Christian Badea, din nou la Ateneu!

Iată un eveniment muzical adevărat. De fapt, este cel mai important eveniment al finalului de stagiune al Filarmonicii „George Enescu”.

De obicei, comunicatele de presă ale instituţiilor culturale româneşti prezintă un lung pomelnic al locurilor, premiilor şi succeselor unui muzician, care seamănă uneori cu titulaturile împăraţilor din Evul Mediu: prealuminatul X, împărat al popoarelor, rege al ţărilor etc. Punerea în perspectivă lipseşte şi, de aceea, valorile sunt deseori nivelate, ceea ce face ca alegerea să fie dificilă pentru un amator ocazional. Or, muzica clasică are nevoie de spectatori noi. Spectatorii noi nu au cum să fie deja cunoscători. Să ne amintim, vrem o sală pentru concerte simfonice care să depăşească Sala Palatului. Sau s-o renovăm exemplar pe aceea, nu?

În mod paradoxal, Christian Badea nu este deloc atât de cunoscut în România pe cât ar trebui să fie. Şi totuşi, Christian Badea este cel mai mare dirijor român în activitate! Îmi permit să plusez, afirmând că este cel mai mare dirijor de operă pe care l-a avut România vreodată.

Lui Sergiu Celibidache nu-i plăcea să dirijeze operă şi nici n-o făcea. Constantin Silvestri n-a avut ocazia prea des să conducă opere în Europa. Doar Ionel Perlea, mare wagnerian la Met, dar şi singurul dirijor român care a condus-o pe Maria Callas (în Răpirea din Serai, de Mozart, la Scala, când pe scena milaneză apărea şi Petre Munteanu). În ceea ce priveşte opera, toate recordurile sunt deţinute de Christian Badea: 167 de prezenţe la Metropolitan Opera (cele mai multe ale vreunui muzician român), 32 la Covent Garden, 19 la Wiener Staatsoper. A deschis stagiunea de la Met (în 1990, cu o La bohème în care cântau Domingo şi Freni). La Viena, numele său este legat de spectacolul cu Les contes d’Hofmann, care a lansat cariera unei Dessay sau a unui Terfel, dar care a inaugurat practic mandatul de director al lui Ioan Holender. Iar regizor era Andrei Şerban, ce trio formidabil! Un premiu Grammy, pe care noi îl asociem cu facilul, dar există un premiu Grammy care se acordă unei compoziţii contemporane şi pe care l-au câştigat Samuel Barber, compozitorul operei Antoniu şi Cleopatra, împreună cu Christian Badea, dirijorul înregistrării premiate.

Azi, activitatea sa se împarte între Statele Unite, unde a apărut mai puţin la Met în regimul Peter Gelb, în schimb îi întâlnim numele la Chicago sau Detroit. Şi cronicile, mereu laudative, remarcându-i coerenţa şi siguranţa. La Londra, în Suedia şi mai ales la Sydney. Dar şi la Budapesta, unde tocmai a dirijat o serie de spectacole cu Parsifal, pentru că, în Ungaria, sărbătorile pascale sunt celebrate la operă prin această creaţie a lui Wagner. Pe scenă au fost Levente Molnár şi Eric Halfvarson (un nume important în muzica lui Wagner), iar în fosă, Christian Badea a condus povestea.

De ce nu dirijează Christian Badea operă în România? Este unul dintre misterele sau mai degrabă paradoxurile vieţii muzicale autohtone. Un răspuns clar nu există şi poate că nici nu este neapărat necesar. Doar efectul contează: avem ocazia să-l vedem la Ateneu pe acest important dirijor, la fel cum americanii aveau ocazia să-l vadă la NBC pe Arturo Toscanini dirijând muzică simfonică şi nu operă. Cu frustrările de rigoare. Dar şi cu admiraţia nedisimulată pentru o baghetă care a făcut concerte memorabile la Ateneu cu Tablourile dintr-o expoziţie sau cu Simfonia a V a de Şostakovici.

Vom avea parte de patru duble concerte (joi şi vineri) timp de cinci săptămâni (Horia Andreescu va dirija după primele două). Ceaikovski şi Stravinski în prima săptămână, cu Le sacre du printemps reluat după un concert memorabil la Sala Radio de acum câţiva ani, dar şi cu vioara Alexandrei Conunova în concertul lui Ceaikovski. Apoi Richard Strauss, o bijuterie care include şi strălucirea de amurg a Ultimelor patru lieduri cântate de Lise Davidsen, pe care le vom avea în suflet până la toamnă, când o vom asculta pe Anja Harteros în aceeaşi lume crepusculară. Al treilea concert îl va aduce pe scenă pe Ştefan Tarara, câştigătorul concursului Enescu, de data aceasta cu muzica lui Lalo, dar şi Simfonia americană a lui Dvořák.

Şi tot ca în cazul lui Toscanini, vom avea parte, la sfârşit,  noi, împătimiţii, de operă în concert: un act, al treilea, din Parsifal. Pentru că domnul Christian Badea crede că FGE are o sonoritate wagneriană, ce ar trebui exploatată. Şi după Parsifalul ungar, avem această bucurie: Wagner la Bucureşti, fie şi în concert.

Poate va veni o zi când îl vom avea şi pe scenă… Dar până atunci, iată programul complet al unor seri pe care abia le aşteptăm, sperând de la ele să ne hrănească amintirile în vara de dinainte de Festivalul Enescu.

Program la Ateneu, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: CHRISTIAN BADEA

16-17 aprilie
Piotr Ilici Ceaikovski: Concertul pentru vioară şi orchestră (Alexandra Conunova)
Igor Stravinski: Le sacre du printemps

23-24 aprilie
Richard Strauss: Poemul simfonic Don Juan, Ultimele patru cântece (Lise Davidsen), Selecţiuni din opera Femeia fără umbră, Dansul celor şapte voaluri din opera Salomeea

7-8 mai
Ulpiu Vlad: Lumina drumurilor
Edouard Lalo: Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră, op. 21 (Ştefan Tarara)
Antonin Dvořák: Simfonia nr. 9, în mi minor, op. 95, „Din lumea nouă”

14-15 mai
Richard Wagner: Parsifal, actul III