, România, 2011, 10’, de Mircea Ghibortz Ghinescu
ESCU este un muncitor conştiincios într-o fabrică de ansamblat cutii. De plictiseală, ESCU se apucă să îşi cerceteze obiectul muncii…fapt cu consecinţe neaşteptate.

Questions from a Worker, România, 2011, 5’, de Arnold Estefan & Anca Benera
(Festivalul Temps d’Images Cluj-Napoca 2011)
Un grup de muncitori dintr-o fabrică de conserve din România recită în gând poezia „Fragen eines lesenden Arbeiters” de Bertolt Brecht  - chestionare a imaginii muncitorului în perioada communistă  şi cea actuală.

Andy Warhol Tribute, România, 2013, 6’, de Barna Nemethi & Vlad Feneşan
Un remake postmodernist după două din cele mai emblematice înregistrări video cu Andy Warhol, un interviu monosilabic warholian despre pop art şi Andy Warhol Eating la Hamburger.

Ask the River, Ask the Tree, Moldova, 2013, 5’, de Mitoş Micleuşanu
Experiment video care interpretează din punct de vedere conceptual cântecul unei mierle: aceasta  critică efectele secundare ale raţionalităţii asupra omenirii şi asurpa mediului înconjurător şi propune, se pare, o înţelegere a lumii care vibrează cu infinitul şi natura.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite